minuna [At: PSALT. 288 / V: (reg) mien~ / Pzi: ~nez, (îvp) minun / E: minune] 1 vr (Rel; înv; ccd sau udp „de”) A se smeri, a se tulbura profund în fața minunilor (1) lui Dumnezeu. 2 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A înzestra pe cineva cu calități miraculoase, a face să fie minunat. 3 vi A săvârși o minune (1). 4-5 vrt(a) (A fi cuprins sau) a face pe cineva să fie cuprins de o mare mirare, de o mare admirație Si: a surprinde, a ului. 6-7 vrt(a) (A-și manifesta sau) a face pe cineva să-și manifeste mirarea, admirația, surpriza Si: a se mira¹ (11). 8 vt (Nob) A face să fie minunat (7).

MINUNA, minunez, vb. I. Tranz. A uimi pe cineva, a-l face să rămînă mirat, surprins; a impresiona. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. După ce și-a vîrît la brîu cele trei săbii ale lui, cu care... minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. ◊ Absol. Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ◊ Refl. Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. – Prez. ind. și: (pers. 3 sg.) minună (MACEDONSKI, O. I 24).

A MINUNA ~ez tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune

A SE MINUNA mă ~ez intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune

minunà v. 1. a fi plin de mirare: ne minunăm de tot ce e extraordinar; 2. fig. a fi nedumerit (într’o împrejurare grea): stau și mă minunez ce să fac. [Tras din minune].

mienuna v vz minuna

minunéz v. tr. (d. minune). Uimesc, surprind. V. refl. Mă mĭr foarte mult, rămîn uĭmit: se minuna lumea de vitejia luĭ. – Și înm- (vechĭ).

minuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. minunez, 3 minunează; conj. prez. 1 sg. să minunez, 3 să minuneze

minuna (a ~) vb., ind. prez. 3 minunează

minuna vb., ind. prez. 1 sg. minunez, 3 sg. și pl. minunează

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 3. a se extazia. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

MINUNA vb. I. 1. R e f l. (Învechit, în textele religioase, urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. „de”) A se smeri în fața minunilor (1) lui Dumnezeu, a se tulbura profund. Miratu-se-au (minunatu-se-au, C. D. ) înțelepciunea ta de. . . mere. PSALT. 288 cf. 11. Însă aceia nu înțeleaseră că cu destoinicie cădea-le-se să se minuneaze tărieei Domnului. 378, cf. 41, 384. Și văzură toată beseareca luminînd și întrebară cum iaste (acest) și lucru, ce fu și deca știură, se minunară mărind pre D[u]mn[e]zeu (a. 1 675), GCR I, 225/26. Și prăvindu-l ceia ce era în temnită să minunară dzicînd: Mare-i D[u]mn[e]dzăul creștinilor. DOSOFTEI V. S. septembrie 36^v/4. De minuni cea făcut Domnu Să se minuneze tot omul. id. PS. 334/20, cf. 46/17. 2. T r a n z. (Învechit; subiectul este Dumneu) A înzestra cu calități miraculoase a face să fie minunat (1). Și să știți că mirură Domnul preacuviosul său. PSALT. 5. Să cunoașteți pre omul Ce și l-au minunat Domnul. DOSOFTEI, PS. 18/16, cf. 43/14, id. v. s. noiembrie 171^r/1. Minunează întru mine mila ta cea bogată. MINEIUL (1776), 101^r2/6, cf. 8^v2/35, 158^r2/5. ♦ I n t r a n z. A săvîrși o minune (1). D[u]mn[e]dzău, vădzură pre svîntul culcat în pat în casa împăratului. DOSOFTEI, V. S. decembrie 219^r/18, cf. 191^v/28. 3. R e f l. A fi cuprins de (o mare) mirare, de (o mare) admirație, a rămîne surprins, uluit (ca în fața unei minuni); a s e m i r a¹ (3). Cf. CANTEMIR IST. 132. Ca oricine ar citi nu să să minuneze că am scris-o, . . . ci de va fi minte întreagă, să cunoască. (a. 1872). CGR II, 126/14, cf. 72/7. S-au minunat văzînd acolo țarine, și locuri lucrate, pășunile pline de turme. BELDIMAN, N. P. I, 143/17. Se minuna între dînșii de al său glas mîngîios. PANN E. I, 22/1. Văd că vă minunați, dar să vedeți încă altele. NEGRUZZI S. I, 76. Observatorul nu știe de ce să se minuneze mai mult. I. IONESCU D.128. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. Se deosibea ... de toți copii ceilalți, prin talentul lui la scris, de care se minuna cu drept cuvînt toată lumea. CARAGIALE O. II, 68. Împăratul începuse a se minuna și el de istețimea lui. ISPIRESCU L. 46., cf. 190. Se minunează pînă și copiii. DELAVRANCEA, H. T. 131. Se minunează de frumusețile firei. GÎRLEANU, L. 67. Stăteau ore întregi pe punte, minunîndu-se de puterea acestui vas cu aburi. CAMIL PETRESCU O. III, 99. Nu i-a prins nimeni de veste, termină soldatul minunîndu-se. BRĂESCU, V. 36. Așa ? se minunează vesel domnul Toader. SADOVEANU, O. VII, 286. Ceasuri întregi de minunam . . . De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC V. 36. Își luă bărbia în mînă, întrebă și se minună: – Măi Ilie, aștia nu sînt bocancii lui Ioniță. PREDA D. 144. Știi cît mîncă? M-am minunat și eu și muierea mea. V. ROM. aprilie 1 955, 133. Sultanul se minuna Și cu mila se-ngăna: „Brîncovene Constantin . . . Trei coconi tu ai avut, Din trei, doi ți i-ai pierdut.” ALECSANDRI P. P. 211. Și-ndărăt cînd se uita, Ce vedea Se minuna, Că-mi venia Și-mi alerga domniță Smedioară, Copiliță Bălăioară. TEODORESCU, P. P. 81. S-au minunat foarte de frumuseața ei. SBIERA, P. 157. A mers Sărilă cît a mers pe tărîmul celalt, pînă ce a dat de niște curți mari și mîndre, să se minuneze o lume. ȘEZ. II, 52. Tata lor cînd o văzut, s-o mienunat. DENSUSIANU, Ț. H. 147. Bea săracul cu bogatul, De se minună tot satul. CIAUȘANU, V. 110. ◊ T r a n z. Aceste ziduri sînt acum stricate, dar tot încă minunează pe călătoriul cu mărimea și frumusață palatului. KOGĂLNICEANU, S. 73. Tu minunași lumea și îi arătași că nașia romînă e matoră, vrednică de libertate. BĂLCESCU, M. V. 538, Castelul are multe povești ce te minună, Dar castelanul de-astăzi le crede o minciună. MACEDONSKI, O. I, 24. Moș Gheorghe cuprinde acum cu privirea tot teatrul și-l minunează cum se-ncarcă, parcă ar fi un pom. SP. POPESCU, M. G. 88, Cf. GOROVEI, CR. 448. Pe mine mă minunează însă că ofițerul răspunzător din frunte, .. . nu și-a pierdut totuși capul. CAMIL PETRESCU, U. N. 348. Cele trei săbii ale lui cu care pînă astăzi minunase lumea. SAHIA, N. 69. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. Blîndețea cu care vorbea locotenentul-major nu li se părea neobișnuită soldaților, dar tot îi minuna. V. ROM. noiembrie. 1 953, 125. ◊ A b s o l. Altă biserică este Sf. Andrei, care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ♦ T r a n z. (Neobișnuit) A face să fie minunat (3). Roma strălucea pînă departe în pîcle și constelațiile minunau noaptea. CAMILAR, N, I, – Prez. ind,: minunez și (învechit și popular) minún. – Și: (regional) mienuná vb. I. – V. minune.

MIENUNÁ vb. I v. minuna.