MEGAFON, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone.

megafon sn [At: BART, S. M. 92 / Pl: ~oane / E: fr mégaphone] 1 Instrument pentru comunicări verbale la distanță, de forma unui cornet, care intensifică sunetul. 2 Difuzor mare și puternic.

MEGAFON, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Mar.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone.

MEGAFON, megafoane, s. n. Difuzor mare și puternic; amplificator. O voce subțire de fată anunța prin megafoanele stației de radioficare.: un spectacol în sala clubului. V. ROM. februarie 1953, 52. ♦ Aparat pentru comunicări verbale la distanță, de forma unui cornet acustic mărit, care e folosit pentru a intensifica sunetul, vocea. Ar debita cu glas de megafon trei sute de cuvinte. C. PETRESCU, O. P. I 18. Din gura căscată a conului de megafon răsună ca un tunet, răspicat, în tot cuprinsul portului comanda căpitanului. BART, S. M. 92.

MEGAFON s.n. 1. Difuzor puternic și mare. 2. Cornet acustic mare, care înlesnește comunicările verbale la distanță. [Germ. Megaphon, fr. mégaphone, cf. gr. megas – mare, phone – sunet].

MEGAFON s. n. 1. difuzor de mare intensitate sonoră. 2. cornet acustic mare pentru comunicări și ordine la distanță. (< fr. mégaphone)

MEGAFON ~oane n. Aparat care servește la amplificarea sunetelor. /<fr. mégaphone

*megafón n., pl. oane (mega- din megalitic și -fon din telefon). Cornet care amplifică vocea (ca cel inventat de Edison), un fel de trompă în care vorbeștĭ ca să fiĭ auzit de departe.

megafon s. n., pl. megafoane

megafon s. n., pl. megafoane

megafon s. n., pl. megafoane

MEGAFON s. portavoce. (Vorbește la ~.)

MEGAFON s. portavoce. (Vorbește la ~.)

megafon (< fr. mégaphone) (Fiz.) 1. Difuzor* de mare intensitate sonoră, pentru amplificarea sunetului în săli, piețe, stadioane etc. 2. Instr. în forma unei pâlnii (de tablă etc.), dotat uneori cu un microfon*, un amplificator și un difuzor, folosit pentru comunicări și ordine la distanță.

MEGAFÓN s. n. Instrument pentru comunicări verbale la distanță, de forma unui cornet, care intensifică sunetul. Din gura căscată a conului de megafon, răsună ca un tunet, răspicat, în tot cuprinsul portului, comanda căpitanului. BART, S. M. 92. ♦ Difuzor mare și puternic. O voce subțire de fată anunța prin megafoanele stației de radioficare. V. ROM. februarie 1 953, 52. Călătorii se plimbă pe punte, unii joacă șah, alții citesc sau ascultă muzica transmisă prin megafon. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 828. - Pl.: megafoane. – Din fr. mégaphone.