15 definiții pentru minuna

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINUNA, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

MINUNA, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

minuna [At: PSALT. 288 / V: (reg) mien~ / Pzi: ~nez, (îvp) minun / E: minune] 1 vr (Rel; înv; ccd sau udp „de”) A se smeri, a se tulbura profund în fața minunilor (1) lui Dumnezeu. 2 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A înzestra pe cineva cu calități miraculoase, a face să fie minunat. 3 vi A săvârși o minune (1). 4-5 vrt(a) (A fi cuprins sau) a face pe cineva să fie cuprins de o mare mirare, de o mare admirație Si: a surprinde, a ului. 6-7 vrt(a) (A-și manifesta sau) a face pe cineva să-și manifeste mirarea, admirația, surpriza Si: a se mira1 (11). 8 vt (Nob) A face să fie minunat (7).

MINUNA, minunez, vb. I. Tranz. A uimi pe cineva, a-l face să rămînă mirat, surprins; a impresiona. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. După ce și-a vîrît la brîu cele trei săbii ale lui, cu care... minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. ◊ Absol. Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ◊ Refl. Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. – Prez. ind. și: (pers. 3 sg.) minu (MACEDONSKI, O. I 24).

A MINUNA ~ez tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune

A SE MINUNA mă ~ez intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune

minunà v. 1. a fi plin de mirare: ne minunăm de tot ce e extraordinar; 2. fig. a fi nedumerit (într’o împrejurare grea): stau și mă minunez ce să fac. [Tras din minune].

minunéz v. tr. (d. minune). Uimesc, surprind. V. refl. Mă mĭr foarte mult, rămîn uĭmit: se minuna lumea de vitejia luĭ. – Și înm- (vechĭ).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

minuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. minunez, 3 minunea; conj. prez. 1 sg. să minunez, 3 să minuneze

minuna (a ~) vb., ind. prez. 3 minunea

minuna vb., ind. prez. 1 sg. minunez, 3 sg. și pl. minunea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 3. a se extazia. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MINUNA vb. I. 1. R e f l. (Învechit, în textele religioase, urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. „de”) A se smeri în fața minunilor (1) lui Dumnezeu, a se tulbura profund. Miratu-se-au (minunatu-se-au, C. D. ) înțelepciunea ta de. . . mere. PSALT. 288 cf. 11. Însă aceia nu înțeleaseră că cu destoinicie cădea-le-se să se minuneaze tărieei Domnului. 378, cf. 41, 384. Și văzură toată beseareca luminînd și întrebară cum iaste (acest) și lucru, ce fu și deca știură, se minunară mărind pre D[u]mn[e]zeu (a. 1 675), GCR I, 225/26. Și prăvindu-l ceia ce era în temnită să minunară dzicînd: Mare-i D[u]mn[e]dzăul creștinilor. DOSOFTEI V. S. septembrie 36v/4. De minuni cea făcut Domnu Să se minuneze tot omul. id. PS. 334/20, cf. 46/17. 2. T r a n z. (Învechit; subiectul este Dumneu) A înzestra cu calități miraculoase a face să fie minunat (1). Și să știți că mirură Domnul preacuviosul său. PSALT. 5.

Intrare: minuna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • minuna
  • minunare
  • minunat
  • minunatu‑
  • minunând
  • minunându‑
singular plural
  • minunea
  • minunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • minunez
(să)
  • minunez
  • minunam
  • minunai
  • minunasem
a II-a (tu)
  • minunezi
(să)
  • minunezi
  • minunai
  • minunași
  • minunaseși
a III-a (el, ea)
  • minunea
(să)
  • minuneze
  • minuna
  • minună
  • minunase
plural I (noi)
  • minunăm
(să)
  • minunăm
  • minunam
  • minunarăm
  • minunaserăm
  • minunasem
a II-a (voi)
  • minunați
(să)
  • minunați
  • minunați
  • minunarăți
  • minunaserăți
  • minunaseți
a III-a (ei, ele)
  • minunea
(să)
  • minuneze
  • minunau
  • minuna
  • minunaseră
mienuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

minuna, minunezverb

  • 1. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. DLRLC
    • format_quote După ce și-a vîrît la brîu cele trei săbii ale lui, cu care... minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. DLRLC
    • format_quote Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. DLRLC
    • format_quote Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. DLRLC
    • format_quote Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. DEX '09 DEX '98
      sinonime: mira
  • comentariu Prezent indicativ și: (persoana a 3-a singular) minúnă. DLRLC
etimologie:
  • minune DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.