16 definiții pentru monoton

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOTON, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

monoton, ~ă a, av [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e / E: fr monotone] 1-2 (D. glas, melodii, sunete, zgomote; prt) Fără variații de ton. 3-4 (Fig) Lipsit de variație, de varietate. 5-6 (Care este) de o uniformitate plictisitoare, supărătoare, neplăcută.

MONOTON, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

MONOTON, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii etc.) Care are sau care păstrează mereu același ton; fără variații de ton. E o melodie înceată și monotonă, parcă slăvește liniștea și aerul limpede. SADOVEANU, O. VI 407. Bate toba cu degetele-n masă, amuzată ceasuri întregi de muzica monotonă. ARGHEZI, P. T. 123. Un timp se auzi numai țăcănitul monoton al roților. C. PETRESCU, V. 9. ♦ Fig. Care indispune prin lipsa de variație; plictisitor, uniform. De la Ruginoasa... pînă aproape de Izvoru... aceeași cîmpie dreaptă, pustie, monotonă. REBREANU, R. I 116. Cît de monotoni vor trece anii vieții lui. EMINESCU, N. 36. Cîmpie fără margini ce arată ne-ncetat O vedere monotonă. ALEXANDRESCU, M. 261. ◊ (Adverbial) Ploua monoton și trist afară și picurau streșinile fără întrerupere și obositor. SADOVEANU, O. VI 473. N-au coborît încă ploile cernute fără sfîrșit, monoton, împotmolind cărările. C. PETRESCU, S. 61.

MONOTON, -Ă adj. 1. (Despre sunete, melodii; adesea adv.) Care păstrează mereu același ton, lipsit de variere în intonație. ♦ (Fig.) Uniform, fără variație; plictisitor. 2. (Mat.; despre șiruri de numere sau despre funcții) Care este fie crescător, fie descrescător. [< fr. monotone, cf. lat. monotonus, gr. monotonos < monos – unic, tonos – ton].

MONOTON, -Ă adj. 1. (despre sunete, melodii etc.; și adv.) care păstrează mereu același ton, lipsit de varietate în intonație. 2. (fig.) uniform; monocord, plictisitor. 3. (mat.; despre funcții sau șiruri de numere) care este sau crescător sau descrescător. (< fr. monotone)

MONOTON ~ă (~i, ~e) 1) (despre sunete, melodii) Care păstrează mereu același ton; caracterizat prin același ton. 2) Care se caracterizează prin lipsă de variație; fără variații. /<fr. monotone

monoton a. 1. care e mai totdeauna pe acelaș ton: arie monotonă; 2. fig. prea uniform: orator monoton.

*monotón, -ă adj. (vgr. monótonos, d. mónos, singur, și tónos, ton; lat. monótonus). Care e aproape numaĭ pe un singur ton: cîntec monoton. Fig. Prea uniform, plicticos: stil monoton, vĭață monotonă. Adv. În mod monoton: a vorbi monoton.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

monoton adj. m., pl. monotoni; f. monoto, pl. monotone

monoton adj. m., pl. monotoni; f. monotonă, pl. monotone

monoton adj. m., pl. monotoni; f. sg. monotonă, pl. monotone

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MONOTON adj. 1. anost, banal, placid, plictisitor, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 2. v. inexpresiv.

MONOTON adj. 1. anost, banal, placid, plictisitor, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 2. inexpresiv, neexpresiv, uniform, (fig.) monocord, plat. (Stil ~.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MONOTON, -Ă adj. 1. (Despre glas, melodii, sunete, zgomote; adesea peiorativ) Care păstrează mereu același ton; fără variații de ton. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Cîntece de un fel patimilor, dar monoton. CR (1829), 2241/15, cf. NEGRUZZI, S. I, 61. Să fie deșteptați din somn în strigările birjarilor și oftările cele monotone și ascuțite ale amorezilor vulgari. FILIMON, O. I, 135. Monotonul murmur al cîntecului de-albine. COSBUC, S. 84. Dintre dealuri se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton. TOPÎRCEANU, B. 40. Un timp se auzi numai țăcănitul monoton al roților. C. PETRESCU, C. V. 9. O melodie înceată și monotonă, SADOVEANU, O. VI, 239. Bate toba cu degetele-n masă, amuzată ceasuri întregi de muzica monotonă. ARGHEZI, P. T. 123. Orchestra turcească începuse o melodie monotonă. CAMIL PETRESCU, O. III, 91. Glasul monoton al primului gardian . . . continuă să depene povestea. V. ROM., decembrie 1953, 22. Neagu citește mereu, cu vocea lui monotonă. ib. iunie 1954, 127. Monotonul glas ce vei scoate din gură la toate întrebările. H IV 60. ♦ (Adverbial) Clopotu-nviază tărăgănat și monoton. MACEDONSKI, O. I, 154. Tu cîntă-nainte, iubito, încet, monoton. BACOVIA, O. 42. Cîntau încet, nostalgic, litanii îngînate gutural, monoton. BRĂESCU, A. 232. Zumzăiau neîntrerupt și monoton albinele. SADOVEANU, O. VI, 336. 2. F i g. Lipsit de variație, de varietate; de o uniformitate plictisitoare, supărătoare, neplăcută. Ploile, ce nu încetau, făcea monotonă viețuirea la T. Ocnilor. NEGRUZZI, S. I, 318; cf, 74. Cîmpie fără margini, ce arată neîncetat O vedere monotonă ochiului cel întristat. ALEXANDRESCU, O. I, 186, cf. ALECSANDRI, T. I, 407. În loc de maiestuoase păduri și daurite holde nu vezi acolo decît monotone deșerturi. HASDEU, I. V. 108. Cît de monotoni vor trece anii vieții lui. EMINESCU, N. 36. Atît de monoton E traiul nostru-n lume: viață ș-apoi moarte. COȘBUC, S. 174. Eu trec din traiul monoton In altă ipostază. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 68. Zilele erau tot mai mohorîte și mai monotone. ARDELEANU, U. D. 166. Aceeași cîmpie dreaptă, pustie, monotonă. REBREANU, R. I, 116, cf. 75. E monoton și chinuit în jurul meu timpul. BACOVIA, O. 227, cf. 58. Viața monotonă . . . începea să-l obosească. SADOVEANU, O. II, 168. Momentul emoționant al exploziei. . . da fiori ca un joc palpitant de mare senzație în viața monotonă de bord. BART, S. M. 72. Cu zările multe se-mbină cîmpia în duh monoton. BENIUC, C. P. 31. ◊ (Adverbial) Moartea-și plimbă monoton coasa ei ce vieți retează. MACEDONSKI, O. I, 201. N-au coborît încă ploile cernute fără sfîrșit, monoton, monoton, împotmolind cărările. C. PETRESCU, S. 61. Ploua monoton și trist afară. SADOVEANU, E. 134. – Pl.: monotoni, -e. – Din fr. monotone.

Intrare: monoton
monoton adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monoton
  • monotonul
  • monotonu‑
  • monoto
  • monotona
plural
  • monotoni
  • monotonii
  • monotone
  • monotonele
genitiv-dativ singular
  • monoton
  • monotonului
  • monotone
  • monotonei
plural
  • monotoni
  • monotonilor
  • monotone
  • monotonelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

monoton, monotoadjectiv

  • 1. adesea adverbial (Despre glas, sunete, melodii) Care are sau care păstrează mereu același ton. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote E o melodie înceată și monotonă, parcă slăvește liniștea și aerul limpede. SADOVEANU, O. VI 407. DLRLC
    • format_quote Bate toba cu degetele-n masă, amuzată ceasuri întregi de muzica monotonă. ARGHEZI, P. T. 123. DLRLC
    • format_quote Un timp se auzi numai țăcănitul monoton al roților. C. PETRESCU, V. 9. DLRLC
    • 1.1. figurat Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote De la Ruginoasa... pînă aproape de Izvoru... aceeași cîmpie dreaptă, pustie, monotonă. REBREANU, R. I 116. DLRLC
      • format_quote Cît de monotoni vor trece anii vieții lui. EMINESCU, N. 36. DLRLC
      • format_quote Cîmpie fără margini ce arată ne-ncetat O vedere monotonă. ALEXANDRESCU, M. 261. DLRLC
      • format_quote Ploua monoton și trist afară și picurau streșinile fără întrerupere și obositor. SADOVEANU, O. VI 473. DLRLC
      • format_quote N-au coborît încă ploile cernute fără sfîrșit, monoton, împotmolind cărările. C. PETRESCU, S. 61. DLRLC
  • 2. matematică (Despre șiruri de numere sau despre funcții) Care este fie crescător, fie descrescător. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.