merita [At: I. VĂCĂRESCUL, B. 30^v/1 / Pzi: merit, (înv) ~tez / E: fr mériter] 1 vt A justifica și a atrage o răsplată pentru valoarea pe care o reprezintă sau pentru faptele săvârșite Si: a fi vrednic, (înv) a meritarisi. 2-3 vti A i se cuveni (ceva). 4 vt A justifica prețuirea, interesul sau grija pentru ceva. 5 vi (Frî; udp „de la”) A binemerita. 6 vt (Spc; d. mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut Si: a face, a valora.

MERITA, merit, vb. I. Tranz. A i se cuveni cuiva ceva (bun sau rău) ca răsplată a acțiunilor sale, a fi vrednic de ceva. Măcar prietenește crez că meritam un răspuns. GHICA, A 606. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU, O. II 271. Simț chinuire atît mai amară, Cu cît a mea soartă eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 40. ◊ Absol. (Rar) Am cerut un cuvînt bun, dacă scrisul meu merită. C. PETRESCU, C. V. 149. ♦ A avea o valoare suficientă pentru a justifica prețuirea, atitudinea sau grija cuiva. Nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, N. 38.

MERITA vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. merit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare].

MERITA vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ◊ a justifica stima, prețuirea, interesul. ◊ (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)

A MERITA merit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept să obțină sau să sufere (în conformitate cu cele înfăptuite). ~ laudă. ~ o pedeapsă. ~ respectul. 2) (despre acțiuni, lucruri) A face să fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Această noutate merită confirmare. 3) A fi demn de a avea alături de sine (în viață). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter

merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.

meritum sn vz merit

2) *mérit, a -á v. tr. (d. merit s. n.; lat. mérito, -áre, a cîștiga pin muncă, d. merére și meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de: a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ.

merita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. merit, 2 sg. meriți, 3 merită; conj. prez. 1 sg. să merit, 3 să merite (Acest lucru merită să fie menționat.) corectat(ă)

merita (a ~) vb., ind. prez. 3 merită

merita vb., ind. prez. 1 sg. merit, 3 sg. și pl. merită

merita (ind. prez. 3 sg. și pl. merită)

MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. a face. (Dai un ban, dar ~.) 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)

PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merită o liturghie – Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a obține tronul Franței, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le oferă.

Ce qui ne vaut pas la peine d’être dit, on le chante (fr. „Ceea ce nu merită să fie spus, se cîntă”) – susține Beaumarchais prin gura lui Figaro, eroul principal din Bărbierul din Sevilla (act. I, sc. 2). El se referă la creatorii de opere comice, care nu-și dau nici o osteneală în alcătuirea textelor pentru arii. Asta pe scenă. În viață însă, cuvintele lui Beaumarchais au căpătat o interpretare mai adincă, în sensul că anumite idei și păreri, care ar fi dificil și riscant de exprimat în scris sau în vorbire, sînt mai lesne introduse și mai ușor răspîndite prin cîntece. LIT.

Je n’ai mérité ni cet excès d’honneur, ni cette indignité (fr. „N-am meritat nici acest exces de onoare, nici această nedemnitate”) – versuri de Racine din tragedia Britannicus (act. II, sc. 3), în care împăratul roman Nero, îndrăgostit de Iunia, o vestește că pentru a se putea căsători cu ea, a hotărît s-o repudieze pe soția sa Octavia. Dar Iunia ține la Octavia și o înfioară vestea că va fi silită să-i uzurpe locul de soție și de împărăteasă. De aceea îi răspunde lui Nero cu vorbele abil ticluite, că cinstirea e foarte mare și nemeritată de a fi înălțată din starea ei umilă la rangul de împărăteasă, dar nu mai puțin nemeritată este și nedemna poziție de a expropria o femeie nevinovată. LIT.

Paris vaut bien une messe! (fr. „Parisul merită o liturghie”) – cuvintele regelui Henric al IV-lea care, pentru a obține tronul Franței, a trecut de la religia protestantă la catolicism. El le-a rostit în ziua de 25 iulie 1593, în biserica Saint-Denis, rezumînd adevărul istoric că a cucerit Parisul printr-o liturghie, adică prin acceptarea altei credințe. Se aplică pentru o abjurare, o renegare care aduce avantaje. IST.

nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala!^[1]

MERITA vb. I. T r a n z. A justifica (și a atrage) o răsplată pentru valoarea pe care o reprezintă sau pentru faptele săvîrșite; a fi vrednic (de recompensă sau de pedeapsă); a i se cuveni; (învechit) a meritarisi. Nu crez c-or merita Asemenea simțiri. I. VĂCĂRESCUL, B. 30^v/1. Tinerimea ce a urmat în școalele naționale meritează încurajare. CR (1 832), 231²/12, cf. SĂULESCU, Î. 38/9. A aduce lauda ce pe drept merită talentul. GTN (1836), 92¹/21. M-au îndemnat a îndrepta cu deosebită îngrijire textul. . . și a merita oarecum votul publicului și a tovarășilor miei. MARCOVICI, C. 5/21. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU. M. V. 413. Încrezarea voastră meritează pe a mea. NEGRUZZI, S. III, 123. Simț chinuire atât mai amară Cu ăt a mea soartă eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 40. Ciubere, meriți moarte! ALECSANDRI, T. II, 171, cf. 185. Amicul nostru . . . urma înainte treburile și realiza cîștigul însemnat pe care-l merita munca lui inteligentă și neobosită. CARAGIALE, O. I, 70. I-am lăudat în termeni excesivi pe d-na Timotin . . . adăogînd că bărbatul ei nu o merită îndestul. IBRĂILEANU, A. 141. Fără să se gîndească la un cîștig cît de mic . . . pe care l-ar merita, REBREANU, R. I, 168. Ai merita să te las la nebuniile tale, să-ți frlngi gîtul! C. PETRESCU, A. R. 32. El știa că-și merită libertatea și se hotărîse să lupte pentru ea cu toate gloanțele jandarmilor. POPA, V. 76. Acea clipă o aștepta ca pe-o încercare pe care n-o merita. SADOVEANU, O. IX, 168. Fiecare cu locul pe care-l merită. BARANGA, I. 154. (A b s o l.) Auzirăm că tu o să fii socotitor! Ne pare bine, mă! Zău, că ne pare bine! Tu ești bun la socoteli, meriți! PREDA, D. 140. ◊ I n t r a n z. Nu sînt eu vinovat.. . dacă nu te iubesc precum meriți. NEGRUZZI, S. I, 56. ♦ A justifica prețuirea, interesul sau grija pentru ceva. Peștera merită mai mult decît toate curiozitățile Borsecului a fi vizitată. ALECSANDRI, O. P. 252. Merita ziua de azi sfîrșitul pe care i l-am dat eu? CAMIL PETRESCU, U. N. 221. Am cerut un cuvînt bun, dacă scrisul meu merită. C. PETRESCU, C. V. 149. ♦ I n t r a n z. (Franțuzism învechit; urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A binemerita. Armia franceză a meritat de la patrie în lupta împotriva romanilor. GHICA, A. 336. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. Blocul de aur merita o avere considerabilă,. ap. IORDAN, L. R. A. 480. Prez. ind.: mérit și (învechit) meritez. – Din fr. mériter.