17 definiții pentru mesteca (sfărâma)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

mesteca1 vt [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (pop) ~tica / Pzi: mestec / E: ml masticare] 1 (Fșa) A sfărâmă un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură, spre a-l înghiți. 2 (Pop; îe) Mestică cât poți înghiți Nu fi lacom. 3 A învârti ceva cu limba în gură. 4 (Fig; îe) A ~ în sine A pune la cale Si: a plănui, a pregăti.

MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. 1. A fărîma, a măcina cu dinții alimentele solide și a le amesteca cu salivă pentru a fi mai ușor de înghițit și digerat. Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. ♦ A mînca. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. 2. (Cu privire la alte obiecte) A învîrti, a frămînta în gură, a întoarce cu limba. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ♦ Fig. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. 3. Fig. A pune la cale, a plănui. Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233.

A MESTECA mestec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinții (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghițirea și digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mișca (cu o lingură) pentru a obține o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acțiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a țese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

mestecà v. a sfărâma cu dinții: a mesteca pâine. [Lat. MASTICARE].

AMESTECA (-ec) I. vb. tr. 1 A pune două, ori mai multe lucruri la un loc pentru a schimba însușirile lor sau a scoate ceva nou din ele: a amestecat vin cu rachiu 2 A pune ceva într’un lichid și a-l mișca ușor ca să se topească: amestecă mai bine zahărul în apă 3 A face pe cineva să ia parte la ceva ce nu e potrivit cu firea, cu demnitatea lui: l-a amestecat și pe el în această afacere necinstită 4 A pune lucruri de același fel în alt șir, a schimba felul cum sînt așezate: ia lopata și amestecă puțin nisipul 5 ~ cu pămîntul, a face una cu pămîntul: curțile Domnului Gheorghe Ștefan... au bătut vijeliile vremii și le-au amestecat cu pămîntul (VLAH.) 6 A încurca; proverb: ~ vorba ca făcălețul mămăliga (ZNN.), a bîlbîi, a vorbi fără șir 7 A vorbi de rău pe cineva, a intriga contra lui, a-l denunța: s’au făgăduit că nu-l va amesteca la Poartă pre Dimitrașco-Vodă (NEC.). II. vb. refl. 1 A se schimba firea unui lucru prin contopirea de elemente deosebite: nu este rasă, nu este popor, care să nu se amestece cu altele 2 A lua parte Ia ceva, mai ales fără nici un rost, fără a fi chemat: la început eu nu mă prea amestecam, le lăsam pe ele să aleagă și să hotărască (VLAH.); nu mă bag, nu mă amestec (ISP.); proverb: se amestecă unde nu-i fierbe oala; proverb: se amestecă ca mărarul (sau ca pătrunjelul, cimbrul) în bucate; proverb: cine se amestecă în tărîțe, îl mănîncă porcii 3 A se pierde, a dispărea printre alții: s’a amestecat în mulțime 4 A avea legături cu cineva, a veni în atingere cu cineva: cu prieten mînios nu te amesteca (BIBL.) 5 A avea pretenții la ceva: să fie și de la noi slugilor noastre acela sat dereaptă ocină și alt nime să nu să ameastece (HASD.) 6 A-și pierde mintea: la grijă era și toată tabăra leșească, așa se amestecasă de rău Leașii (M.-COST.) (👉 MESTECA1) [lat. *ammĭxtĭcare < mixtus].<br />

3) méstec, a v. tr. (din *a măsteca, de unde s’a făcut a mesteca, apoĭ mestec, d. lat. mástico, -áre, a măcina în gură; it. masticare, pv. mascher, fr. mâcher, sp. pg. masgar. V. masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s’o înghit pe urmă).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mesteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mestec, 2 sg. mesteci, 3 mestecă; conj. prez. 1 sg. să mestec, 3 să mestece corectat(ă)

mesteca (a ~) vb., ind. prez. 3 mestecă

mesteca vb., ind. prez. 1 sg. mestec, 3 sg. și pl. mestecă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ guma de mestecat.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mesteca (mestec, mestecat), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar.Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MESTECA1 vb. I. Tranz. 1. A sfărîma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (spre a-l înghiți). Și rădăcinile lemnelor mesteca, de foame mare. BIBLIA (1 688), ap. TDRG, cf. LB. Mestecând odinioară Nastratin Hogea mastic. PANN, H. 7/2. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329, cf. DELAVRANCEA, S. 51. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră mesteca în silă un corn. C. PETRESCU, S. 150, cf. BACOVIA, O. 238. Mestecă un dumicat de pîine în gură. STANCU, R. A. III, 234. Frig hartanuri de carne. . . , mestecă pîne, albă ca pînzele cucoanei Lupului. CAMILAR, N. I, 312. ◊ Dă-mi, Doamne, o pară în gură; daca mi-o dai, mi-o și mestecă, se zice despre un om leneș. Cf. ZANNE, P. VI, 548. (F i g.) Batoza duduie la arie. . . cînd are de mestecat snopi plini. CAMILAR N I 312. ◊ Absol. Începu să mestece grăbit și prost, căci nu avea decît vreo două-trei măsele. CAMIL PETRESCU, O. III, 240. Și a mînca încâ-i greu, că, dacă nu-i mesteca, te frigi, se spune despre un om leneș. Cf. ȘEZ. I, 219. Mestică cît poți înghiți (= nu fi lacom). Cf. ZANNE, P. III, 662, 583, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ A învîrti ceva (cu limba) în gură. Calul lui Ștefâniță Vodă. . . mestecă spuma amestecată cu sînge. GHEREA, ST. CR. III, 359. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, B. 101. ◊ F i g. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. Mi-am culcat capul pe lutul străbun Alăturea cu alții Ce mestecă prin somn cuvinte fără sens. BENIUC, V. 27. 2. F i g. A pune la cale; a pregăti, a plănui. Diaconescu zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă-n sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II, 57. - Prez. ind.: méstec. – Și: (popular) mesticá vb. I. – Lat. masticare.

Intrare: mesteca (sfărâma)
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mesteca
  • mestecare
  • mestecat
  • mestecatu‑
  • mestecând
  • mestecându‑
singular plural
  • mestecă
  • mestecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mestec
(să)
  • mestec
  • mestecam
  • mestecai
  • mestecasem
a II-a (tu)
  • mesteci
(să)
  • mesteci
  • mestecai
  • mestecași
  • mestecaseși
a III-a (el, ea)
  • mestecă
(să)
  • mestece
  • mesteca
  • mestecă
  • mestecase
plural I (noi)
  • mestecăm
(să)
  • mestecăm
  • mestecam
  • mestecarăm
  • mestecaserăm
  • mestecasem
a II-a (voi)
  • mestecați
(să)
  • mestecați
  • mestecați
  • mestecarăți
  • mestecaserăți
  • mestecaseți
a III-a (ei, ele)
  • mestecă
(să)
  • mestece
  • mestecau
  • mesteca
  • mestecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mesteca, mestecverb

  • 1. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. DLRLC
    • format_quote De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. DLRLC
    • format_quote Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. DLRLC
    • 1.1. A învârti ceva (cu limba) în gură. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. DLRLC
      • format_quote figurat Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. DLRLC
      • format_quote A mesteca gumă. NODEX
    • 1.2. figurat A pune la cale. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.