MEDIOCRITATE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.

mediocritate sf [At: BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 566 / P: ~di-o~ / Pl: (2) ~tăți / E: fr médiocrité, lat mediocritas, -atis] 1 Situație, stare a unei persoane mediocre. 2 Persoană lipsită de calități deosebite.

MEDIOCRITATE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, stare a celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.

MEDIOCRITATE, mediocrități, s. f. 1. Starea celui mediocru; faptul de a fi mediocru. Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. Aceștia nu sînt artiști. SADOVEANU, E. 173. Este peste putință a organiza cevași și a face cevași cu atîția oameni pătimași și invidioși în mediocritatea lor. GHICA, A. 566. ◊ (Personificat) În jurul lor mediocritatea, nerușinarea, viclenia triumfă, au o statornicie exasperantă. VLAHUȚĂ, O. A. III 109. 2. Om mediocru, scriitor sau artist lipsit de talent, fără merite. Din citirea acestei analize, publicul își va forma o mai sigură judecată literară și se va învăța la rîndu-i să analizeze. Pentru mediocrități, ea va fi cazul Meduzei; pentru scriitorii de talent, oglinda greșelilor de evitat. MACEDONSKI, O. IV 53. – Pronunțat: -di-o-.

MEDIOCRITATE s.f. 1. Caracterul și situația a ceea ce este mediocru. 2. Om fără talent, lipsit de merite. [Pron. -di-o-. / cf. fr. médiocrité, lat. mediocritas].

MEDIOCRITATE s. f. 1. caracterul, situația a ceea ce este mediocru. 2. om fără talent, lipsit de merite. (< fr. médiocrité, lat. mediocritas)

MEDIOCRITATE ~ăți f. 1) Caracter mediocru. 2) Insuficiență de calitate, de valoare sau de merite. ~atea unei opere. 3) Persoană mediocră. [Sil. -di-o-] /<fr. médiocrité, lat. mediocritas, ~atis

mediocritate f. 1. starea, calitatea celui mediocru; 2. stare mijlocie de avere; 3. fig. insuficiență de spirit, de merit: om de o mare mediocritate.

*mediocritáte f. (lat. mediócritas, -átis). Calitatea de a fi mediocru: mediocritatea în literatură e insuportabilă. Avere mică, dar suficientă: a trăi în mediocritate. Prostie: om de o mare mediocritate. Om prost: te-aŭ întrecut toate mediocritățile, amice!

mediocritate (desp. -di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocrității; (persoane) pl. mediocrități

mediocritate (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocrității; (persoane) pl. mediocrități

mediocritate s. f. (sil. -di-o-cri-), g.-d. art. mediocrității; (persoane mediocre) pl. mediocrități

MEDIOCRITATE s. (fig.) obscuritate. (Se complace în ~.)

MEDIOCRITATE s. (fig.) obscuritate. (Se complace în ~.)

Mediocritate ≠ geniu

Aurea mediocritas (lat. „Mediocritate aurită”), două cuvinte desprinse dintr-o odă (II,10,5) a lui Horațiu. „Acest frumos vers – a spus Voltaire – îl știe orice om de litere pe dinafară”. Oda lui Horațiu cîntă avantajele unui trai modest, departe de splendorile măririlor și ale vieții zgomotoase. De aceea, deși traduse exact cuvintele înseamnă „mediocritate aurită”, e bine să se știe că nu este vorba de mediocritate, în înțelesul comun al cuvîntului, ci de o stare mijlocie, pe care poetul, la vremea aceea, o socotea o chezășie a liniștii sufletești și o cale spre fericire, motiv pentru care o și numește poetic „aurea” – aurită. De altfel, în limba latină, mediocritas înseamnă în primul rînd: moderație, măsură, cale de mijloc. Expresia, mai totdeauna citată în latinește, a căpătat însă cu timpul un sens peiorativ. LIT.

MEDIOCRITATE s. f. 1. Faptul de a fi m e d i o c r u ; situația, starea celui mediocru. Eu văd că e peste putință a organiza cevași și a face cevași cu atîția oameni pătimași și invidioși în mediocritatea lor. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 566, cf. NEGULICI. Mediocritatea inteligenței. BARASCH, I. 166/22. Imitarea este o dovadă de mediocritate. MAIORESCU, CR. II, 350. În jurul lor mediocritatea, nerușinarea, viclenia triumfă. VLAHUȚĂ, D. 181, cf. C. PETRESCU, R. DR. 73. Se mulțumea cu mediocritatea lui liberă și sigură în așteptarea unei lovituri, CĂLINESCU, E. O. II, 81. Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. SADOVEANU, E. 173. 2. Persoană lipsită de calități deosebite. Cf. m e d i o c r u (2). Artiștii mari ne-au lăsat modele mari de ditirambi. Mediocritățile căta mai mult metafore exagerate. HELIADE, O. II, 175. Fiind pus între mediocrități muzicale, neglijează cîntarea. FILIMON, O. II, 270. Mediocritățile care fără nici o chemare interioară pretind a fi poeți. MAIORESCU, CR. I, 113, cf. II, 119. Pentru mediocrități, ea va fi cazul Meduzei; pentru scriitorii de talent, oglinda greșelilor de evitat. MACEDONSKI,O. IV, 53. Mediocritățile oficiale, protejate de vreun bancher. V. ROM. noiembrie 1954, 75. Avu impresia netă de a se afla înaintea unei mari mediocrități. CĂLINESCU, S. 421. - Pronunțat: -di-o-. – Pl.: (2) mediocrități. – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.