morar¹ sm [At: (a. 1702) ȘTEFANELLI, D. C. 21 /V: (îrg) mur~ / Pl: ~i / E: moară + -ar, sau ml molarius] 1 Proprietar sau conducător al unei mori (1) Si: măcinar (1). 2 Muncitor într-o moară (1) Si: măcinar (2). 3 (Pop; îe) Crapă ~ul de sete Se zice despre cei care nu știu să se folosească de ceea ce au cu prisosință. 4 (Pop) Piuar. 5 Muncitor într-o moară (45). 6 Gândac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (1) / Si: gândac de făină (Tenebrio molitor). 7 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Pop; art.) Melodie după care se dansează morarul (7). 9 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

MORAR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Un morar făina abia a scuturat. Ș-acum din ochi închide, se supără, cîrtește Că muștele ce zboară rădică colb prin casă. NEGRUZZI, S. II 220. După morar nu m-oi duce Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ Muncitor care lucrează într-o întreprindere în care se macină diferite materii. Morar la fabrica de cicoare. 2. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (Tenebrio molitor).

MORAR¹ ~i m. 1) Persoană care ține sau administrează o moară. 2) Lucrător care muncește la o moară. /moară + suf. ~ar

MORAR² ~i m. Insectă cu aripile întunecate și lucioase, care trăiește prin mori; gândac de făină. /moară + suf. ~ar

morar m. 1. cel ce are o moară; 2. numele bucovinean al gândacului de făină, care trăiește în grânare, mori și brutării (Tenebrio molitor). [Lat. MOLARIUS].

morár m. (d. moară saŭ lat. molarius). Stăpînu uneĭ morĭ saŭ conducătoru eĭ. – În nord și vrom. dial. murar. Cp. cu purcar.

murar³ sm vz morar¹

murár, V. morar.

morar s. m., pl. morari

morar s. m., pl. morari

morar s. m., pl. morari

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gândac-de-făină.

MORAR s. v. piuar.

morar s. v. PIUAR.

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gîndac-de-făină.

morar, morari s. m. distribuitor de droguri.

MORÁR¹ s. m. I. 1. Proprietar sau conducător al unei mori (1); muncitor într-o moară (1); (regional) măcinar. Făcut-am adevărat zapisul mieu la mîna lui íon Ungurianului, carele iaste murar lui Pântilii Șandru (a. 1702). ȘTEFANELLI, D. C. 21. 3 lei pol au dat unui murar de făcut rotele morii ot Tîmpești (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 245, cf. 266. Să cumpă[n]iască apa cu murari și cîte vaduri or găsi, la toate. . . să-și facă moară (a. 1745). IORGA, S. D. XXII, 390, cf. XIII, 156. Băietul morariului îndată ț-au adus-o. DRĂGHICI, R. 8/22. Un morar făina. . . a scuturat. NEGRUZZI, S. II, 220. Eu . . . sînt un biet morar, Fără nici un pic de carte. ALECSANDRI, POEZII, 121. Moara este încredințată unui morar. PAMFILE, I. C. 180. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Prin întuneric, morarul căuta să deslușească cine vorbise. SADOVEANU, M. C. 138. Albă-i țara, alb îi omul. . . Moară, roată și morar Potmoliți-s în cleștar. ARGHEZI, S. P. 122. Nu sîntem. . . nescaiva morari beți Să descălicăm în scaieți. TEODORESCU, P. P. 175. Iar morarii, Meșteri mari, Cu brîu de lînă, Cu ciocanul în mînă. POP., ap. GCR II, 333. După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75, cf. 413. Face mare păcat acel ce înșală pe murar și nu-i dă vama. ȘEZ. V, 3, cf. 22. Cum trag. . . Murarii la vermenițele lor. . . Așa să tragă. . . Toți tinerii. . . La sfatul meu. MAT. FOLK. 1 560. Da muraru, meșter mare, De meșter ce era Nici o coșarcă nu putea-nfunda. CR. III, 306. Grija morarului, de vamă, se zice despre acela care știe să profite de pe urma unei situații. ZANNE, P. V, 429. Își cunoaște morarul piatra, se zice celui care caută să învețe pe altul, mai priceput decît el. PAMFILE, J. II, 403. ◊ E x p r. Crapă morarul de sete, se zice despre cei care nu știu să se folosească de ceea ce au cu prisosință. ZANNE, P. V, 429. ♦ (Popular) Piuar. ALR I 1 729/87, cf. 1 729/351, 571, 922. 2. Muncitor într-o moară (2). Morar de pastă de lemn. NOM. PROF. 51. Echipele morarilor . . . au dat în ziua de 20 ianuarie 28 tone de ciment peste plan. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1 946. II. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (1); gîndac de făină (Tenebrio molitor). DM. III. 1. (Sg. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 116. 2. (Regional) Numele unui joc de copii (Secășeni-Oravița). ALR II 4 353/29. – Pl.: morari. - Și: (învechit și regional) murár s. m. – Din moară + suf. -ar. Cf. lat. m o l a r i u s.

MORAR² subst. sg. v. mărar.