MIXTURĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

mixtură sf [At: AR (1829), 176²/2 / V: (înv) mist~ / Pl: ~ri / E: lat mixtura, fr mixture, it mistura] 1 Substanță, material etc. provenite din amestecarea mai multor substanțe, materiale etc. de obicei lichide sau granulate. 2 (Liv; șdp) Amestec de elemente eterogene Si: amestecătură, (rar) mișmaș. 3 (Spc) Medicament care constă dintr-un amestec de mai multe substanțe. 4 (Muz) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbruri diferite.

MIXTURĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbruri diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

MIXTURĂ, mixturi, s. f. 1. (Livresc, depreciativ) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. V. amalgam. Tabloul din urmă e o amestecătură de panteism... o mixtură metafizică. GHEREA, ST. CR. I 94. 2. Medicament lichid preparat prin amestecarea mai multor substanțe. 3. Amestec format din două sau mai multe materiale granulare diferite, folosit la prepararea betonurilor, a mortarelor etc.

MIXTURĂ s.f. 1. (Liv.) Amestecătură, amestec. 2. Medicament care constă dintr-un amestec de mai multe substanțe. 3. Amestec alcătuit din mai multe substanțe, materiale, de obicei lichide sau granulare. ♦ (la pl.) Produse miniere naturale, constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărîmate pentru separarea substanțelor utile. [Cf. fr. mixture, lat. mixtura].

MIXTURĂ s. f. 1. amestec de elemente eterogene. 2. amestec din mai multe substanțe, materiale lichide sau granulare. ◊ medicament dintr-un amestec de mai multe substanțe. ◊ (pl.) produse miniere naturale, din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate pentru separarea substanțelor utile. 3. (muz.) registrație la orgă care constă din adăugarea la sunetul fundamental a câtorva armonice superioare. (< fr. mixture, lat. mixtura)

MIXTURĂ ~i f. 1) Preparat farmaceutic lichid obținut prin amestecarea unor substanțe după o anumită corelație. 2) Amestec bizar și întâmplător de elemente diferite. 3) Amestec de materiale lichide sau granulare, folosit la prepararea unor mortare sau a betonului. /<fr. mixture, lat. mixtura

mixtură f. 1. amestecare de diferite medicamente lichide; 2. orice fel de amestec.

*mixtúră f., pl. ĭ (lat. mixtura). Amestec, amestecătură (maĭ ales iron.): acest vin e o oribilă mixtură. V. chichion, heltĭugă.

mistură sf vz mixtură

mixtură (amestec) s. f., g.-d. art. mixturii; pl. mixturi

mixtură (amestec) s. f., g.-d. art. mixturii; pl. mixturi

mixtură s. f., g.-d. art. mixturii; pl. mixturi

mixtură, -ri.

MIXTURĂ s. v. amestec, amestecătură, combinație, încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură.

mixtură s. v. AMESTEC. AMESTECĂTURĂ. COMBINAȚIE. ÎNCÎLCEALĂ. ÎNCÎLClRE. ÎNCÎLCITURĂ. ÎNCURCĂTURĂ.

mixtură (fr. mixture, uneori fourniture; germ. Mixtur; engl. mixture; it. ripieno, accordo; sp. lleno) 1. Registru (II, 1) al orgii* cu largă utilizare, aparținând familiei de registre denumite în fr. jeux de mutation iar în germ. Aliquoten, Obertonmischregister. Acționarea tastei* corespunzătoare registrului m. determină punerea în vibrație nu numai a tubului corespunzător clapei atacate pe unul din manuale* ci și a unui cor de tuburi care fac să se audă simultan câteva armonice* superioare ale sunetului de bază (de obicei octave* și cvinte*, uneori terțe* și, mai rar, septime*). Procedeul reprezintă o întărire artificială a armonicelor firești. Armonicele care depășeșc (în acut) limitele audibilității sunt transpuse cu o octavă sau dublă octavă mai jos: efectul se numește „repetare” și este caracteristic numai registrului m. M. se utilizează în asociere cu alte registre din familia „principalelor” (fr. jeux de fonds). 2. (fr. mixture, fourniture; germ. Mixtur, Gemischte Stimmen; engl. mixtur; it. ripieno, accordo; sp. lleno). Registre de combinații la două voci (2), în interval de cvinte sau terță. 3. În armonie (III), m. reprezintă o extindere a m. (2). Spre deosebire însă de m. de orgă, m. armonică a utilizat, încă în stilul baroc* și clasic, cu precădere paralelismul (2) de terțe și sexte* (ca o reminiscență a faux-bourdon*-ului), care – în această dispoziție intervalică și de mișcare (1) – parcurge sunetele structurii tonale în care fragmentul se încadrează. „Mai târziu, se alătură noțiunii toate combinațiile posibile de intervale, ceea ce nu justifică respingerea termenului [originar] de m.; dimpotrivă, el ar putea să determine și pentru m. de orgă căutarea altor combinații intervalice, a căror eficiență coloristică ar putea fi tot atât de nouă, de aparte ca și aceea pe care o dovedesc vocile bazate pe m. din textura pianului sau orch.” (Erph). 4. (it. mistione). După Artusi, un amestec al modului (1, 3) cu plagalul său sau dintre diferite moduri = tonus mixtus (v. tonus (II, 2); în sens monodic*, imixtiunea formulelor (I, 3) specifice într-un mod străin, inclusiv cu schimbarea finalei* (în atacurile sale contra lui Monteverdi și a altor „moderni”, Artusi denunță abuzul schimbărilor de moduri în această manieră); în sens polifonic*, dispunerea autenticului și a plagalului aferent la cele două voci (2) – tenor (2, 3) și sopran (3) – hotărâtoare pentru modul predominant în structura polif.

MIXTÚRĂ s. f. 1. Substanță, material etc. provenite din amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. Această mixtură se distilează. AR (1 829), 176²/2. Amestecătura (mistura). CORNEA, E. I, 16/2, cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU, BIANU, D. S., DT, DER. 2. (Livresc, de obicei depreciativ) Amestec de elemente eterogene; amestecătură, (rar) mișmaș. Tabloul din urmă e o amestecătură de panteism, misticism și fatalism, o mixtură metafizică nemțească, în care poetul îneacă tot înțelesul tablourilor dintîi. GHEREA, ST. CR. I, 94. – Pl.: mixturi. – Și: (învechit) mistúră s. f. – Din lat. mixtura, fr. mixture. – Mistură < it. mistura.