17 definiții pentru mesteca (sfărâma)
din care- explicative (9)
- morfologice (4)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- altele (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mesteca1 vt [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (pop) ~tica / Pzi: mestec / E: ml masticare] 1 (Fșa) A sfărâmă un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură, spre a-l înghiți. 2 (Pop; îe) Mestică cât poți înghiți Nu fi lacom. 3 A învârti ceva cu limba în gură. 4 (Fig; îe) A ~ în sine A pune la cale Si: a plănui, a pregăti.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. 1. A fărîma, a măcina cu dinții alimentele solide și a le amesteca cu salivă pentru a fi mai ușor de înghițit și digerat. Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. ♦ A mînca. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. 2. (Cu privire la alte obiecte) A învîrti, a frămînta în gură, a întoarce cu limba. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ♦ Fig. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. 3. Fig. A pune la cale, a plănui. Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A MESTECA mestec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinții (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghițirea și digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mișca (cu o lingură) pentru a obține o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acțiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a țese; a unelti; a coace. /<lat. masticare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
mestecà v. a sfărâma cu dinții: a mesteca pâine. [Lat. MASTICARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
amesteca2 v vz mesteca1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mestica v vz mesteca1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AMESTECA (-ec) I. vb. tr. 1 A pune două, ori mai multe lucruri la un loc pentru a schimba însușirile lor sau a scoate ceva nou din ele: a amestecat vin cu rachiu ¶ 2 A pune ceva într’un lichid și a-l mișca ușor ca să se topească: amestecă mai bine zahărul în apă ¶ 3 A face pe cineva să ia parte la ceva ce nu e potrivit cu firea, cu demnitatea lui: l-a amestecat și pe el în această afacere necinstită ¶ 4 A pune lucruri de același fel în alt șir, a schimba felul cum sînt așezate: ia lopata și amestecă puțin nisipul ¶ 5 ~ cu pămîntul, a face una cu pămîntul: curțile Domnului Gheorghe Ștefan... au bătut vijeliile vremii și le-au amestecat cu pămîntul (VLAH.) ¶ 6 A încurca; proverb: ~ vorba ca făcălețul mămăliga (ZNN.), a bîlbîi, a vorbi fără șir ¶ 7 ‡A vorbi de rău pe cineva, a intriga contra lui, a-l denunța: s’au făgăduit că nu-l va amesteca la Poartă pre Dimitrașco-Vodă (NEC.). II. vb. refl. 1 A se schimba firea unui lucru prin contopirea de elemente deosebite: nu este rasă, nu este popor, care să nu se amestece cu altele ¶ 2 A lua parte Ia ceva, mai ales fără nici un rost, fără a fi chemat: la început eu nu mă prea amestecam, le lăsam pe ele să aleagă și să hotărască (VLAH.); nu mă bag, nu mă amestec (ISP.); proverb: se amestecă unde nu-i fierbe oala; proverb: se amestecă ca mărarul (sau ca pătrunjelul, cimbrul) în bucate; proverb: cine se amestecă în tărîțe, îl mănîncă porcii ¶ 3 A se pierde, a dispărea printre alții: s’a amestecat în mulțime ¶ 4 ‡A avea legături cu cineva, a veni în atingere cu cineva: cu prieten mînios nu te amesteca (BIBL.) ¶ 5 ‡A avea pretenții la ceva: să fie și de la noi slugilor noastre acela sat dereaptă ocină și alt nime să nu să ameastece (HASD.) ¶ 6 ‡A-și pierde mintea: la grijă era și toată tabăra leșească, așa se amestecasă de rău Leașii (M.-COST.) (👉 MESTECA1) [lat. *ammĭxtĭcare < mixtus].<br />
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
3) méstec, a -á v. tr. (din *a măsteca, de unde s’a făcut a mesteca, apoĭ mestec, d. lat. mástico, -áre, a măcina în gură; it. masticare, pv. mascher, fr. mâcher, sp. pg. masgar. V. masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s’o înghit pe urmă).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mesteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mestec, 2 sg. mesteci, 3 mestecă; conj. prez. 1 sg. să mestec, 3 să mestece corectat(ă)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
mesteca (a ~) vb., ind. prez. 3 mestecă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mesteca vb., ind. prez. 1 sg. mestec, 3 sg. și pl. mestecă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
mesteca
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ guma de mestecat.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
mesteca (mestec, mestecat), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MESTECA1 vb. I. Tranz. 1. A sfărîma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (spre a-l înghiți). Și rădăcinile lemnelor mesteca, de foame mare. BIBLIA (1 688), ap. TDRG, cf. LB. Mestecând odinioară Nastratin Hogea mastic. PANN, H. 7/2. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329, cf. DELAVRANCEA, S. 51. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră mesteca în silă un corn. C. PETRESCU, S. 150, cf. BACOVIA, O. 238. Mestecă un dumicat de pîine în gură. STANCU, R. A. III, 234. Frig hartanuri de carne. . . , mestecă pîne, albă ca pînzele cucoanei Lupului. CAMILAR, N. I, 312. ◊ Dă-mi, Doamne, o pară în gură; daca mi-o dai, mi-o și mestecă, se zice despre un om leneș. Cf. ZANNE, P. VI, 548. (F i g.) Batoza duduie la arie. . . cînd are de mestecat snopi plini. CAMILAR N I 312. ◊ Absol. Începu să mestece grăbit și prost, căci nu avea decît vreo două-trei măsele. CAMIL PETRESCU, O. III, 240. Și a mînca încâ-i greu, că, dacă nu-i mesteca, te frigi, se spune despre un om leneș. Cf. ȘEZ. I, 219. Mestică cît poți înghiți (= nu fi lacom). Cf. ZANNE, P. III, 662, 583, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ A învîrti ceva (cu limba) în gură. Calul lui Ștefâniță Vodă. . . mestecă spuma amestecată cu sînge. GHEREA, ST. CR. III, 359. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, B. 101. ◊ F i g. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. Mi-am culcat capul pe lutul străbun Alăturea cu alții Ce mestecă prin somn cuvinte fără sens. BENIUC, V. 27. 2. F i g. A pune la cale; a pregăti, a plănui. Diaconescu zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă-n sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II, 57. - Prez. ind.: méstec. – Și: (popular) mesticá vb. I. – Lat. masticare.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
verb (VT14) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
mesteca, mestecverb
- 1. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). DEX '09 DLRLC NODEX
- Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. DLRLC
- De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. DLRLC
- Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. DLRLC
- 1.1. A învârti ceva (cu limba) în gură. DEX '09 DLRLC NODEX
- Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. DLRLC
- Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. DLRLC
- A mesteca gumă. NODEX
-
-
- Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233. DLRLC
-
-
etimologie:
- masticare DEX '09 NODEX