meritoriu, ~ie a [At: NEGULICI / P: ~to-riu, ~to-ri-e / Pl: ~ii / E: lat meritorius, -a, -um, fr méritoire] (D. acțiuni sau realizările oamenilor) 1-2 Meritos (1-2). 3 Cu oarecare însușiri. 4 Realizat prin muncă, onest.

MERITORIU, -IE, meritorii, adj. (Despre manifestări sau realizări ale oamenilor) Care e vrednic de stimă, demn de laudă, care se bucură de aprobare deplină. Ispirescu... ale cărui colecțiuni de basme constituiesc o lucrare din cele mai meritorii. MACEDONSKI, O. IV 27. Ne putem felicita, domnilor, cu alegerea acestui autor care. a putut produce o așa meritorie emulațiune. ODOBESCU, S. II 486.

MERITORIU, -IE adj. Demn de stimă, de laudă; cu merite. [Pron. -riu. / < lat. meritorius, cf. fr. méritoire].

MERITORIU, -IE adj. cu merite, demn de stimă; merituos. (< lat. meritorius, fr. méritoire)

MERITORIU ~e (~i) Care are merite mari; demn de laudă sau de recompensă; merituos. Efort ~. /<lat. meritorius, fr. méritoire

meritoriu a. care merită, demn de stimă, de laudă sau de recompensă.

*meritóriŭ, -ie adj. (lat. meritorius, care aduce cîștig, profitabil). Care are merit, vorbind de fapte: fapt meritoriŭ. Adv. (Rar). În mod meritoriŭ.

meritoriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. meritorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. meritorii

meritoriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. meritorie (-ri-e); pl. m. și f. meritorii

meritoriu adj. m. [-riu pron. -rĭu], f. meritorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. meritorii

meritoriu

meritoriu, -rie; -rii pl. m. și f.

MERITORIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)

MERITORIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)

MERITORIU, -IE adj. (Despre acțiunile sau realizările oamenilor) Care are merite, care este vrednic de a fi prețuit, meritos ; care este destul de bun, de reușit, de valoros; cu oarecare însușiri; muncit, onest. Cf. NEGULICI. A putut produce o așa meritorie emulațiune. ODOBESCU, S. II, 486. Ispirescu . . . ale cărui colecțiuni de basme constituiesc o lucrare din cele mai meritorii. MACEDONSKI, O. IV, 27. Drama lui Caragiali e o lucrare meritorie. GHEREA, ST. CR. II, 145, cf. CONTEMP. 1 948, nr. 112, 4/2. Lingviștii români au desfășurat o activitate meritorie. L. ROM. 1 959, nr. 4, 3. - Pronunțat (f.): -ri-e. – Pl.: meritorii. – Din lat. meritorius, -a, -um, fr. méritoire.