meteor sm [At: AMFILOHIE, G. F. 151^v/6 / V: (înv) ~a (Pl: ~re), ~ă (Pl: ~oare) sf / P: ~te-or / Pl: ~i, (îvr, sn) ~uri / E: it meteora, ngr μετέωρος, fr météore, ger Meteor] 1 Fenomen atmosferic. 2 (Spc) Fenomen care constă în apariția pe bolta cerească a unui punct luminos, reprezentând un corpuscul cosmic pătruns în atmosfera terestră, care se mișcă foarte repede Si: (înv) arătare. 3 (Ccr) Meteorit.

METEOR, meteori, s. m. 1. Nume generic dat fenomenelor meteorologice electrice, luminoase, de condensare a vaporilor de apă etc., care se produc în atmosferă. (Poetic) Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori Scuturînd din a lor poale lungi și răpizi meteori. ALECSANDRI, P. III 30. 2. (Impropriu) Meteorit, bolid. Ades l-a mea suflare un meteor se vede (Lucire minciunoasă în care lumea crede!). NEGRUZZI, S. II 134. – Pronunțat: -te-or.

METEOR s.m. 1. Nume dat fenomenelor meteorologice (fulgere, trăsnete, ploaie, rouă etc.). 2. Punct luminos care apare noaptea pe cer și se deplasează cu mare viteză, lăsînd uneori o dîră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. 3. Telegramă care conține date meteorologice. [Pron. -te-or. / < fr. météore, it. meteora, germ. Meteor, cf. gr. meteoros – prezent în aer].

METEOR¹ s. m. 1. fenomen meteorologic (fulger, trăsnet, ploaie, rouă). 2. punct luminos care apare noaptea pe cer și se deplasează cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. 3. telegramă care conține date meteorologice. (< fr. météore, germ. Meteor, gr. meteoron)

METEOR ~i m. 1) Fenomen care se produce în atmosfera terestră (fulger, trăsnet, ploaie etc.). 2) Corp ceresc care, traversând atmosfera terestră, produce o dâră de lumină de scurtă durată; stea căzătoare. [Sil. -te-or] /<it. meteora, fr. météore, germ. Meteor

meteor m. 1. orice fenomen ce se produce în atmosferă (vânt, ploaie, trăsnet, curcubeu): cerul scuturând din a lui ploaie lungi și repezi meteori AL. fig. o bombă, al morții meteor AL.; 2. fig. persoană cu un renume strălucit dar trecător.

*meteór m. și n., pl. e (vgr. metéoron, d. metá, după, și aeíro, rîdic, înalț). Orĭ-ce fenomen natural care se petrece în aer, ca tunetu, fulgeru, ploaĭa, zăpada, curcubeu, grindina, aurora boreală, aerolitele ș. a. Fig. Persoană saŭ lucru de o strălucire vie, subită și trecătoare: Napoleon a fost un meteor în istorie.

meteora sf vz meteor

meteoră sf vz meteor

meteor (desp. -te-or) s. m., pl. meteori

meteor (-te-or) s. m., pl. meteori

meteor s. m. (sil. -te-or), pl. meteori

METEOR s. (ASTRON.) stea căzătoare, (înv.) arătare.

METEOR s. (ASTRON.) stea căzătoare, (înv.) arătare.

METEÓR s. m. Fenomen atmosferic; s p e c. fenomen care constă din apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentînd corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu viteză foarte mare, (învechit) arătare; (concretizat) meteorit. Meteore de apă, de aer și de foc. AMFILOHIE, F. 151^v/6. Acum te rog să-mi arăți cum să face la meteora ori arătare, care noi o chemăm omăt. id. ib. 155^r/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Toate cîte să fac în aer, precum ploaie, grindenă, nori, fulgere, trăsnete, stele de care să las seara. . . să numesc cu un nume meteor. CR (1829), 145²/32. Pornindu-să un vînt ușor, atunci strălucitoarele meteore se pun în mișcare. AR (1829), 242¹/32, cf. 233²/44. Meteoră să cheamă un lucru ce se informează și să arată în aer, precum tunetul, grindina, arcul în ceriu sau curcubeul. ib. (1830), 450²/38. În vremi învechite se socot comitile numai meteoare (arătări), iar nu trupuri înființate. ib. (1832), 56²/25, cf. NEGRUZZI, S. II, 134. Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori, Scuturînd din a lui poale lungi și răpizi meteori. ALECSANDRI, P. III, 30. Acea lumină este vreo nouă meteoră Ce trece arzătoare, prin spațiu căzînd. MACEDONSKI, O. II, 155. Acestor meteori, cari apar mai totdeauna în mod neprevăzut observatorilor de pe pămînt, li s-a dat numirea de bolizi. CULIANU, C. 367. Observarea locală a meteorilor datează de mii de ani. CIȘMAN, FIZ. I, 542, cf. LTR². ♦ (În comparații, sugerînd existența efemeră, dispariția rapidă) Tînără creangă. . . a Basarabilor. . . s-a șters ca meteorul, deșteptînd într-o clipă admirațiunea și pierzîndu-se apoi pentru totdeauna. HASDEU, I. C. I, 160. A dispărut ca un meteor d-acum aproape două luni și d-atunci n-a mai dat semne de viață. CARAGIALE, O. VII, 112. ◊ Fig. Toți rîd. . . dar ce retează deodată rîsul lor? O boambă vine, o boambă, a morții meteor ! ALECSANDRI, POEZII, 451. Acel neașteptat meteor pe cerul literaturii europene apăruse cu zece ani în urmă. SADOVEANU, E. 224. - Pronunțat: -te-or. – Pl.: meteori și (învechit, rar, n.) meteoruri (PONTBRIANT, D.), meteore. – Și: (învechit) metéora (pl. meteore), meteóră (pl. meteoare) s. f. – Din it. meteora, ngr. μετέωρον, fr. météore, germ. Meteor.

METÉORA s. f. v. meteor.

METEÓRĂ s. f. v. meteor.