miorlăi v vz miorlăi

miorlăi [At: FILIMON, O. I., 135 / V: mier~, mierloi, ~lăi, ~loi, mir~, mirloi / Pzi: miorlăi, ~esc / E: miorlau] 1 vi (D.pisici) A scoate sunete caracteristice speciei Si: a mieuna, (reg) a miorțăi (1). 2 vi (D.oameni) A imita miorlăitul pisicii. 3-4 vir (Fig; dep; d. oameni, d. copii) A se smiorcăi. 5 vt (Fig; dep; irn) A cânta.

MIORLĂI, pers. 3 miorlăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pisici) A scoate miorlăituri; a mieuna. Se aud prin casă o mulțime de glasuri cari de cari mai uricioase: unele miorlăiau ca mîța, altele covițau ca porcul. CREANGĂ, P. 302. La casa cu multe fete, Miorlăie pisicile de sete. PĂSCULESCU, E. P. 110. Să te duci... Unde cocoș Nu cîntă, Unde vacă Nu zbiară, Unde pisică Nu miorlăie. TEODORESCU, P. P. 368. 2. (Despre oameni, cu sens depreciativ) A vorbi, a cînta sau a plînge cu glas subțire și tînguitor. (Refl.) Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc. REBREANU, R. II 31. – Pronunțat: mior-. – Variante: mierlăi (ODOBESCU, S. III 42, ȘEZ. XII 147), miorlîi (MACEDONSKI, O. III 31) vb. IV.

A MIORLĂI miorlăi intranz. 1) (despre pisici) A scoate sunete prelungi, caracteristice speciei; a mieuna. 2) fig. fam. (despre persoane) A cânta prost. 3) fig. fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, trăgând repetat și zgomotos aerul pe nas; a se smiorcăi; a se sclifosi. 4) fig. peior. A vorbi cu glas subțire și tânguitor. /Din miorlau

A SE MIORLĂI mă miorlăi intranz. fam. (despre persoane) A vorbi întruna despre neplăcerile proprii, căutând să trezească milă. /Din miorlau

miorlăì v. 1. a miauna; 2. (ironic) a geme. [Onomatopee].

mĭórlăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. mĭorlaŭ). Mĭeun, fac mĭorlaŭ: motanu mĭorlăĭe. Fig. Cer cu voce umilă.

mierloi² v vz miorlăi

miorloi v vz miorlăi

mirloi² v vz miorlăi corectat(ă)

MIORLÎI vb. IV v. miorlăi.

miorlăi (a ~) vb., ind. prez. 3 miorlăie, imperf. 3 pl. miorlăiau; conj. prez. 3 să miorlăie

miorlăi (a ~) vb., ind. prez. 3 miorlăie, imperf. 3 sg. miorlăia; conj. prez. 3 să miorlăie

miorlăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. miorlăie, imperf. 3 sg. miorlăia

miorlăi (ind. prez. 3 sg. și pl. miorlăie)

miorlăesc, -lâe 3, -lăiam 1 imp.

MIORLĂI vb. v. mieuna.

MIORLĂI vb. v. miorcăi, plânge, smiorcăi.

miorlăi vb. v. MIORCĂI. PLÎNGE. SMIORCĂI.

MIORLĂI vb. a mieuna, (reg.) a miorțăi.

MIORLĂÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre pisici) A scoate sunete caracteristice speciei; a face miorlau; a mieuna, (regional) a miorțăi (1). Aceste dobitoace sentimentale miorlăiesc și ele o lună pe fiecare an. FILIMON, O. I, 135. Pisica miorlîie fără veste. AMCEDONSKI, O. III, 31. Pisica intră miorlăind încet, încovrigîndu-și coada. VLAHUȚĂ, D. 292. I-a rămas iatacu. . . pustiu și parcă tot miorlăia cotoii în el. KLOPȘTOCK, F. 167. Pisica miorlăie. H II, 207, cf. III 227, IV 10, 56, IX 154, X 496. Iar o mîță miorlăia. TEODORESCU, P. P. 143. Sîntem din Buda-Veche, Unde mîța streche. . . Și motocul miorlâiește. MARIAN, S. R. I, 37, cf. ȘEZ. XII, 147. Unde sînt în casă trei fete Și pisicile miorlăie de sete. PĂSCULESCU, L. P. 27, cf. 110, ALR I 1137, A IV 3, IX 1, 2, 3, 4, 6. ◊ Fig. Miorlăia vîntul pe sub strășinile coșmeliilor rare, pierdute între copaci. GALACTION, O. A. I, 279. ◊ (Peiorativ) Caterincile miorlăiau și hîrîiau, de parcă se mîncau cînii și mițele în ele. SĂM. III, 262. ◊ (Rar, despre alte animale) O grămadă de cățeluși, mici cît pumnul și orbi ca sobolii. .. , se zvîrcoleau chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III, 42. Ursul miorlăie. H I 120. ♦ (Despre oameni) A imita sunetele caracteristice scoase de pisici. Urlă ca cîinii cobitori, miorlăie ca mîțele. HELIADE, O. II, 382. Așa mi te-ai pocăit, blăstămatule? Te ascunzi prin dulapurile oamenilor, și cînți ca cucoșii, și miorlăiești ca mîțele, pentru ca să-ți bați gioc de mine? ALECSANDRI, T. 1029. Deodată se aud. . . o mulțime de glasuri, cari de cari mai uricioase; unele miorlăiau ca mîța, altele covițau ca porcul, CREANGĂ, P. 302. Mulțâmită lui Ion și lui Iftimie, cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca ori ca capra, covițăiam ca purceii, miorlăiam ca mîța. HOGAȘ, DR. ii, 46. 2. I n t r a n z. și r e f l. F i g. (Depreciativ, despre oameni, mai ales despre copii) A se smiorcăi. Numai cîțiva danci perpeliți miorlăiau împrejurul boierului, SĂM. II, 601. Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc. REBREANU, R. II, 31, cf. IORDAN, L. R. A. 342. Băiatul... la început mîncă sclifosindu-se, dar apoi foamea i se deschise și la sfîrșit miorlăi. V. ROM. iunie 1 955, 40. 3. T r a n z. Fig. (Depreciativ) A cînta. Începu a miorlăi o barcarolă venețiană. ALECSANDRI, ap. CADE. – Prez. ind.: miorlăi și miorlăiesc. – Și: miorlîí, (regional) miorloí (alr ii 6 892/784), mierlăí (ALR i 1137/790, 805, 810, 856, 860, 870, 874, 878), mierloi (ib. 1137/934), mirlăi (alr ii 6 892/172), mirloí (ib. 6892/702) vb. IV.V. miorlau.

MIERLĂÎ vb. IV v. miorlăi.

MIERLOͲ vb. IV v. miorlăi.