mediație sf [At: NEGULICI / P: ~di-a~ / V: ~iune / E: fr médiation] (Înv) 1-2 Mediere (1-2).

MEDIAȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a interveni între părți adverse (persoane, state etc.) pentru a le aduce la o înțelegere, la un acord; mijlocire.

MEDIAȚIE s.f. Intervenție făcută între doi adversari pentru a-i împăca, pentru a-i face să se înțeleagă; mediere, mijlocire. [Gen. -iei, var. mediațiune s.f. / cf. fr. médiation, lat. mediatio].

MEDIAȚIE s. f. acțiunea de a media; mediere. ◊ intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale, unei persoane oficiale în vederea aplanării sau prevenirii unui conflict. (< fr. médiation)

mediațiune sf vz mediație

MEDIAȚIUNE s.f. v. mediație.

*mediațiúne f. (lat. mediátio, -ónis), mijlocire, intervenirea cuĭva ca să producă un acord. – Și -áție.

mediație (desp. -di-a-ți-e) s. f., art. mediația (desp. -ți-a), g.-d. art. mediației; pl. mediații, art. mediațiile (desp. -ți-i-)

mediație (-di-a-ți-e) s. f., art. mediația (-ți-a), g.-d. art. mediației; pl. mediații, art. mediațiile (-ți-i-)

mediație s. f. (sil. -di-a-ți-e), art. mediația, (sil. -ți-a), g.-d. art. mediației; pl. mediații, art. mediațiile (sil. -ți-i-)

mediație

MEDIAȚIE s. v. mediere.

MEDIAȚIE s. intermediu, mediere, mijlocire. (~ lui era necesară.)

MEDIÁȚIE s. f. (Învechit) Acțiunea de a m e d i a; mediere, mijlocire. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. - Pronunțat: -di-a-. – Pl.: mediații. – Și: mediațiúne s. f. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. – Din fr. médiation.

MEDIAȚIUNE s. f. v. mediație.