MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

miraj sn [At: CR (1829), 234720 / V: ~agiu (Pl: ~agii) / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr mirage, it miraggio] 1 Fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de lumină în straturile de aer cu densități diferite, datorită căruia obiectele depărtate, aflate în apropierea orizontului, apar însoțite de imaginea lor răsturnată. 2 (Pex) Fata morgana Si: (pop) apa morților 3 (Fig) Imagine înșelătoare Si: iluzie, închipuire, (înv) plăsmuire. 4 (Fig) Lucru atrăgător, minunat. 5 (îs) ~ul ouălor Operație de examinare a ouălor supuse incubației, pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, datorită căruia în unele regiuni apar la orizont imagini răsturnate și suplimentare ale unor părți din natură, ale unor lucruri îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației naturale sau artificiale.pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

MIRAJ, miraje, s. n. 1. Fenomen optic produs prin refracția luminii în atmosferă, datorită căruia uneori în regiunile de stepă, în deșerturi și în regiunile polare apar la orizont imagini răsturnate și suplimentare ale unor părți din natură, lucruri etc. îndepărtate, dînd iluzia că se reflectă într-o apă. V. fata morgana, apa morților. Apa cea lină nu-i apă, ci fundul văii... În zilele de august priveliștea asta e obișnuită și fenomenul se cheamă miraj. SADOVEANU, O. L. 12. Orașul strălucește în distanță de cinci oare... el atrage de departe și te înșală prin efectul mirajului. ALECSANDRI, C. 181. 2. Fig. Farmec, atracție. Ochii sînt luați de mirajul munților. CAMILAR, N. I 116. Țăran atras de mirajul orașului. SAHIA, N. 95. – Variantă: miragiu, miragii (C. PETRESCU, C. V. 12, ALECSANDRI, P. III 93), s. n.

MIRAJ s.n. 1. Fenomen optic datorit refracției luminii, care face ca uneori imaginea unor lucruri depărtate și ascunse dincolo de orizont să apară mai apropiată și răsturnată. ♦ (Fig.) Iluzie. 2. Farmec, atracție. [Var. miragiu s.n. / < fr. mirage].

MIRAJ s. n. 1. fenomen optic datorat refracției luminii, care face uneori ca imaginea unor lucruri depărtate și ascunse dincolo de orizont să apară mai apropiată și răsturnată. 2. (fig.) iluzie. 3. lucru atrăgător; farmec, atracție. 4. examinare a ouălor supuse incubației cu ajutorul ovoscopului. (< fr. mirage)

MIRAJ¹ ~e n. 1) Iluzie optică, datorată refracției luminii, în care imaginea unor lucruri depărtate apare apropiată și răsturnată. ~ de deșert. 2) fig. Aparență seducătoare și înșelătoare; iluzie deșartă. ~ul gloriei. 3) Ansamblu de calități care trezesc admirație; farmec; vrajă; fascinație. /<fr. mirage^[1]

MIRAJ² ~e n.: ~ul ouălor examinare a ouălor pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului. /<fr. mirage^[1]

miraj n. 1. fenomen optic datorit refracțiunii atmosferice și care face s’apară, ca într’un lac, imaginea răsturnată a obiectelor situate dasupra orizontului; 2. fig. iluziune amăgitoare: o, miraj sublim, fantastic! AL. (= fr. mirage).

meragiu sm vz meregiu

miragiu sn vz miraj

MIRAGIU s. n. V. miraj.

MIRAGIU s.n. v. miraj.

meregíŭ m. (turc. merağy. V. merea). Dobr. Jitar, pîndar. – Și miragíŭ (Neam. Rom. Pop. 6 Mrt. 1918, 2).

*mirágiŭ n. și (ob.) -áj n., pl. urĭ (fr. mirage, it. miraggio). Un fenómen optic (particular țărilor calde) pin care lucrurile depărtate se văd răsturnate ca cum s’ar oglindi în apă. Fig. Iluziune înșelătoare. – Miragiu e produs de încălzirea saŭ rărirea inegală a straturilor de aer și, pin urmare, de refracțiunea inegală a razelor soareluĭ. Asta se întîmplă une-orĭ la suprafața măriĭ, dar maĭ des pe marile cîmpiĭ de nisip foarte încălzite de razele soareluĭ; cauza e că straturile de aer care-s în contact imediat cu solu, aflîndu-se la o temperatură maĭ înaltă de cît stratu superior și fiind decĭ maĭ rare, se văd bine imaginile drepte și răsturnate ale lucrurilor de la orizont. Miraju a fost des observat de armata franceză în timpu expedițiuniĭ din Egipt. Solu Egiptuluĭ de jos e o vastă cîmpie a căreĭ uniformitate nu e întreruptă de cît de cîte-va ridicăturĭ, unde-s satele. Cînd suprafața pămîntuluĭ e încălzită de soare, terenu pare terminat pintr’o inundațiune generală. Fiecare deal prezentă supt el imaginea luĭ răsturnată, ca cum ar fi pe apă. Cu cît înaintezĭ, cu atît descoperĭ solu și terenu arzător acolo unde credeaĭ că e ceru saŭ alt-ceva.

*miragíŭ, V. meregiŭ.

miraj s. n., pl. miraje

miraj s. n., pl. miraje

miraj s. n., pl. miraje^[1]

miraj, pl. miraje

miraj, -juri.

MIRAJ s. (rar) vedenie. (A avut un ~.)^[1]

MIRAJ s. v. atracție, farmec, iluzie, închipuire, nălucire, părere.^[1]

MIRAJ s. (rar) vedenie. (A avut un ~.)

miraj s. v. ATRACȚIE. FARMEC. ILUZIE. ÎNCHIPUIRE. NĂLUCIRE. PĂRERE.

MIRAJ s. n. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de lumină în straturile de aer cu densități diferite, datorită căruia obiectele depărtate, aflate în apropierea orizontului, apar însoțite de imaginea lor răsturnată; p. e x t. fata morgana, apa morților. Să află într-o scriere a colonelului Tod descrierea următoare a unui fenomen interesant: „Mirajul nu este văzut decît numai în vremea frigului”. CR (1829), 23^/20. Orașul strălucește în distanță de 5 ore. . . el atrage de departe și te înșală prin efectul mirajului. ALECSANDRI, O. P. 357, cf. VLAHUȚĂ, R. P. 226. Albul fără sfîrșit ne obosea ochii, provoca mirajuri, oglinzi de ape. BRĂESCU, A. 226. Apa cea lină nu-i apă, ci fundul văii. . . În zilele de august priveliștea asta e obișnuită și fenomenul se cheamă miraj. Dobrogenii au o numire mai frumoasă: „apa morților”. SADOVEANU, O. L. 12. Anton Lupan, chinuit și el de miraje, le lămuri că asemenea nestatornice imagini se datoresc refracțiunii anapoda a razelor de soare. TUDORAN, P. 467. 2. F i g. Imagine înșelătoare, plăsmuire, închipuire, iluzie. O ! miragiu sublim, fantastic!. . . Prin o pulbere de aur Gîndul meu răpit în spațiu ca pe aripi de balaur Întrevede legioane deșteptate din mormînt. ALECSANDRI, POEZII, 93. Mirajul eternei sperări. KLOPȘTOCK, F. 264. Eteriștii ar fi fluturat de la început în fața ochilor lui Tudor mirajul domniei pe care el ar fi dobîndit-o o dată cu emanciparea țării sale. OȚEȚEA, T. V. 137, cf. BENIUC, V. 40. 3. F i g. Lucru atrăgător, minunat; atracție, farmec. Slăvit e versul-cîntec, miraj, întraripare. VLAHUȚĂ, O. A. I, 56. Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! . . . Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo. IOSIF, P. 89. Capitala era necunoscutul miraculos, cetatea miragiilor. C. PETRESCU, V. 12. Orașul a fost pentru mine . . . mirajul cel mai extraordinar. SAHIA, U.R.S.S. 18, cf. id. N. 95. Aci s-a înfiripat mirajul circului, din beția asta de colori, văpăi și ghidușii. KLOPȘTOCK, F. 298. Cîntecele lui fără seamăn Sînt pentru noi miraj de neatins, BENIUC, V. 28. Ochii sînt luați de mirajul munților. CAMILAR, N. I, 116. Încă de la cronicari, nenumărați au fost scriitorii care au turnat în fel și chip, în variate tipare, miragiile graiului național, V. ROM. octombrie 1 955, 27. – Pl.: miraje și (rar) mirajuri. – Și: mirágiu (pl. miragii) s. n. – Din fr. mirage. – Pentru miragiu, cf. it. m i r a g g i o.