MONARHIE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

monarhie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/8 / A și: ~narhie / P: ~hi-e / V: (înv) ~rșie / Pl: ~ii / E: ngr μοναρχία, lat monarchia, ger Monarchie, fr monarchie] 1 Formă de guvernare în care o singură persoană conduce statul, funcția transmițându-se ereditar. 2 (Pex) Stat a cărui formă de conducere o reprezintă monarhia (1). 3 (Îs) ~ absolută Monarhie (1) în care conducătorul guvernează după bunul plac. 4 (Îcs) ~ constituțională Monarhie (1) în care guvernarea se bazează pe lege fundamentală și este împărțită între guvern, parlament și monarh.

MONARHIE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

MONARHIE, monarhii, s. f. Formă de conducere a statului, de obicei ereditară, în care puterea supremă aparține monarhului; statul cu o astfel de formă de conducere. V. regat. De-ar fi monarhia cît de bună, Cu vreme se mută în despoție. BUDAI-DELEANU, Ț. 360. Monarhie absolută = monarhie bazată pe puterea nelimitată a monarhului, desconsiderînd drepturile poporului. Monarhie constituțională = monarhie în care prerogativele monarhului sînt limitate prin constituție.

MONARHIE s.f. Formă de guvernămînt în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. V. regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernămînt. [Gen. -iei. / < lat., gr. monarchia < gr. monos – singur, arche – conducere].

MONARHIE s. f. 1. formă de guvernare în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. 2. stat monarhic. (< ngr. monarhia, lat. mo-narchia, germ. Monarchie, fr. monarchie)

MONARHIE ~i f. 1) Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparține unui monarh; regalitate; regalism. 2) Stat guvernat de un monarh; regat. /<ngr. monarhia, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie

monarhie f. 1. guvernul unui Stat condus de un singur cap; 2. Stat guvernat de un monarh; monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și corpurile legiuitoare, ca în România; monarhie absolută, în care suveranul e stăpân fără control, cum era în Rusia.

*monarhíe f. (vgr. monarhia). Guvernu uneĭ țărĭ conduse de un monarh. Țară guvernată de un monarh: România e o monarhie. Monarhie absolută, aceĭa în care suveranu nu poate fi controlat de nimenea. Monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și parlament.

monarșie sf vz monarhie

monarhie s. f., art. monarhia, g.-d. art. monarhiei; pl. monarhii, art. monarhiile (desp. -hi-i-)

monarhie s. f., art. monarhia, g.-d. art. monarhiei; pl. monarhii, art. monarhiile

monarhie s. f., art. monarhia, g.-d. art. monarhiei; pl. monarhii, art. monarhiile

MONARHIE s. (POL.) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică și ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită în...)

MONARHIE s. (POLITICĂ) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică și ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită.)

MONARHIE s. f. Formă de guvernare în care o singură persoană (fără a răspunde de actele sale) conduce statul, puterea transmițîndu-se de obicei ereditar; p. e x t. stat cu o astfel de formă de conducere. Cei 7 oamini perși áliasără sfatul cel de apoi, a lui Darie, pentru să fie monarhie. HERODOT (1645), 182. Dumitrașco Vodă Cantacuzino . . . luase puterea monarhiei al doele rînd la mîna sa. N. COSTIN, LET. II, 38/8, cf. MAG. IST. IV, 44/7. Chesar, al doilea monarh . . . cu putearea monarhiii, au luat și nume de Avgust. CANTEMIR, HR. 163, cf. id. IST. 49. De ar fi monarhia cît de bună, Cu vremea se mută în despoție. BUDAI-DELEANU, Ț. 360, cf. id. LEX. Meargerea înainte a monarhiii. MOLNAR, I. VIII/25. Cînd îngrijirea cîrmuirii să dă numai la un om supus la legi, să numește monarhie. GOLESCU, E. 249/16. După moartea acestuia s-au așăzat întrînd noo monarhie. IST. UNIV. I, 148/11, cf. 234/20, 339/1. Sint mai multe feluri de oblăduiri, precum împărății (monarșii), crăii, arăstocrații și republice. CR (1829), 124²/33. Partidul a înscris în programul său răsturnarea monarhiei și instaurarea republicii democrate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 400, cf. ARGHEZI, S. P. 88. Atît monarhia cît și burghezia. . . au flatat demagogic spiritul de mîndrie al poporului francez. RALEA, F. 31. ◊ Monarhie absolută v. a b s o l u t. Monarhie constituțională v. c o n s t i t u ț i o n a l. – Accentuat și: monárhie (BUDAI-DELEANU, Ț. 360). – Pl.: monarhii. – Și: (învechit) monarșie s. f. – Din ngr. μοναρχί, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.