mitropolit sm [At: CORESI, EV. 6 / V: (rar) met~ / Pl: ~iți / E: slv митрополитъ, ngr μητροπολίτης, cf lat metropolita] 1 Rang înalt în ierarhia bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului. 2 Persoană care deține rangul de mitropolit (1). 3 (Rar) Dropioi.

MITROPOLIT, mitropoliți, s. m. 1. Rang în ierarhia administrativă a bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului. Cînd se umplu încăperea, intră și părintele mitropolit cu vodă. SADOVEANU, O. VII 109. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, Ă. 73. Cînd tronul era vacant... mitropolitul... convoca [adunările] pentru alegerea domnului. BĂLCESCU, O. II 13. Mitropolit primat v. primat. 2. (Rar.) Nume glumeț dat dropioiului. Tămădăienii... au dat roată ore, zile și luni întregi împrejurul falnicilor dropioi, cărora ei le zic mitropoliți. ODOBESCU, S. III 14.

MITROPOLIT ~ți m. (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Slujitor al cultului cu grad superior celui de episcop și inferior celui de patriarh. /<sl. mitropolitu

mitropolit m. 1. nume purtat de cei cinci dintâi arhierei ai țării: mitropolitul din București (numit Primat) și cei din lași, Cernăuți, Sibiu și Chișineu; 2. în graiul vânătoresc: dropioiu. [Gr. mod.].

mitropolít m. (vsl. rus. mitropolit, d. mgr. ngr. mitropolitis, a. î.). Prelat superior episcopuluĭ, arhiepiscop. (În România îs șase mitropolițĭ: al Munteniiĭ, al Moldoveĭ, al Ardealuluĭ, al Basarabiiĭ, al Olteniiĭ și al Bucovineĭ. Al Munteniiĭ se numește primat și e tot-odată și patriarhu Româniiĭ). – V. preut.

metropolit sm vz mitropolit

METROPOLIT s. m. v. mitropolit.

mitropolit (desp. mi-tro-) s. m., pl. mitropoliți

mitropolit (mi-tro-) s. m., pl. mitropoliți

mitropolit s. m. (sil. -tro-), pl. mitropoliți

mitropolit.

MITROPOLIT s. (BIS.) arhiepiscop.

MITROPOLIT s. v. dropioi.

mitropolit s. v. DROPIOI.

MITROPOLIT s. (BIS.) arhiepiscop.

mitropolit, mitropoliți s. m. Funcție în ierarhia Bisericii ortodoxe, superioară episcopului și inferioară patriarhului. ◊ Mitropolit-primat = titlul mitropolitului Ungrovlahiei ca primat al României (primul între mitropoliți), pe care l-a avut din 1873 până în 1925, când a devenit patriarh. [Var.: metropolit s. m.] – din sl. mitropolitŭ.

metropolit s. m. v. mitropolit.

MITROPOLiT s. m. 1. Rang înalt în ierarhia bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. Și foarte mă sfătuii cu luminatul mitropolit, marele Ghenadie. CORESI, EV. 6. Cu voia mitropolitului marelui Serafim, noi o deadem lu Coresi diaconul. PALIA (1 581), ap. GCR I, 33/20. Cartea românească de învățătură . . . de Varlaam mitropolitul (a. 1 643). GCR I, 103/19. Arhiepiscop și mitropolit scaunului Belgradului. N. TEST. (1 648), [prefață] 4^r/29. Săbor. . . cu mulți mitropoliți și episcopi au fost. SIMION DASC., LET. 25. Ștefan, cu mila lui D[u]mn[d]zeu, mitropolit al Tîrgoviștii (a. 1 652). GCR I, 157/25, cf. 208/13, 217/7, 240/14, 320/3, II, 75/19, 253/35. Aceste adunări. . . mitropolitul le convoca pentru alegerea domnului, B[LCESCU, M. V. 9. Chemînd pe mitropolitul Teofan . . . își ceru iertare de la toți. NEGRUZZI, S. I, 159. Metropolitu Dositeu. HASDEU, I. C. II, 185. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei. CREANGĂ, A. 73. Intră și părintele mitropolit cu Vodă. SADOVEANU, O. VII, 109. Eu visam să mă călugăresc, să ajung episcop, mitropolit, poate patriarh, STANCU, R. A. III, 299. ♦ Mitropolit primat v. p r i m a t. 2. (Rar) Dropioi. Au dat roată. . . împrejurul falnicilor dropioi – cărora ei le zic mitropoliți. ODOBESCU, S. iII, 14. – Pl.: mitropoliți. - Și: (rar) metropolít s. m. – Din slavonul митрополитъ, ngr. μητροπολίτης. – Pentru metropolít, cf. lat. m e t r o p o l i t a n u s.

METROPOLÍT s. m. v. mitropolit.