moft sn [At: MAIORESCU, CR. II, 36 / V: (reg) muft / Pl: ~uri / E: tc müft] (Fam; mpl) 1 Lucru lipsit de însemnătate, de seriozitate sau de valoare Si: bagatelă, fleac, nimic. 2 (Îe) A umbla cu ~uri A invoca diverse pretexte pentru a se eschiva de la o obligație. 3 (Nob; îlav) Pe ~uri Prin artificii menite să inducă în eroare, prin tertipuri. 4 (Lpl; șîe a face ~) Capricii.

MOFT, mofturi, s. n. 1. Lucru de nimic, lipsit de importanță sau de valoare; fleac, bagatelă. Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica. CARAGIALE, O. I 46. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei, a aduce argumente fără valoare. Ce-mi umblați mie cu mofturi și acadele patriotice? REBREANU, R. II 183. ♦ (Rar) Șmecherie. La teatru amîndoi merg cîteodată la galerie cu un singur franc; unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi cu contramarca aceluiași bilet. CARAGIALE, O. II 6. 2. (Mai ales la pl., de obicei în construcție cu verbul «a face.») Nazuri, fasoane, fandoseli, ifose. [Calul] mă poartă fără mofturi și cu ușurință pe drumuri, pe dealuri și prin rîpi. SADOVEANU, O. VIII 199. Mă bucur eu... și dumnealui face mofturi! REBREANU, P. S. 157. Începu să facă mofturi, să s-alinte că e greu la pluguri. CONTEMPORANUL, II 359.

MOFT ~uri n. 1) mai ales la pl. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; capriciu; naz; marafet; maraz; toană. * A face ~uri a face nazuri, fasoane. 2) fig. fam. Pretenție neîntemeiată. 3) fam. Lucru lipsit de orice valoare; fleac; nimic; mărunțiș; bagatelă. /<turc. müft

moft n. 1. bagatelă; 2. minciună, fleac: umblă cu mofturi; 3. pl. nazuri: face mofturi. [Turc. MUFT, gratuit, ieftin].

moft n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] müft, gratuit; sîrb. mufte, degeaba). Fam. Lucru fără valoare, fleac: această vorbă e un moft. A face mofturĭ, a face nazurĭ, a refuza: sătulu face mofturĭ la mîncare, ĭar flămîndu mănîncă și pe dracu. A umbla cu mofturĭ, a glumi, a te juca, a nu proceda serios: la războĭ nu se umblă cu mofturĭ. Interj. de dispreț și nepăsare: – A zis că se va răzbuna. – Moft!

muft sn vz moft

moft s. n., pl. mofturi

moft s. n., pl. mofturi

moft s. n., pl. mofturi

MOFT s. (mai ales la pl.) v. capriciu.

MOFT s. v. bagatelă, chițibuș, fleac, mărunțiș, nimic, palavră, prostie.

MOFT s. (mai ales la pl.) capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. iig.) boală, dambla. (N-a fost decît un ~; ce sînt ~urile astea?)

moft s. v. BAGATELĂ. CHIȚIBUȘ. FLEAC. MĂRUNȚIȘ. NIMIC. PALAVRĂ. PROSTIE.

moft (mofturi), s. n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Scorneală, balivernă. – 3. Fason, sclifoseală. Tc. muft, din per. muft „fără importanță” (Loebel 204; Șeineanu, II, 262; Lokotsch 1492), cf. sb. mufte „gratuit”. La ultimul sens e posibilă intervenția unei încrucișări cu ngr. μόχθος „dificultate” (Cihac, II, 677). – Der. moftangiu, s. m. (palavragiu, șarlatan); moftangioaică, s. f. (șarlatancă, escroacă; sclifosită, fandosită); moftologie, s. f. (neseriozitate); moftolog, s. m. (grandoman, snob); mofturos, adj. (năzuros, fandosit).

MOFTUL ROMÂN, revistă satirică bisăptămânală, apărută la București, cu intermitențe, în trei serii, între 24 ian. 1893 și 12 mai 1902, sub direcția lui I.L. Caragiale. Colaboratori: A. Cazaban, I.Al. Brătescu-Voinești, Em. Gârleanu, P. Liciu. Caricaturi: C. Jiquidi. Din 1990, apare, lunar, o serie nouă. Colaboratori: M.H. Simionescu, I. Băieșu, Al. Popovici, V. Silvestru, M. Micu, Șt. Cazimir ș.a.

a face mofturi expr. a fi exagerat de pretențios.

mofturi! interj. 1. prostii!, aiureli! 2. fleacuri!; nu contează!

MOFT s. n. (Familiar; de obicei la pl.) 1. Lucru lipsit de însemnătate, de seriozitate sau de valoare; nimic, fleac, bagatelă; lucru de prisos. „Mofturi” este în de aproape înrudire cu numele ce ne-am permis noi a-l aplica de la început acelor articole. MAIORESCU, CR. II, 36. Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica. CARAGIALE, O. VI, 6, cf. id. ib. 87, 211. Cînd. . . cineva. . . își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. . ., iar lucrurilor spuse de dînsul le zicem că sînt mofturi, fleacuri sau nimicuri. ISPIRESCU, U. 126. Văzînd hîrtia, Ion mai șovăi o clipă, dar totuși iscăli, gîndindu-se că asta-i un moft. REBREANU, I. 435, cf. 88. Domnule ministru. . . – Ce-s mofturile astea ? De cînd am devenit pentru tine „domnule ministru” ?PETRESCU, C. V. 103, cf. 107, DEMETRIUS, C. 42. Trebuie să fie un nimic, un moft. BARA, I. 180. Am uitat și de cărți și de pian și de toate mofturile. V. ROM. septembrie 1954, 43. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Femeie proastă ! Una mai proastă ca alta. Pînă și moftul ăsta de Irina. DAVIDOGLU, M. 69. ◊ E x p r. A umbla cu mofturi = a invoca diverse pretexte (pentru a se eschiva de la o obligație). Ce-mi umblați mie cu mofturi și acadele patriotice ? REBREANU, R. II, 183. (Neobișnuit) Pe mofturi = prin artificii menite să inducă în eroare, prin tertipuri. La teatru, amîndoi merg cîteodată la galerie cu un singur franc: unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi, cu contramarca aceluiași bilet. CARAGIALE, O. I, 304. 2. (La pl., adesea construit cu verbul „a face”) Capricii, toane, nazuri, fasoane. Zice că cei mulți și cele multe se duc numai așa, de moft, ca să se vază. MILLO, ap. ȘIO II_I, 262. Lasă mofturile. . . Mie așa-mi placi. DELAVRANCEA, O. II, 281. Iar de atunci, fasoane și mofturi, și eu nu mai îndrăznesc să-i fac nimic, căci sînt laș. REBREANU, NUV. 8. [Calul] mă poartă, fără mofturi și cu ușurință, pe drumuri, pe dealuri și prin rîpi. SADOVEANU, O. VII, 300. Cînd faci bărbaților semne, nu mai face pe urmă atîtea mofturi. CAMIL PETRESCU, T. II, 34. Faceți mofturi ? Știți voi ce e mirodenia ? CĂLINESCU, E. O. II, 94. Acum, fiindcă ai dat poate de bani, îmi plătești cu mofturi ? id. ib. 307. Carnea pe alese și măruntaiele aveau mușteriii lor procopsiți, care își trimiteau slugile s-o ia cu mofturi multe, fiindcă și stăpînii se arătau mofturoși. PAS, L. I, 71. Pe deasupra mai făcea și mofturi, că nu vrea să candideze. VORNIC, P. 161, cf. ALR II 3 714/105. – Pl.: mofturi. – Și: (regional) muft s. n. ALR II 3 714/105. – Din tc. müft.