MIZERIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

mizerie sf [At: RUSSO, S. 69 / Pl: ~ii / E: lat miseria, fr misèrie] 1 Situație vrednică de plâns, jalnică, nenorocită Si: mișelie (1). 2 Suferință extremă. 3 Sărăcie extremă. 4 (Îla) De ~ Mizerabil (2). 5 (Îal) Sărăcăcios. 6 Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință. 7 (Lpl) Slăbiciune, cusur care produce neplăceri. 8 Lipsuri materiale. 9 Griji. 10 (Fam; îe) A-i face (cuiva) ~ii A cauza cuiva neplăceri. 11 (îae) A șicana. 12 (Fam) Lucru fără valoare, meschin Si: bagatelă, fleac.

MIZERIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație nenorocită, vrednică de plâns. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care arată o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

MIZERIE, (2) mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, lipsă mare, sărăcie-lucie. N-o mai pot ține pe mătușă-ta în mizeria asta. DUMITRIU, N. 130. Mizeria presupune o anumită promiscuitate, murdărie, haine zdrențuite, prăbușiri interioare. BOGZA, Ț. 22. ◊ (Personificat) Trufie în trăsură, Mizerie pe jos, Lărgea prin tot orașul un haos zgomotos. MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărac, sărăcăcios; insuficient, nesatisfăcător. Salariu de mizerie. ▭ Numai neînduplecatei lor voințe... se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerie. BOGZA, C. O. 269. ♦ Semn, aspect exterior care dovedește sărăcie extremă, murdărie sau dezordine. Mizeria din cameră. ♦ Stare nenorocită care inspiră milă. Sînt sătul de-așa viață... nu sorbind a ei pahară. Dar mizeria aceasta, proza asta e amară. EMINESCU, O. I 155. 2. (Mai ales la pl.) Ceea ce decurge dintr-o stare de extremă sărăcie; lipsuri, supărări, griji; (cu sens atenuat) neplăceri, necazuri, șicane făcute cuiva din răutate sau din invidie. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I 136. Misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor și măririlor umanității. BOLLIAC, O. 64.

MIZERIE s.f. 1. Stare de sărăcie extremă. ◊ De mizerie = sărăcăcios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plîns, de milă. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. [Gen. -iei. / < lat. miseria, cf. fr. misère].

MIZERIE s. f. 1. stare de sărăcie extremă. ◊ aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns. 2. (pl.) lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. (< lat. miseria, fr. misère)

MIZERIE ~i f. 1) Sărăcie extremă; calicie. 2) Aspect exterior care denotă sărăcie, murdărie sau dezordine. 3) Factor care provoacă o stare mizeră (greutăți, griji, neplăceri, necazuri, suferințe). [G.-D. mizeriei; Sil. -ri-e] /<lat. miseria, fr. misere

mizerie f. 1. mare sărăcie: au murit de mizerie; 2. stare demnă de plâns: mizeriile vieții; 3. contrarietate: îmi face multe mizerii; 4. lucru fără valoare, bagatelă: îmi datorește o mizerie.

*mizérie f. (lat. miseria, d. miser, sărac, nenorocit. V. meserie). Mare sărăcie: a muri de mizerie, în mizerie. Mare neplăcere, lucru penibil: e o mizerie să aĭ a face cu acest om. Pl. Nenorocirĭ, plictiselĭ: mizeriile vĭețiĭ. A face cuĭva mizeriĭ, a-l șicana, a-l plictisi.

mizerie (desp. -ri-e) s. f., art. mizeria (desp. -ri-a), g.-d. art. mizeriei; (griji, necazuri) pl. mizerii, art. mizeriile (desp. -ri-i-)

mizerie (-ri-e) s. f., art. mizeria (-ri-a), g.-d. art. mizeriei; (griji, necazuri) pl. mizerii, art. mizeriile (-ri-i-)

mizerie s. f. (sil. -ri-e), art. mizeria (sil. -ri-a), g.-d. art. mizeriei; (griji, necazuri) pl. mizerii, art. mizeriile (sil. -ri-i-)

MIZERIE s. 1. v. sărăcie. 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)

MIZERIE s. 1. lipsă, nevoie, sărăcie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bîntuia pe atunci.) 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)

Mizerie ≠ belșug, bogăție, bunăstare, opulență, prosperitate

MEDICINA SOLA MISERARIUM OBLIVIO EST (lat.) singurul remediu al mizeriilor este uitarea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 491.

a face (cuiva) mizerii expr. a persecuta (pe cineva).

MIZERIE s. f. 1. Situație vrednică de plîns, jalnică, nenorocită, (învechit) mișelie (1); suferință extremă; s p e c. sărăcie extremă. Oamenii ce au pornit pe calea latinirei au fost și sînt pătrunși de mizeria neamului nostru. RUSSO, S. 69. V-ați rădicat pe ruinele acelora ce nu v-au lăsat să muriți în mizerie, FILIMON, O. I, 94, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mîna lor lacomă și cruntă izbuti în scurtă vreme a răspîndi pretutindeni mizerie. GANE, N. I, 57. Caragiale . . . a arătat și partea de mizerie sufletească și morală „care a venit cu drum de fier” tot din minunatul Apus. SADOVEANU, O. VI, 327. Mizeria presupune o anumită promiscuitate, murdărie, haine zdrențuite, prăbușiri interioare. BOGZA, Ț. 22. Jaful monopolurilor imperialiste are ca urmare mizeria cruntă a popoarelor din țările coloniale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, Amintiri din tenebre, Amintiri ale mizeriei mele. JEBELEANU, C. 14. (Personificat) Trufia în trăsură, Mizeria pe jos. MACEDONSKI, O. I, 48. ◊ L o c. a d j. De mizerie = mizerabil (1); sărac; sărăcăcios. E în adevăr un pămînt mai sărac. . . Numai neînduplecatei lor voințe . . . se datorează faptul că, la poalele măreților munți, nu se întinde un tinut de mizerie. BOGZA, C. O.269. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință; (de obicei la pl.) slăbiciune, cusur (care produce neplăceri); lipsuri materiale, griji. Misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor și măririlor umanității. BOLLiAC, O. 64. O lume reală, plină de amăgiri și mizerii. FILIMON, O. I, 117. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I, 136, cf. 155. Mizeriile și proza vieții de azi sfîșiau inima simțitoare a poetului. GHEREA, ST. CR. III, 100. Alt cusur nu i se cunoștea, afară de această mizerie de a fi cu o palmă mai scurt decît alți oameni. SADOVEANU, O. IX, 67. ◊ E x p r. A-i face (cuiva) mizerii = a cauza (cuiva) neplăceri, a șicana. Să-i facem, mizerii, să ne simtă puterea. STANCU, R. A. IV, 378. 3. (Familiar) Lucru fără valoare, meschin; fleac, bagatelă. Îmi datorește o mizerie. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: mizerii. – Din lat. miseria, fr. misère.