MIȘEL, -EA, mișei, -ele, adj. (Adesea substantivat) (Om) de nimic, ticălos, nemernic, mizerabil. Noi cu toții am pătimit de pe urma mișelului de Tomșa. SADOVEANU, O. VII 157. Să-i împărți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. Bine, bine! împodobiți-vă, mișelelor, cu mătăsuri și scule. CONTEMPORANUL, IV 502. ♦ (Om) laș, fricos. Că de groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișeii. MACEDONSKI, O. I 84. Cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel... și mișeii nu sînt de sîngele nostru. Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți în robie și ocară. RUSSO, O. 34. 2. (Învechit și arhaizant) (Om) din popor, de jos, de rînd. E ceasul pentru cei mișei... Să li se deie partea! BENIUC, V. 82. Înaintea bătăliei... chemase în sfat de-a valma «neamurile» cu mișeii. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I 4. ♦ Om sărac, în stare de mizerie; neputincios, nevolnic. Erau o samă din mișeii tîrgului, unii calici de-o mînă ori de-un picior, alții chiori și orbi. SADOVEANU, Z. C. 82. Mișeii nu pot să ridice măcar un poloboc plin, lucrul cel mai lesne. ALECSANDRI, T. I 442. Avui parte d-un mișel, Pică țundra de pe el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ♦ (Om) vrednic de plîns, nenorocit, necăjit. La Dropii aș vrea să trag brazdă, unde m-am chinuit ca un rob mișel într-o toamnă. SADOVEANU, M. C. 108.

MIȘEL ~ea (~ei, ~ele) și substantival 1) Care comite fapte reprobabile; cu comportare josnică; canalie. 2) înv. Care are o condiție socială modestă; de rând. 3) înv. Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; sărman; mizer; nevoiaș. /<lat. misellus

mișél, mișeá adj., pl. eĭ, ele (lat. mĭsĕllus, răŭ, păcătos, slab, [mlat.] lepros, dim. d. mĭser, mizer; vit. misello, pv vfr. mesel, lepros; cat. mesell, bolnav; vsp. mesillo. V. meser, meserie). Vechĭ. Sărman, sărac. Lepros, gubav. Mișel de, vaĭ de: mișel de el! Azĭ. Ticălos, mizerabil. Laș, fricos. – Fem. vechĭ și mișală, pl. tot -ele. Azĭ (rar) mișea, fam. mișarcă și mișaŭcă, pl. -e.

mișel adj. m., s. m., pl. mișei; adj. f., s. f. (rar) mișea, pl. mișele

mișel adj. m., s. m., pl. mișei; adj. f., s. f. mișea, pl. mișele

MIȘEL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

MIȘEL adj., s. v. calic, fricos, incapabil, infirm, invalid, laș, lepros, necapabil, necăjit, neputincios, nevoiaș, prăpădit, sărac, sărman, schilod, slăbănog.

MIȘEL s. v. cerșetor, milog.

MIȘEL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

mișel adj., s. v. CALIC. FRICOS. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. LAȘ. LEPROS. NECAPABIL. NECĂJIT. NEPUTINCIOS. NEVOIAȘ. PRĂPĂDIT. SĂRAC. SĂRMAN. SCHILOD. SLĂBĂNOG.

mișel s. v. CERȘETOR. MILOG.