32 de definiții pentru minune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

minune sf [At: PSALT. 202 / V: (înv) ~uine, (reg) men~, ~nie / Pl: ~ni, (rar) ~nuri / E: ml *mirio, -onis] 1 Fapt extraordinar, fenomen supranatural atribuit forței divine Si: miracol, (înv) ciudă, ciudesă, divă. 2 (Pex) Lucru ieșit din comun, inexplicabil Si: ciudățenie, minunăție (1). 3 (Îlav) (Ca) prin ~ Pe neașteptate. 4 (Îe) E ~ (sau ce ~) E de mirare (că...) 5 Minunăție (2). 6 (Pgn) Lucru excepțional. 7 (Îs) Cele șapte ~ni (ale lumii, sau, rar, din lume) Șapte monumente antice, majoritatea dispărute azi, impresionante prin dimensiuni și prin realizare tehnică și artistică. 8 Persoană considerată întruchipare a perfecțiunii, a frumuseții. 9 (Buc, Mar; prin antiteză) Lucru deosebit de rău Si: pacoste. 10 (Reg; art.) Drac. 11 (Asr) Mirare (1). 12-13 (Îljv) De ~ (În mod) admirabil. 14-15 (Îljv) Cu ~ (În chip) uimitor. 16 (Înv; îlav) A ~ În mod surprinzător. 17 (Reg; îlav) D-a ~ Din curiozitate Si: numai așa, (fam) ca chestie. 18-19 (Reg; îe) A fi (sau a face) de ~ (sau de ~a lumii) (A fi sau) a face pe cineva de râs. 20 (Reg; îe) A se duce – A se duce vestea. 21 (Înv) Admirație.

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

MINUNE, minuni, s. f. 1. Pretins fenomen supranatural care în credințele mistice e atribuit intervenției unei forțe divine; miracol. Parcă aștepta ca acolo, pe dealul din zare... să se întîmple o minune. DUMITRIU, P. E. 58. Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face. ALEXANDRESCU, P. 130. Taina s-o istorisim, Minunea s-o povestim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate, ca și cum s-ar fi întîmplat o minune. Un oraș nou răsare ca prin minune pe apă, alături de cel vechi de pe uscat. BART, E. 330. Atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului! CREANGĂ, P. 307. 2. Lucru uimitor, neobișnuit, extraordinar, care umple de mirare; minunăție, ciudățenie. Văzînd și această mare minune, fuga la stăpînă-sa și-i spune că femeia cea de ieri are acum o vîrtelniță de aur, care deapănă singură. CREANGĂ, P. 98. Nu simțiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? EMINESCU, O. I 157. Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I 211. Cele șapte minuni ale lumii = nume dat unor monumente din vechime cunoscute și admirate de lumea întreagă pentru măreția lor. Voi ați văzut... Una din cele șapte minuni, milenarul zid chinezesc. BOUREANU, S. P. 10. A opta minune a lumii, se spune (de obicei ironic) despre un lucru care provoacă admirație sau uimire. ◊ Expr. A face minuni = a) (determinat prin «de vitejie», «de bravură» etc.) a face ceva uimitor, greu de îndeplinit, a se distinge prin fapte strălucite. L-am văzut cu ochii mei făcînd minuni de vitejie. ALECSANDRI, T. II 14. Romînii făcuseră minuni de vitejie și dovediseră cît de puternică este nația cea mai mică cînd se luptă pentru libertatea sa. BĂLCESCU, O. I 194; b) a produce un efect foarte bun. Medicamentul acesta face minuni. Mare minune (sau minune mare), exclamație care exprimă uimire, admirație etc. Și atunci, minune mare! numai iaca au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Mare minune!... Da bine, cum de vă găsiți amîndoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I 269. Mare minuni să... = m-aș mira să..., sînt aproape sigur că nu... Mare minune să vină el acum. (Rar) De-a (sau regional d-a) minune = iacă numai așa, ca o încercare, să vedem ce-o să se întîmple. D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză. ISPIRESCU, L. 46. A se face de minune = a ieși din comun; a se face de rîs, a produce uimire. 3. Lucru foarte frumos, încîntător, care produce admirație. Noi știm că-n lume-i o putere Ce schimbă oameni și destin Dezvăluind privirii noastre Minunea vremilor ce vin. FRUNZĂ, Z. 45. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții și, la lumina zilei, se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I 103. ◊ (Repetat la genitiv, cu valoare de superlativ) Împăratul nu mai putu de bucurie cînd văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. ISPIRESCU, E. 38. ◊ De minune = a) (loc. adv.) foarte bine, foarte tare, admirabil. Toate au avut preț și s-au vîndut de minune. GALACTION, O. I 261. Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. Îi picase lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. CREANGĂ, P. 109. Vîntul bate de minune! ODOBESCU, S. I 87; b) (loc. adj.) foarte frumos. Păsărică, spune, spune Cea poveste de minune! ALECSANDRI, P. II 176. Tu atît de negru, el atît de alb: era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» atribuie acestora însușiri superlative) Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat, și pe dînsa ca pe o minune de soție. NEGRUZZI, S. I 73.

MINUNE ~i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minunăție; miracol. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minunăție; miracol. 3) Persoană cu calități (fizice sau morale) ieșite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

minune f. 1. act al puterii divine în afară de legile naturei: minunile Maicii Domnului; 2. lucru extraordinar: un om cu două capete e o minune; 3. lucru ce cauzează mirare: cele șapte minuni ale lumii antice; 4. persoană demnă de admirațiune: e o minune de frumusețe; de minune, foarte, prea bine: frumoasă de minune, scrie de minune. [Derivat din mira (= mirune)].

minúne f. (din *mirune, lat. mirio, -ónis, om foarte urît, prost care se miră de toate. Cp. cu genune, sănun). Miracul, faptă supranaturală (contrară legilor naturiĭ): Scriptura îĭ atribue luĭ Hristos multe minunĭ. Efect a căruĭ cauză nu e înțeleasă: minunile naturiĭ. Lucru executat cu mare artă saŭ greutate: turnu Eiffel e o minune ca și cele șapte din vechime. Făcător de minunĭ, făcător de miracule, vorbind de sfințĭ. A face minunĭ, 1. a face miracule, 2. a uĭmi lumea pin talent orĭ prostie: acest dobitoc face minunĭ cu pretențiunile luĭ. Mare minune, curios lucru: Unde-s baniĭ? – Aŭ dispărut. Mare minune! De minune, admirabil, foarte: e frumoasă de minune, cîntă de minune.

aminune av vz minune

menune sf vz minune

minuine sf vz minune

minunie sf vz minune

À MERVEILLE (fr.) = De minune. Merge totul à merveille.

A-MINUNE loc. adv. 👉 MINUNE.

copil-minune s. m. Copil cu calități deosebite (de obicei artistice) ◊ „Cariera câinilor-vedetă este încă și mai scurtă decât cea a copiilor-minune. Săpt. 1 X 71 p. 12; v. și Cont. 15 I 71 p. 4 (din copil + minune, după fr. enfant prodige [formația aceasta se folosea la începutul anilor ’40 în legătură în special cu actrița copil Shirley Temple]; H. Mirska în SMFC I 172, FC I 32)

oală-minune s. f. (gosp.) ◊ „Printre ustensilele moderne cu care tehnica a înzestrat căminele noastre se află și oala de fiert sub presiune. Un veritabil «vas-minune», care reduce considerabil durata preparării mâncărurilor [...] Altminteri, «oala-minune» își pierde atribuțiile moderne, devenind oală banală ca toate oalele.” Sc. 7 IV 78 p. 2 (din oală + minune, după germ. Wundertopf)

vas-minune s. n. 1978 (gosp.) Vas de bucătărie a cărui construcție permite prepararea rapidă a mâncărurilor, prin fierbere sub presiune v. oală-minune (din vas + minune, după oală-minune)

Minuni ale Lumii (Cele șapte) f. pl. operele cele mai remarcabile ale antichității cari au excitat admirațiune mai mult decât celelalte, și anume: Piramidele Egiptului, Grădinile suspendate din Babilon, Farul din Alexandria, Jupiter Olimpianul de Phidias, Colosul dela Rhodos, Mormântul lui Mausol și Templul Dianei din Ephez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

minune s. f., g.-d. art. minunii; pl. minuni

minune s. f., g.-d. art. minunii; pl. minuni

minune s. f., g.-d. art. minunii; pl. minuni

+copil-minune s. m., pl. copii-minune, art. copiii-minune (desp. -pi-ii-)

*oală-minune s. f., g.-d. art. oalei-minune; pl. oale-minune

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MINUNE s. 1. v. miracol. 2. v. frumusețe.

MINUNE s. v. minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire.

minune s. v. MINUNARE. STUPEFIERE. SURPRINDERE. UIMIRE. ULUIALĂ. ULUIRE.

MINUNE s. 1. miracol, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (S-a întîmplat parcă o ~.) 2. frumusețe, minunăție, splendoare, (pop. și fam.) mîndrețe, (Transilv.) mîndrenie, (prin Ban.) mîndrulenie. (O ~ de fată.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

minune (minuni), s. f. – Miracol, minunăție. Origine îndoielnică. Se consideră der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. și nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Pușcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Crețu 348 se gîndea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, și Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunăție, s. f. (miracol, minune).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

A opta minune – Expresia „cele șapte minuni ale lumii” înglobează cele șapte monumente celebre ale antichității, culmi la care ajunseseră știința, tehnica și mai ales arhitectura orientală și greco-romană. lată-le în ordinea cronologică a construirii lor: 1) Piramida cea mare de la Gizeh, 2) Grădinile suspendate din Babilon (sau, ale Semiramidei), 3) Templul Artemisei din Efes, 4) Mausoleul din Halicarnas, 5) Statuia lui Zeus din Olimpia, 6) Farul din Alexandria și 7) Colosul din Rodos. Aceste monumente au fost denumite „minuni”, nu în sens de „miracol” mistic, de fenomen supranatural, ci în accepțiunea de realizări excepționale, care depășeau tot ceea ce se construise pînă atunci. În acest spirit, orice înfăptuire grandioasă, orice invenție extraordinară a geniului omenesc primea, prin analogie, denumirea de „o nouă minune”, sau „o adevărată minune”, sau mai ales „a opta minune”. Astfel, după apariția electricității, în secolul trecut, s-a spus pe bună dreptate că ea este a opta minune, datorită contribuției uriașe pentru istoria civilizației. Și cu egală dreptate, se spune astăzi că energia atomică, deschizînd căi uluitoare pentru progresul omenirii, constituie și ea a opta minune a lumii. După cum se vede, nu se continuă numerotarea: a noua, a zecea minune etc. Monumentele antichității rămînînd „cele șapte minuni” de bază, fiecare nouă realizare genială este socotită a opta minune a vremilor moderne, a epocii respective. IST.

Cele șapte minuni (vezi la litera A, expresia: a opta minune). IST.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MINUNE s. f. 1. Fenomen supranatural fapt extraordinar atribuit forței divine, m i r a c o l, (învechit) c i u d ă, c i u d e s ă, d i v ă; p. e x t. lucru ieșit din comun, curios, inexplicabil, m i n u n ă ț i e (1), c i u d ă ț e n i e. Că mirure feace Domnul. PSALT. 202, cf. 76, 138. Că pentru noi multe și mari minuni fapt-au făcătoriul și Dumnezeul nostru. CORESI, EV. 64, cf. 84, GCR I, 84. Cu acea minune ne învață pre noi H[risto]s care oameni arată către alți oameni iubire striini oaspeților, călătorilor, streinilor, săracilor lor. CHEIA ÎN. 20v/14, cf. 90v/29, GCR I, 140/21. Minunea sf[î]ntului Neculae (a. 1675). GCR I 223/30. Și întinzînd mîna mea, voiu lovi pre eghipteani în toate minunile meale. BIBLIA (1 688). GCR I, 4124 /24. Iară Ștefan plin de credință și de puteare făcea minuni și seamne mari întru norod (a. 1688). GCR I, 283/38, cf. 258/17. Dumnezeu iaste carele prin sfinții săi le face minunile (a. 1 775). id. ib, II 108/3. Cum poci socoti că Dumnezeu va face minuni? MARCOVICI, D. 11/14. Ce văzură?. . . Minune înspâimîntată ! Că suflînd o dată boarea Au căzut jos toată floarea. B[RAC, ap. GCR II, 174/32. Moartea [este]. . . minune, care vestește, a ceriului îngrijire. CONACHI, P. 292. Cunoscînd deci din minunea aceasta și. . . înfățișarea Mîntuitorului, se sculă de la masă, ca un nevrednic de-a mînca în asemine companie sfîntă. NEGRUZZI, S. I, 83. Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace, Nu rămîne-ndoială. ALEXANDRESCU, O. I, 195. Văd trecînd în zbor fantastic a poveștilor minuni. ALECSANDRI, P. III, 19. Hiperion,. . . Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume. EMINESCU, O. I, 177. Lumea. . . alerga să vadă, ce minune poate să fie? CREANGĂ, P. 229. Icoană făcătoare de minuni. id. A. 73. Acea fantastică ființă a posomoritelor visuri păgîne, printr-o minune cerească, se prefăcu în blîndul și cuviosul episcop. ODOBESCU, S. III, 55. Tu ești sfînt, așa se spune, Faci minuni. COȘBUC, P. I, 71. Minunea sfîntului arhanghel Mihail. PAMFILE, S. T. 46. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții și, la lumina zilei, se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Oamenii de știință nu vor să recunoască minunile. id. O. IX, 463. Cînd bătea vîntul turbai, Cu zăpadă mestecat, Fluierul minuni făcea, Gerul că mi-l alunga ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 511. Un crai de prin locurile acele auzise și el de o așa minunie. I. CR. II, 176. ◊ (În construcții exclamative care exprimă uimire, neîncredere, de obicei însoțit de determinări) Mai știi, minunea dracului? BARONZI, L. 48. Minunea dracului, fă! n-ați auzit ce spunea inspectorul? Spunea că vezi ca-ntr-o panoramă. SP. POPESCU, M. G. 25. Ei, mare ți-e minunea ta, Doamne! PMAFILE, J. II, 154. ◊ L o c. a d v. (Ca) prin minune = în mod inexplicabil, uimitor, pe neașteptate, dintr-o dată; ca prin farmec. Și atunci ca prin minune, se și trezește Ivan la poarta raiului. CREANGĂ, P. 307. Un oraș nou răsare ca prin minune pe apă, alături de cel vechi de pe uscat. BART, E. 330. Niște buruieni oarecare, păstrate ca prin minune pe marginea drumurilor. GALAN, B. I, 84. Oboseala îi pieri ca prin minune. PREDA, D. 225. ◊ E x p r. E minune (sau ce minune) = e de mirare (că...). Mutară hotarul și munții apostolii, nu e minune. CORESI, EV. 277. E minune oare că pentru el visul era o viață? EMINESCU, N. 36. 2. Lucru, fapt, fenomen etc. extraordinar, care trezește admirație, minunăție (2); p. g e n e r. lucru excepțional. Cît nu era nuntă, și era minune. NECULCE, L. 69. Azi minune mult mai mare o femeie ni arată. ASACHI, S. L. I, 143. Nu simțiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? EMINESCU, O. I, 157. Și-n apa lor [a giuvaierelor] râspîndit-am minunea tinereții. MACEDONSKI, O. I, 3. Minunile făcute însă de om – în curs de două, trei mii de ani. . . mă miră, dar nu mă amețesc. IONESCU-RION, C. 49. Datrebuie să fie frumos, tată ! – spune ea mai departecum că nu vedem și noi așa minune? SP. POPESCU, M. G. 25. Ducînd în inimi cîntec și-nchinare Călătoresc în sfînt convoi pioșii. În drum i-adastă codrii vechi, pletoșii, Doinind minuni din vremuri legendare. CERNA, P. 35. Privește-n jurul tăue marea vieței; pleacă și o-nfruntă, Îmbată-ți ochii-n contemplarea Minunilor ce te așteaptă. DENSUSIANU, L. A. 14. Un psihologism și o sociologie moderate, o detașare sceptică de propriile-ți idealuri. . . și un simț artistic extrem pot dărui minunea unei opere de artă perfectă. IBRĂILEANU, S. L. 64. Cîntăreț al suferinței, al minunilor trecute, Într-a îngerilor lume liniștit acuma du-te. EFTIMIU, Î. 178. Soarele și omul înfrățiți Din lumini vor împleti minuni. BENIUC, M. 42. Noi știm că-n lume i-o putere ce schimbă oameni și destin, Dezvăluind privirii noastre Minunea vremilor ce vin. FRUNZĂ, Z. 45. Din cîntece pierdute pînă astăzi Și din puterea visului vînjos Ai închegat, cu palme bătucite, Minunea de la Argeș mai în jos. LABIȘ, P. 19. Strada lui cea mare, cu minunea mulțimii îngrămădite și gălăgioase . . . îl amețise. BARBU, Ș. N. 9. ◊ Cele șapte minuni (ale lumii sau, rar, din lume) = nume sub care sînt cunoscute șapte monumente antice (majoritatea dispărute azi) impresionante prin dimensiune și prin realizare tehnică și artistică. Au fost rădicat un stîlp de piatră înaltu și minunat soarelui, carele să chiamă Colos, și acela-i unul din ceale 7 minuni din lume. N. TEST. (1648), 267v/31. Una din cele 7 minuni,. . . Peste care stelele vechi, blestemate se sting. BOUREANU, S. P. 10. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat, și pe dînsa ca pe o minune de soție. NEGRUZZI, S. I, 73. Vasîlca a născut o minune de fată. PAMFILE, J. II, 154. Un sătean. . . avea o singură fată frumoasă, frumoasă, minune de frumoasă. RĂDULESCU-CODIN, L. 19. ◊ F i g. Dar mai gingașă minune decît tine, poezie, Este a copilăriei alintată bucurie. BELDICEANU, P. 124. ◊ Minunea minunilor, formulă care exprimă superlativul calității. Ține-te zdravăn, stăpîne că iar am să zbor . . . la crăiasa zînelor, Minunea minunilor Din ostrovul florilor. CREANGĂ, P. 221. Împăratul nu mai putu de bucurie, cînd văzu că fiul său îi aduce în casă minunea minunilor. ISPIRESCU, L. 38. ◊ E x p r. Mare minune sau minune mare v. m a r e1 (VI 1). Mare minune să (nu). . . v. m a r e1 (VI 1). ♦ Persoană care se distinge prin calități deosebite, întruchipare a perfecțiunii, a frumuseții. Tu să mori, dulce minune! ALECSANDRI, P. I, 16, cf. 125, 209, III, 5, 20. Tot mereu gîndesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari și mînă rece. EMINESCU, O. I, 120, cf. 55. Iacă, colo-n mijloc, o minune mîndră și mlădioasă, un chip frumos de femeie. REBREANU, N. 35. ♦ (Prin Bucov. și Maram.; prin antiteză) Lucru deosebit de rău; pacoste. Cf. ALR I 1 405/370, ALR II 3 116/362 , 3 542/386. ♦ (Regional, art.) Dracul (Filea-Reghin). Cf. COMAN, GL. 3. (Astăzi rar) Mirare (1), uimire. Nu numai Petru și Andrei prinse-i minune, ce și pre cei ce era cu unșii. CORESI, EV. 331, cf. 332. Îngerii sănt cuprinși de spaimă și de minune. VARLAAM, C. 70. Să mirară cu minune mare. N. TEST. (1648), 47v/1. Sufletele lor în greutate Să topiia biați de răutate, Că-și ieșiră și di-nțălepciune, De te lua de dînșii minune. DOSOFTEI, PS. 376/8, cf. 30/14. Minune cuprinse pre cei adevărați. BIBLIA (1688), 3702/7. Cît de cu lesne. . . în nimica s-au întors, a toți muritorilor minune aduce. CANTEMIR, IST. 269. Frumos lucru și cu minuni era tuturor a privi atunce împărat creștin aice la noi. MUSTE, LET. III, 51/16. Văzură pe voinicul acela cu piatra de gît spînzurată și cum au văzut, cîte trei călugării, de mare minune, au rămas fără de glas (a. 1747). GCR II, 41/41. Să se întîmple aceasta oamenilor celor cu evlavie și carii au viață mai mult dreaptă decît slobodă, aceasta adevărat mă umple de minune. MAIOR, P. 35/6. Cu mirare și minune Precum au văzut tot spune. BĂRAC, A. 24/21. Trăia, spre minunea tuturor, numai prin puterea unei dorințe. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 21. ♦ De minune = a) l o c. a d j. admirabil, minunat extraordinar. Și bînd mult cu acel pahar, s-au îmbătat și fiind beți, au stricat un lucru scumpu domnescu și de minune ca acela. NECULCE, L. 9. S-au descoperit într-un rîu al ghianii o floare de o frumusețe de minune. CR (1838), 83/6. De cîte ori fudulia, amoriul și uriciune Au născut fapte înalte de laudă, de minune. CONACHI, P. 283. Nu tăgăduiesc că în sara aceea ea era de minune. NEGRUZZI, S. I, 64, cf. 40. Zugrăvea. . . cîte o bibliotecă de minune. FILIMON, O. I, 122. Cum ai petrecut noaptea ? – . . . Cît se poate de bine . . . mai ales că am avut un vis de minune. ALECSANDRI, T. I, 199, cf. id. P. II, 176; b) l o c. a d v. în mod excepțional, grozav. Trebșoarele tale o să-ți meargă de minune. FILIMON, O. I, 130. Ieși în curînd, schimbată în hainele ei de totdeauna, și învălită într-o scurteică blănită, care-o prindea de minune. EMINESCU, G. P. 71. Îi picase lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. CREANGĂ, P. 109. Ghetele sînt gata și-mi vin de minune; foarte potrivite. CARAGIALE, O. II, 137. Vîntul bate de minune ! ODOBESCU, S. III, 87. Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III, 34. La curte se petrecea de minune. MIRONESCU, S. A. 23. Toate-au avut preț și s-au vîndut de minune. GALACTION, O. 261. Haina albastră a tîmplarilor mecanici, cu guler soldățesc și mînecuțe de piele, mi-ar fi stat de minune. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 281. (Glumeț) O na- diceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră. GANE, N. II, 145. (Învechit; ca determinant al unui adjectiv, dă acestuia valoare de superlativ) Locul e frumos de minune. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 74. ◊ L o c. a d j. și a d v. (Învechit) Cu minune = (în chip) uimitor. Acesta iaste lucru mai cu minune. iOASAF, 165r/12. Cu o nimfă să-ntălneaște care fuge cu minune. BĂRAC, A. 74/15. (Învechit) A minune = în mod uimitor, Îi tăiară și capul și-i a minune. DOSOFTEI, V. S. septembrie. cf. noiembrie 134v/19. (Regional) D-a minune = numai așa, ca să vedem ce-o să se întîmple, din curiozitate, (familiar) ca chestie. Ia spune-mi d-a minune, ce are bărbatul meu, de este ziua porc și noaptea. . . este om? ISPIRESCU, L. 54, cf. 46. Urmărea și ea lucrurile, să vază d-a minune: unde are să ducă norocul pe cioban? RĂDULESCU-CODIN Î. 163, cf. 186, 203. ◊ E x p r. (Regional) A fi (sau a face pe cineva) de minune (sau de minunea lumii) = a fi (sau a face pe cineva) de rîs. Chiar azi am să-l reclam. . . De minunea lumii am să-l fac ! REBREANU, I. 361. Tu-i fi catană în țară, I-oiu fi fată de ocară, Tu-i fi cătană în lume, I-oiu fi fată de minune. MÎNDRESCU, L. P. 61. Mulți ostași s-auza Blăstămîndu-și mamele Pîn'ce i-a făcut în lume, De necaz ;i de minune. RETEGANUL, TR. 73. Fire-ai de minunea lumii să fii, blestematule ! MAT. DIALECT. I. 181. (Regional) A se duce minune = a se duce vestea. De la școală apoi, fiind june, și de vitejie Bătu în lobonți, cît să duse minune. BUDAI-DELEANU, T. V. 36. ♦ (Învechit) Admirație. Vreadnic de minune iaste cel lăudat neam al mării tale. BIBLIA (1688) [prefață] 7/20. - Pl.: minuni și (rar) minuniuri (BL III, 129). – Și: (învechit) minúine, (regional) minunie, menúne (DENSUSIANU, Ț. H. 25, BL V. 137) s. f. – Lat. * mirio, -onis.

MENÚNE s. f. v. minune.

MINUNÍE s. f. v. minune.

Intrare: minune
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minune
  • minunea
plural
  • minuni
  • minunile
genitiv-dativ singular
  • minuni
  • minunii
plural
  • minuni
  • minunilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aminune
  • aminunea
plural
  • aminuni
  • aminunile
genitiv-dativ singular
  • aminuni
  • aminunii
plural
  • aminuni
  • aminunilor
vocativ singular
plural
minunie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
minuine
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
menune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

minune, minunisubstantiv feminin

  • 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. DEX '09 DLRLC
    sinonime: miracol
    • format_quote Parcă aștepta ca acolo, pe dealul din zare... să se întîmple o minune. DUMITRIU, P. F. 58. DLRLC
    • format_quote Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face. ALEXANDRESCU, P. 130. DLRLC
    • format_quote Taina s-o istorisim, Minunea s-o povestim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Un oraș nou răsare ca prin minune pe apă, alături de cel vechi de pe uscat. BART, E. 330. DLRLC
      • format_quote Atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului! CREANGĂ, P. 307. DLRLC
  • 2. prin generalizare Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Văzînd și această mare minune, fuga la stăpînă-sa și-i spune că femeia cea de ieri are acum o vîrtelniță de aur, care deapănă singură. CREANGĂ, P. 98. DLRLC
    • format_quote Nu simțiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? EMINESCU, O. I 157. DLRLC
    • format_quote Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I 211. DLRLC
    • 2.1. Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Voi ați văzut... Una din cele șapte minuni, milenarul zid chinezesc. BOUREANU, S. P. 10. DLRLC
      • 2.1.1. A opta minune a lumii, se spune (de obicei ironic) despre un lucru care provoacă admirație sau uimire. DLRLC
    • chat_bubble A face minuni = (determinat prin «de vitejie», «de bravură» etc.) a face ceva uimitor, greu de îndeplinit, a se distinge prin fapte strălucite. DLRLC
      • format_quote L-am văzut cu ochii mei făcînd minuni de vitejie. ALECSANDRI, T. II 14. DLRLC
      • format_quote Romînii făcuseră minuni de vitejie și dovediseră cît de puternică este nația cea mai mică cînd se luptă pentru libertatea sa. BĂLCESCU, O. I 194. DLRLC
    • chat_bubble A face minuni = a produce un efect foarte bun. DLRLC
      • format_quote Medicamentul acesta face minuni. DLRLC
    • chat_bubble Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și atunci, minune mare! numai iaca au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. DLRLC
      • format_quote Mare minune!... Da bine, cum de vă găsiți amîndoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I 269. DLRLC
    • chat_bubble Mare minune să... = m-aș mira să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mare minune să vină el acum. DLRLC
    • chat_bubble rar De-a (sau regional d-a) minune = iacă numai așa, ca o încercare, să vedem ce-o să se întâmple. DLRLC
      • format_quote D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză. ISPIRESCU, L. 46. DLRLC
    • chat_bubble Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Împăratul nu mai putu de bucurie cînd văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. ISPIRESCU, E. 38. DLRLC
    • chat_bubble familiar A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: minunăție diminutive: minunică
    • format_quote Noi știm că-n lume-i o putere Ce schimbă oameni și destin Dezvăluind privirii noastre Minunea vremilor ce vin. FRUNZĂ, Z. 45. DLRLC
    • format_quote Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții și, la lumina zilei, se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. DLRLC
    • format_quote Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I 103. DLRLC
    • 3.1. Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat, și pe dînsa ca pe o minune de soție. NEGRUZZI, S. I 73. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De minune = admirabil, extraordinar, minunat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Toate au avut preț și s-au vîndut de minune. GALACTION, O. I 261. DLRLC
      • format_quote Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. DLRLC
      • format_quote Îi picase lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. CREANGĂ, P. 109. DLRLC
      • format_quote Vîntul bate de minune! ODOBESCU, S. I 87. DLRLC
      • format_quote Păsărică, spune, spune Cea poveste de minune! ALECSANDRI, P. II 176. DLRLC
      • format_quote Tu atît de negru, el atît de alb: era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.