monstru [At: CANTEMIR, HR. 360 / Pl: ~nștri, (rar) ~ri, (înv, sn) ~uri / E: fr monstre, lat monstrum] 1 sm Ființă fantastică sau reală a cărei conformație iese din comun, speriind, îngrozind, producând repulsie datorită proporțiilor, aspectului urât etc. 2 sm Obiect, construcție de proporții uriașe. 3 a (Fam) De mare amploare, de mari proporții, de mare răsunet. 4 sm Ființă care se naște cu mari anomalii fizice Si: pocitanie. 5 sm Persoană cu mari defecte morale, în special cruzime.

MONSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale deosebite sau din unele părți de om și altele de animal. V. dihanie. ♦ Ființă care se naște cu o anomalie fizică; pocitanie, om diform, foarte urît. Sosește ucigașul. șchiop, ghebos, uscat, monstru moral și fizic. GHEREA, ST. CR. II 279. 2. Ființă extraordinar de mare, namilă, matahală. Sub biciuirile vîntului din larg, norii negri veneau goniți așa de jos, încît păreau turme de monștri marini care se încălecau tîrîndu-se pe fața apei. BART, E. 237. ♦ Fig. Voinicul, frumosul rîu se smulge din brațele monștrilor și pleacă hăulind devale. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. ♦ (Adjectival) De proporții neobișnuit de mari; extraordinar, colosal, excesiv. Țăranii care ar vedea cheful monstru permanent de-aici, ce-ar zice? REBREANU, R. I 264. 3. Fig. Om josnic din punct de vedere moral, om rău, crud, denaturat. Damele însă din contră îi descoperiră multe defecte închipuite, cari erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru înspăimîntător. ALECSANDRI, O. P. 131.

MONSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, avînd corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].

MONSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)

MONSTRU ~ștri m. 1) (în mitologia antică) Ființă imaginară cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2) Ființă urâtă cu defecte fizice; pocitură; momâie. 3) Persoană cu mari devieri de la comportarea normală. 4) Ființă imaginară, fioroasă de dimensiuni mari și neproporționale; matahală; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre

monstru m. 1. ființă a cării conformațiune e contrară naturei; 2. fig. om grozav de urît; 3. ființă crudă și denaturată: monstru de ingratitudine.

*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.

copil-monstru s. m. Copil născut cu anomalii fizice ◊ „O tânără americană explică ziariștilor situația sa dramatică. Consumând mari doze de «Thalidomidă» în timpul sarcinii, ea este îngrozită la gândul că ar putea da naștere unui copil-monstru.” Sc. 18 VIII 62 p. 4; v. și T.N. 48/62 p. 22 (din copil + monstru; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 329)

film-monstru s. n. Superproducție ◊ „Producătorii italieni au realizat unul din acele filme-monștri menite să obțină cel mai mare succes de casă cu cele mai îndoielnice mijloace.” Cont. 29 III 63 p. 5 //din film + monstru//

monstru² s. m., art. monstrul; pl. monștri, art. monștrii

+monstru¹ (fam.) adj. m. (+ s. n.: scandal ~)

monstru s. m., art. monstrul; pl. monștri, art. monștrii

monstru s. m., art. monstrul; pl. monștri, art. monștrii

monstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.

monstru, -ștri.

MONSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bâzdâganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ din basme, cu două capete.) 2. hâdoșenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)

MONSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)

monstru (monștri), s. m. – 1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Monstruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.

MONSTRU s. m. 1. Ființă (fantastică sau reală) a cărei conformație iese din comun (speriind, îngrozind, producînd repulsie datorită proporțiilor, aspectului urît etc.). Ce monstru (arătare) și ce groaznică ciudesă. CANTEMIR, HR. 360. Pe aceste mozaicuri sînt felurimi de dobitoace, copii cu aripi, nereide dasupra pe monstruri de mare. CR. (1830), 424¹/24, cf. ASACHI, S. L. I, 101. Ș-au găsit mormîntul în marea adîncime și monștri au nutrit. ALEXANDRESCU, M. 178, cf. VLAHUȚĂ, O. A. II, 134. Centaurul era un monstru, jumătate om și jumătate cal. CADE. Asemenea unui monstru, . . . se oprește în fața cuptorului. SAHIA, N. 33, cf. 30. Norii negri veneau goniți așa de jos, încît păreau turme de monștri marini. BART, E. 237. Locomotiva se repede și gîfîie, ca un monstru care și-ăr urmări prada. BOGZA, C. O. 331. Vedeam urma adîncă A unui monstru marin mort demult. ISANOȘ, Ț. L. 76. (F i g.) Un monstru ia cerul în coarne: E soarele taur de aur. MACEDONSKI, O. I, 225. ◊ (Adjectival) Un fluierat scurt, un hîrșiit de reptilă monstră . . . și trenul se opri într-un suspin. BRĂESCU, A. 7. ♦ Obiect, construcție de proporții uriașe. Cf. SADOVEANU, O. IX, 282. ♦ F i g. (Adjectival, familiar) De mare amploare, de mari proporții, cu mare răsunet. Cancanul a avut un succes monstru și e totdeauna bisat. CARAGIALE, O. V, 270. Azi-noapte am făcut un chef monstru. REBREANU, I. 64, cf. id. R. I, 264. Organizăm o partidă monstră. TEODOREANU, M. II, 114. 2. Ființă (care se naște) cu mari anomalii fizice. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Unele din producturile firei se abat prin al lor organizm de la forma feliului său, și aceste se numesc monstruri. AR (1829), 32²/41. Albina Rumânească în articolile de istoria naturală arată aceste monstruri sau ființe ce se abat din forma felului lor. CR (1829), 110²/10. Damele însă- îi descoperiră multe defecte închipuite, care erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru înspăimântător. ALECSANDRI, O. P. 131, cf. BIANU, D. S. 3. Persoană cu mari defecte morale, în special om foarte crud. Acele canoane le-ați făcut voi, monștrilor, ca să spionați popoarele. FILIMON, O. I, 335. Acel monstru fu capigi-bași Djigala-zade. HASDEU, I. V. 165. Sînt niște monștri de o cruzime neasemănată. MACEDONSKI, O. IV, 146. Eu sînt un monstru pentru voi. BACOViA, O. 80. Costea se întrebă dacă nu cumva a devenit un monstru. C. PETRESCU, C. V. 100. Pentru ce în cursul zilei de ieri eminentul nostru judecător. . . l-a anchetat pe monstrul-asasin numai opt ore ? STANCU, R. A. IV, 336. – Pl.: monștri și (învechit) monstri, (n.) monstruri. – Din lat. monstrum, fr. monstre.