METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie.

metodologie sf [At: MAIORESCU, L. 103 / Pl: ~ii / E: fr méthodologie] 1 Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor folosite în știința modernă. 2 Ansamblu al metodelor de cercetare folosite într-o anumită știință Si: (imp) metodă (5).

METODOLOGÍE s. f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie.

METODOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă de metodele cercetării științifice; totalitatea procedeelor, a metodelor de cercetare folosite într-o știință.

METODOLOGÍE s.f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza metodelor folosite în știința modernă; știință și teorie despre metodă. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate. [Gen. -iei. / < fr. méthodologie, cf. gr. methodos – metodă, logos – studiu].

METODOLOGÍE s. f. 1. parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor în știința modernă; știință și teorie despre metodă. 2. ansamblul metodelor de cercetare într-o anumită știință. (< fr. méthodologie)

METODOLOGÍE f. 1) Compartiment al filozofiei care se ocupă cu studiul metodelor de cercetare proprii unei științe. 2) Metodă de cunoaștere caracterizată printr-un grad maxim de generalizare. /<fr. méthodologie

metodologie f. partea științei ce se ocupă cu metoda.

*metodologíe f. (d. metodă și -logie). Metodică, partea uneĭ științe care se ocupă de metoda eĭ.

metodologie s. f., art. metodologia, art. metodologiei; (tipuri) pl. metodologii, art. metodologiile (desp. -gi-i-)

!metodologie s. f., art. metodologia, art. metodologiei; (tipuri) pl. metodologii, art. metodologiile

metodologíe s. f., art. metodología, g.-d. metodologíi, art. metodologíei

METODOLOGÍE s. metodă. (A aplica o nouă ~.)

METODOLOGIE s. metodă. (A aplica o nouă ~.)

METODO- „cale, metodă”. ◊ gr. methodos „drum, mijloc” > fr. méthodo-, germ. id., engl. id. > rom. metodo-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., parte a filozofiei avînd ca obiect analiza metodelor folosite în știința modernă; sin. știință și teorie despre metodă.

METODOLOGIE s. f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor folosite în știința modernă; știința despre metodă. Metodologia este partea logicei care arată regulele după care se întrebuințează formele elementare ale cugetării. MAIORESCU, L. 103. Metodologia este influențată de concepția filozofică generală, DER. 2. Ansamblul metodelor de cercetare folosite într-o anumită știință; (impropriu) metodă (3). Descoperirea naturii a dus nu numai la o metodologie, dar și la o metafizică. RALEA, S. T. III, 35. Învățătura marxist-leninistă despre caracterul obiectiv al legilor științei înarmează pe juriști cu o metodologie științifică. CONTEMP. 1 954, nr. 389, 5/5. Constatările în legătură cu evoluția generală a latinei orientale duc și la concluzii de metodologie, L. ROM. 1 959, nr. 1, 15. Între metodologia generală de cercetare și metodele particulare ale unei științe sau alta nu există nici o contradicție. cf 1 961, 439, cf. DER. – Din fr. méthodologie.