memorie sf [At: MAN. GOTT., ap. DLR / Pl: ~ii / E: lat memoria, it memoria, fr mémoire] 1 Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut Si: ținere de minte. 2 Minte, considerată ca sediu al procesului de memorare. 3 (Îlav) Din ~ Din aducere-aminte. 4 (Îal) Pe de rost. 5 Păstrare în amintire Si: aducere-aminte. 6 (Spc) Amintire pe care o păstrează posteritatea despre oameni sau despre evenimente de seamă din trecut. 7 (Îlav) În ~ia cuiva (sau a ceva) în semn că cineva decedat sau ceva pierdut n-a fost dat uitării Si: în amintirea, spre aducere-aminte, ca omagiu. 8 Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă Si: (iuz) instalație de memorare, (rar) memorator (2).

MEMORIE, memorii, s. f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține și de a recunoaște sau a reproduce ulterior date furnizate de practică sau de experiența trecută; ținere-de-minte. Mă mir că mai ții minte! – Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Cartojan dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II 140. Alte întîmplări îi răsărită în memorie. D. ZAMFIRESCU, R. 243. 2. Amintire, aducere-aminte. Atunci am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerei. BART, E. 229. ◊ Loc. adv. Din memorie = pe de rost, fără a se folosi de text sau de anumite note. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. ◊ Expr. În memoria cuiva = în amintirea cuiva, spre aducerea-aminte a cuiva. Monument ridicat în memoria eroilor căzuți pentru apărarea țării. 3. Amintirea pe care posteritatea o păstrează oamenilor mari.

MEMORIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate. 2. Amintire. 3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].

MEMORIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it. memoria)

MEMORIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, sentimente, impresii, cunoștințe). 2) Reprezentare mintală; păstrare în amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerată ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri și despre evenimentele marcante din trecut, păstrată de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. mémoire

memorie f. 1. facultatea de a-și aduce aminte un ce trecut; 2. amintire: a păstra memoria unui eveniment; 3. reputațiune ce se lasă după moarte: de glorioasă memorie.

*memórie f. (lat. memoria, rudă cu mens, minte). Facultatea de a-țĭ aduce aminte, de a ținea minte: memoria se cultivă exercitînd-o. Amintire, aducere aminte (Rar): s’a șters din mintea lor memoria acelor fapte. Amintire, reputațiune bună saŭ rea despre ceva saŭ cineva: un guvern de tristă memorie. Din memorie, pe de rost, pe din afară: a spune din memorie.

memorie (desp. -ri-e) s. f., art. memoria (desp. -ri-a), g.-d. art. memoriei; (de calculator) pl. memorii, art. memoriile (desp. -ri-i-)

memorie (-ri-e) s. f., art. memoria (-ri-a), g.-d. art. memoriei; (la computer) pl. memorii, art. memoriile (-ri-i-)

memorie s. f. (sil. -ri-e), art. memoria (sil. -ri-a), g.-d. art. memoriei; pl. memorii, art. memoriile (sil. -ri-i-)

MEMORIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

MEMORIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. amintire, minte. (I-au rămas în ~ acele zile.) 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

memorie (memorii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie); comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.

MEMORIE. Subst. Memorie, ținere de minte. Memorie vizuală; memorie auditivă; memorie mecanică; memorie selectivă; memorie afectivă. Memorizare, memorizat (rar), memorare (rar), reținere, întipărire (fig.). Aducere-aminte, amintire, reamintire, reînviere (fig.), rememorare, memento; evocare, evocație (rar); comemorare. Mnemotehnică, mnemotehnie. Memorie (electronică), memorator (tehn.). Adj. Mnezic (rar), de memorie, mnemonic (rar), memorial, din memorie. Memorabil; evocabil. Comemorativ, rememorativ; Evocativ, evocator. Mnemotehnic. Vb. A ține minte, a nu uita; a avea memorie (bună), a avea ținere de minte. A memora, a memoriza, a reține, a-și scrie ceva în frunte, a-și întipări în minte, a învăța (pe de rost); a se întipări (a se fixa) în memoria cuiva (fig.). A-și aminti, a-i veni în minte, a(-și) aduce aminte, a(-și) reaminti, a-i răsări cuiva ceva în minte, a-i scăpăra cuiva ceva prin minte, a rechema în minte, a rememora, a reîmprospăta (fig.); a reînvia (fig.), a reveni în amintirea cuiva. A evoca; a comemora. A mnemoniza (rar). Adv. Din memorie, pe de rost, pe dinafară. Ca amintire. V. atenție, inteligență, învățare.

MEMORII (după fr. mémoires < lat. memoria, amintire) Comunicări directe, un fel de mărturisiri făcute posterității pe baza aducerii aminte a evenimentelor mai importante din viața scriitorului, evenimente cunoscute direct. Dependente de rememorare (amintire), memoriile au un caracter autobiografic. Se deosebesc de amintiri care se referă discontinuu la perioade mai scurte de viață, ca și de jurnal, care se prezintă ca o consemnare aproape de zi cu zi a faptelor, momentul redactării memoriilor fiind ulterior faptelor povestite. Memoriile transcriu faptul autentic, experiența de viață cu o cît mai mare precizie și exactitate, au valoare de document și aspect de autenticitate. Narațiunea poposește adesea în portrete sau scene zugrăvite cu mare exactitate. Redactate prin „optica unui sfîrșit de drum” ele sînt străbătute și de un fior emoțional, ceea ce le conferă și un caracter subiectiv. În această întrepătrundere a obiectivității și subiectivității rezidă valoarea literară a memoriilor. Cititorul devine un contemplator, care, în afara interesului informativ, percepe și emoționalul, atunci cînd parcurge memorii, ca de exemplu Confesiuni de J.J. Rousseau; Memoriile lui Saint-Simon; Amintiri din casa morților de Dostoievski; Poezie și adevăr de Goethe ș.a. din literatura străină sau Amintiri de la Junimea din Iași de Gh. Panu; Lumea prin care am trecut de I. Slavici; Memoriile lui N. Iorga; Hronicul și cîntecul vîrstelor de L. Blaga.

IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

MEMORIA MINUITUR, NISI EAM EXERCEAS (lat.) memoria scade dacă nu o folosești – Cicero, „De senectute”, 7, 21.

Il faut bonne mémoire après quon a menti (fr. „Îți trebuie memorie bună după ce ai mințit”) – Corneille, părinte al tragediei franceze, a lăsat și o comedie Le menteur (Mincinosul, act. IV, sc. 5), în care găsim aceste cuvinte. De cîte ori prindem pe cineva că a relatat ceva, ieri într-un fel și azi în alt fel, rezultînd deci că a spus o minciună, putem face apel la versul lui Corneille: mincinosului îi trebuie memorie bună! Iar dacă vrem să-i servim o lecție mai veche, putem să-i repetăm cuvintele lui Cicero, cu același sens: Mendacem memorem esse oportet (din De divinatione, II, 71) – Mincinosului îi trebuie memorie. LIT.

Memorie à la Seneca – Cîteva personaje istorice au rămas vestite prin prodigioasa lor memorie. De pildă: regele Cirus al Persiei, regele Mithridate al Pontului, generalul atenian Temistocle ș.a. Dar se pare că nimeni nu l-a întrecut pe retorul Marcus Annaeus Seneca (născut la Roma în anul 55 î.e.n., tatăl celebrului filozof). El putea să rețină în minte pînă la două mii de nume, pronunțate o singură dată în prezența lui și apoi să le repete în aceeași ordine. De aceea, cînd cineva e posesorul unei memorii excepționale, se spune că are „o memorie à la Seneca”. Este cazul, credem, să amintim și de istoricul nostru Nicolae Iorga care de asemenea provoca uimire prin memoria sa cu totul neobișnuită. În prima jumătate a secolului, începuse chiar să circule la noi termenul superlativ: „o memorie à la Iorga”. IST.

Mendacem memorem esse oportet (lat. „Memoria este de folos mincinosului”) – Cicero, De divinatione (II, 71). Vezi: Il faut bonne mémoire… LIT.

MEMÓRIE s. f. 1. Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut ; ținere de minte, Cf. MAN. GÖTT. Memoria ține și păzeaște în minte cîte au aflai ritorul. MOLNAR, RET. 22/20. Numai acestea singure încă sînt memoriii sau ținerii noastre aminte o sarcină grea. id. I. 436/14. În deșert se încredințează oricarele în memoria (aducerea aminte) sa, pentru că aceasta e foarte lunecoasă și înșelătoare. ÎNV. POM. 125/1. Memoria sau aducerea aminte. I. NAT. 92. Până la capetul vieții sale mintea o au avut nesmintită, memoria (aducerea aminte) nescăzută (a. 1813). BV III, 79. Memoria este un dar al naturei. MARCOVICI, R. 225/3, cf. NEGULICI, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, MAIORESCU, CR. II, 107, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Era om blajin și avea o grozavă memorie a datelor și a numerelor. CAMIL PETRESCU, O. I, 201. Dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II, 140, cf. BRĂESCU, V. 65. Am o memorie! TEODOREANU, M. II, 57. Ai o memorie așa de bună și ții minte ceea ce ar fi bine, poate, să uiți. SADOVEANU, O. XIV, 336. Ceea ce mă repune exact în același punct unde eram în momentul întreruperii vieții sufletești e memoria. RALEA, S. T. II, 119. Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Singurul meu bun e memoria. JEBELEANU, C. 9. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). Șterge din memoria ta. . . și cea mai mică aducere aminte. MAIOR, T. 104/17. Cîteva lecții care le avea în memoria sa. PANN, A. 6/5. Își aduse aminte că portofoliul îl cumpărase de la Viena și atunci alte întîmplări îi răsăriră în memorie. lucruri băiețești, nimicuri. D. ZAMFIRESCU, R. 243. ◊ (Prin sinecdocă) A căror nume viază în memoria posterității. GENILIE, G. III/5. Din memoria tineretului. . . se vor șterge paginile negre ale istoriei. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2394. ◊ L o c. a d v. Din memorie = din aducere-aminte ; pe de rost. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. 2. Păstrare în amintire ; reprezentare mintală, aducere-aminte. Cf. BARIȚIU, P. A. III, 181. Am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerii. BART, E. 229. ♦ S p e c. Amintire pe care o păstrează posteritatea; despre oameni sau despre evenimente (de seamă) din trecut. [Acordarea unei pensii] aș considera-o ca un omagiu dat memoriei fratelui meu. ALECSANDRI, S. 171. Foile publice au raportat solemnitățile consacrate memoriei lui Șiler. CALENDAR (1860), 106/14. Învingătorul crezu de cuviință a-i eterniza memoria, zidind o biserică pe locul bătăliei. HASDEU, I. V. 169. S-au adunat într-un mare meeting mii și mii de oameni ai muncii. . . pentru a cinsti memoria celor căzuți. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2375. Politicienii și ideologii regimului burghezo-moșieresc s-au străduit să ponegrească memoria lui Bălcescu. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 109. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării ; în amintirea. . ., spre aducere-aminte ; ca omagiu. De atunci există în mijlocul piației statua ridicată în memoria venirei împăratului Francisc în această țeară. BARIȚIU, P. A. I, 560. La stațiunea de biologie marină și oceanografie. . . a avut loc o festivitate în memoria savantului român Emil Racoviță. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6621. 3. Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă ; instalație de memorare, memorator (2). Cf. LTR². Din punctul de vedere al duratei de înmagazinare, se deosebesc memorii rapide și lente. ib. – Pl.: memorii. – Din lat. memoria, it. memoria, fr. mémoire.