mischiu, -ie [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 198/7 / V: mas~, mes~, ~cău sn, ~stie sf, mișc~, muscău sn, mușchiu a / Pl: ~ii / E: ngr διμισϰί „de Damasc”] 1 sn, sfs (Îrg) Oțel de calitate superioară, utilizat la fabricarea săbiilor, a tocilelor etc. 2 sn (Pex, îrg) Tocilă de oțel. 3 sf (Pex) Sabie. 4 sm (Reg) Om iute. 5 a (Reg) De oțel. 6 a (Îrg) De culoarea oțelului.

MISCHIU s. m. (Învechit) Oțel tare din care se fac de obicei tocile sau amnare. Paloș din teacă scotea Și la mischiu că-l trăgea. PĂSCULESCU, L. P. 267. – Variantă: mischie (PĂSCULESCU, L. P. 218, ȘEZ. VII 60) s. f.

MISCHIU, -IE s.n. și f. 1. (Mold., Ban.) Oțel. A: Fierul cel vestit ce-i zic meschiul vechiu. CANTEMIR, IST. C: Miskiĕ. Chalybs. AC, 354. 2. (Mold.) Tocilă de oțel. Pre aur focul, pre fier meschiul, iară pre direptul necazurile si dodăiele întăresc. CANTEMIR, DIVANUL. Variante: meschiu (CANTEMIR, DIVANUL; CANTEMIR, IST.). Etimologie: ngr. dimiski (prin falsă analiză).

mischiu n. Mold. oțel magnetizat: amnar de mischiu. [Vechiu-rom. meschiu = turc. MYSKAL].

mischíŭ și meschíŭ n. (turc. myskal, o unealtă de netezit metalele prețioase). Vechĭ. Oțel. – Și miscăŭ și muscăŭ.

meschiu sn vz mischiu

miscău sn vz mischiu

mistie sf vz mischiu

mișchiu sn vz mischiu

muscău sn vz mischiu

MISCHIE s. f. v. mischiu.

MESCHIU s.n. și f. v. mischiu.

meschíŭ, V. mischiŭ.

miscăŭ, V. meschiŭ.

muscăŭ, V. meschiŭ.

mischiu² (înv., reg.) s. n., art. mischiul

mischiu² (înv., reg.) s. n., art. mischiul

mischiu s. n., art. mischiul

mischie (-ii), s. f. – Oțel. – Var. mischiu, mușchi(u). În loc de *demischie, din sb. demiskija și acesta din gr. διμίσϰιον, tc. demiski „din Damasc” (Bogrea, Dacor., I, 264). Relația cu tc. miskal „oțel tare pentru ascuțit” (Șeineanu, II, 261; Candrea; Scriban) pare dubioasă.

MISCHÍU, -IE subst., adj. I. Subst. 1. S. n. și f. (sg.) (Învechit și regional) Oțel de calitate superioară (întrebuințat la fabricarea săbiilor, a tocilelor etc.). Fierul cel vestit, ce-i zic meschiul vechiu. CANTEMIR, IST. 92, cf. ANON. CAR., LÖBEL, C. 252. (Copite) potcovite cu mischie. DR. IV, 834. Și s-o-ncins cu două săbii de miscău. ȘEZ. IV, 10. Tare venea și sosea Cel voinic din Ciobîrcie Cu paloșu de mischie.. Să ne dea nouă-mpăratul: Banii de cheltuială, Rufele de primineală Și caii de călărie Și săbii de mischie. PĂSCULESCU, L. P. 218. Paloș cumpăra, Paloș de mischiu, Ales din Sibiiu. I. CR. IV, 202. Și mi-și tîrguia Paloș de mischiu. ANT. LIT. POP. I, 307. 2. S. n. P. e x t. (Învechit și regional) Tocilă de oțel. Pre aur focul, pre fier meschiul, iară pre direptul necazurile și dodăiele întăresc. CANTEMIR, O. V, 149. Dați paloșurile bine pe mischiu, cînd m-oți tăia să nu știu. MAT. FOLK. 106. Paloș din teacă scotea Și la mischiu câ-l trăgea. PĂSCULESCU, L. P. 267. 3. S. f. P. e x t. (Regional) Sabie (Ludoș- Sibiu). Cf. MAT. FOLK. 1072. Au găsit cetatea pustiită Și nevasta lui robgită. . . O luat o mintie Și-a-ncins o mistie Care singură tăia o mńie. ib. 4. S. m. (Regional) Epitet dat unui om iute (Găvănești-Buzău). H II 79. II Adj. 1. (Regional) Care este făcut din oțel; de oțel. Cuțite mischii. DR. I, 264. 2. (Învechit și regional) De culoarea oțelului; cenușiu-vînăt. 1 procoveți de zarba și cu florile albi și pre margine de atlaz mușchi cu patru cănafi (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 198/7. 4 poale de adamască galbeni cu flori albe și pre margine atlazu mușchii (a. 1 588). ib. 199/19. Calul cel graur Cu șaua de aur, Cu părul mischiu. REV. CRIT. IV, 220. – Pl.: mischii. – Și: miscău s. n., mistie s. f., mișchiu (ȘEZ, III, 65, DR. IV, 1 134), meschiu, maschiu (DR. I, 264), muscău (TDRG) s. n.; mușchi adj. – Din ngr. διμισκι „de Damasc” (prin falsă analiză).

MESCHÍU s. n. v. mischiu.