15 definiții pentru miorcăi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIORCĂI, pers. 3 miorcăie, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miorcăiesc] – Miorc + suf. -ăi.

miorcăi [At: LB / Pzi: ~iesc, miorcăi / E: miorc + -ăi] 1 vi (Rar; d. animale) A scoate sunete caracteristice speciei. 2-3 vir A se smoircăi. 4 vi (Nob) A geme. 5 vi (Fam) A crâcni. 6 vr (Reg) A râde și a vorbi în același timp. 7 vz (Reg) A chicoti. 8 vz (Buc) A vorbi cu glas slab, abia auzit. 9 vr (Reg) A lucra prea încet Si: a se mocoși (8).

MIORCĂI, miorcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miorcăi] – Miorc + suf. -ăi.

MIORCĂI, miorcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi (slab). 2. Intranz. și refl. (Despre copii) A plînge (fără motiv, făcînd mofturi); (despre oameni) a se tîngui din cauza unor necazuri mărunte. – Pronunțat: mior-.

A MIORCĂI ~iesc intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „miorc-miorc”; a orăcăi. /miorc + suf. ~ăi

miorcăì (miorcoti) v. a geme. [Onomatopee].

mĭórcăĭ și -ĭésc, a v. intr. Fam. Iron. Crîcnesc: să nu-mĭ mĭorcăĭ nicĭ un cuvînt!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

miorcăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 miorcăie, imperf. 3 pl. miorcăiau; conj. prez. 3 să miorcăie

!miorcăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 miorcăie, imperf. 3 sg. miorcăia; conj. prez. 3 să miorcăie

miorcăi vb., ind. prez. 1 sg. miorcăiesc, 3 sg. miorcăiește / miorcăie, imperf. 3 sg. miorcăia; conj. prez. 3 sg. și pl. miorcăiască / miorcăie

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIORCĂI vb. v. ocăcăi, orăcăi.

MIORCĂI vb. a plânge, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.)

MIORCĂI vb. a plînge, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIORCĂÍ vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște, p. e x t. despre alte animale) A scoate strigăte caracteristice speciei. Și pă jar cînd o punea. . . Picioarele-și întindea Și din gură mniorcăia. MARIAN, SA. 263. Iepurii miorcăiesc. H XII 326, cf. XIV 436, XVI 208. 2. I n t r a n z. și r e f l. A (se) smiorcăi. Cf. LB. De ce vă miorcăiți așa și faceți Să i se frîngă inima femeii ? MURNU, O. 356, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Intranz. (iNeobișnuit) A geme. ȘĂINEANU, D. U. 3. I n t r a n z. (Familiar) A crîcni. SCRIBAN, D. Să nu-mi miorcăi nici un cuvînt. id. ib. 4. R e f l. (Regional) A rîde și a vorbi în același timp; a chicoti. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 5. Intranz. (Prin Bucov.) A vorbi cu glas slab, abia auzit. ȘEZ. III, 71, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 6. R e f l. (Regional) A lucra prea încet; a se mocoși. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI.- Prez. ind.: miorcăiesc și miorcăi. - Miorc + suf. -ăi.

Intrare: miorcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • miorcăi
  • miorcăire
  • miorcăit
  • miorcăitu‑
  • miorcăind
  • miorcăindu‑
singular plural
  • miorcăie
  • miorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miorcăi
(să)
  • miorcăi
  • miorcăiam
  • miorcăii
  • miorcăisem
a II-a (tu)
  • miorcăi
(să)
  • miorcăi
  • miorcăiai
  • miorcăiși
  • miorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • miorcăie
(să)
  • miorcăie
  • miorcăia
  • miorcăi
  • miorcăise
plural I (noi)
  • miorcăim
(să)
  • miorcăim
  • miorcăiam
  • miorcăirăm
  • miorcăiserăm
  • miorcăisem
a II-a (voi)
  • miorcăiți
(să)
  • miorcăiți
  • miorcăiați
  • miorcăirăți
  • miorcăiserăți
  • miorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • miorcăie
(să)
  • miorcăie
  • miorcăiau
  • miorcăi
  • miorcăiseră
miorcăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • miorcăi
  • miorcăire
  • miorcăit
  • miorcăitu‑
  • miorcăind
  • miorcăindu‑
singular plural
  • miorcăiește
  • miorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miorcăiesc
(să)
  • miorcăiesc
  • miorcăiam
  • miorcăii
  • miorcăisem
a II-a (tu)
  • miorcăiești
(să)
  • miorcăiești
  • miorcăiai
  • miorcăiși
  • miorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • miorcăiește
(să)
  • miorcăiască
  • miorcăia
  • miorcăi
  • miorcăise
plural I (noi)
  • miorcăim
(să)
  • miorcăim
  • miorcăiam
  • miorcăirăm
  • miorcăiserăm
  • miorcăisem
a II-a (voi)
  • miorcăiți
(să)
  • miorcăiți
  • miorcăiați
  • miorcăirăți
  • miorcăiserăți
  • miorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • miorcăiesc
(să)
  • miorcăiască
  • miorcăiau
  • miorcăi
  • miorcăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

miorcăi, miorcăiverb

popular
etimologie:
  • Miorc + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.