MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

MORT² ~ți m. Persoană care a murit; răposat; decedat; defunct. /<lat. mortuus

mort a. 1. care a încetat din vieață; 2. fig. care a pierdut activitatea, animațiunea sa: industrie moartă; limbă moartă, care nu se mai vorbește, ca latina. [Lat. MORTUUS]. ║ m. cel ce a încetat din vieață: a îngropa un mort.

DE MORTUIS NIL NISI BENE (lat.) = De morți să se vorbească numai de bine.

ESTE O VIAȚĂ MOARTĂ ȘI O MOARTE VIE (I. Eliade Rădulescu) = Contrast între omul care trece prin viață ca o umbră, fără rost și cel care săvîrșește fapte trainice.

NU ’NVIE MORȚII, E ’N ZADAR, COPILE! (Eminescu) = Ce a fost s’a dus.

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moartă, pl. moarte

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moartă, pl. moarte

mort adj. m., s. m., pl. morți; f. sg. moartă, pl. moarte

MORT adj., s. 1. adj., s. decedat, defunct, dispărut, răposat, (livr.) repauzat, (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut, (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvîrșit. (~ era un om în vîrstă.) 2. adj. inert, neînsuflețit, nemișcat, rece, țeapăn. (L-a găsit ~.) 3. adj. uscat, veșted. (Frunză ~.)

Mort ≠ viu

DE MORTUIS NIL SINE BENE (lat.) despre morți numai de bine – Dictonul, atribuit lui Chilon din Sparta, s-a răspândit în versiune latină.

MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTĂ (QUMRAN), texte străvechi scrise în ebraică, arameică, nabateică, greacă, latină, siriano-palestiniană și arabă, datând din sec. 2 î. Hr.-2 d. Hr. Cuprind date prețioase privind esenianismul și geneza creștinismului primitiv. Descoperite în 1947 în peșterile din regiunea de NV a Mării Moarte, în apropiere de Qumran (unde în sec. 3 î. Hr.-2 d. Hr. și-a avut centrul o comunitate religioasă, probabil, a esenienilor).

MAREA MOARTĂ (YAM HAMELAH, AL-BAHR AL MAYYIT), lac sărat în Orientul Apropiat, între Israel și Iordania, pe fundul depr. tectonice Ghor, la 408 m sub nivelul mării; 1.020 km²; lungime: 82 km; lățime max.: 18 km. Ad. max.: 356 m. Salinitate: 260‰ (de 7,5 ori mai mare decât aceea a Oceanului Planetar). În el se varsă fl. Iordan. Expl. de săruri de potasiu. Se mai numește Lacul Asfaltit. În peșterile din regiunile de NV a mării au fost descoperite Manuscrisele de la M.M. (Qumran).

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

De mortuis nil nisi bene (lat. „Despre morți, numai bine, adică: să nu vorbești decît de bine”). Dictonul, răspîndit în versiune latină, e de fapt de origine greacă. El aparține lui Chilon din Sparta, unul din cei șapte stîlpi ai înțelepciunii antice grecești (Vezi: „Cei șapte înțelepți”). Faptul e consemnat de scriitorul grec Diogene Laerțiu în cartea a doua din lucrarea sa: Despre viețile și doctrinele filozofilor. Autorul dictonului era de părere că moartea absolvă pe oameni de toate păcatele și că despre decedați nu trebuie deci să vorbim decît în cuvinte binevoitoare. Multă lume și-a însușit părerea înțeleptului Chilon. Dovadă că această favoare făcută morților mai trăiește și astăzi în numeroase graiuri și în obiceiul oamenilor. LIT.

Die Toten reiten sehnell (germ. „Morții călăresc repede” – adică sînt repede uitați; vezi: Les morts vont vite). LIT.

Les morts vont vite (fr. „Morții se duc repede” – adică, sînt uitați curînd) – E traducerea versului Die Toten reiten schnell! (Morții călărese repede) din balada Leonore de Bürger, care, la rîndul lui, s-a inspirat din dictonul latin Cita mors ruit (Moartea năvălește repede). Am notat aici versiunea franceză, fiind cea mai des citată în vorbirea curentă. În literatură se întîlnesc toate cele trei variante. Eminescu folosește expresia apropiată: Mortua est! (A murit, s-a dus, s-a terminat), în poezia care poartă chiar acest titlu. Iar graiul nostru exprimă aceeași idee în vorba populară: „Morții cu morții și viii cu viii.” LIT.

a băga mortu-n casă expr. 1. a-i face cuiva neplăceri. 2. a da unui adversar o lovitură decisivă.

a dezgropa morții expr. a aduce în discuție lucruri mai vechi, fără legătură cu obiectul unei dispute.

a face pe mortul în păpușoi expr. 1. a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția. 2. a sta nemișcat în încercarea de a trece neobservat.

a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat.

a învia din morți expr. a se reface după o boală sau un accident extrem de grav.

a lăsa mortul expr. (intl.) 1. a renunța la intenția de a fura sau de a escroca pe cineva. 2. a abandona obiectele furate.

a suge nasul la morți expr. (obs.) v. a o suge.

a tăcea ca mortul în păpușoi expr. a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe.

mort copt expr. cu orice preț, neapărat; obligatoriu.

mortu’ s. invar. (deț.) obiect interzis introdus ilicit într-un penitenciar.

nici în ruptul capului / mort expr. v. nici cu miliția.

MORT, MOÁRTĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu (mai) trăiește, care și-a încetat toate funcțiile vitale, care a murit. V. d e c e d a t, d e f u n c t, r ă p o s a t. Va cădea de năprasnă mortu. COD. VOR. 98/3. Muiarea. . . născuse un cocon mort. MOXA, 355/18. Iară Petrea Șutra [scris probabil după modelul slavon: mărtu] (a. 1600). IORGA, S. N. 56. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc, de va fi undeva vătămat sau și mort atuncea. . . va spune stăpînu-său. PRAV. 5. Au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în război. NECULCE, L. 105, cf. ANON. CAR. Au pețit pe . . . Amalia . . ., a tria fiică a mortului duca de Leihtenberg. AR (1829), 54¹/38. O turturică de lîngă soția moartă. CONACHI, P. 87, cf. ALEXANDRIA, 121/19. Pămîntul era acoperit de darmâturi și de trupuri moarte. RUSSO, S. 147. Cînd a venit doctorul, îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I, 62, cf. 54. Aoleo ! . . . să mă fac că-s mort, ca să nu mă mînînce. ALECSANDRI, T. I , 458. Nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi ? CREANGĂ, P. 23. Lișițile, nefiind chioare nici moarte, au zburat. id. ib. 46. Chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormînt de isprăvile sale. ISPIRESCU, L. 41. E mort de-un veac. COȘBUC, F. 71, cf. 76, 77. Îl aștepta mereu pe bărbatu-său, deși i se spunea mereu că e mort. CAMIL PETRESCU, O. I, 17. Să mă vezi pe mine moartă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 83, 152. Mai bine un cîine viu decît un leu mort. ZANNE, P. I, 378. (În imprecații) Îmi făcea semne să tac, că se-ntristează pasărea, întrista-s-ar mort ! ap. IORDAN, STIL. 321. ◊ (Ca termen de comparație) Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui. EMINESCU, N. 11. Hîrca i-a trimes laptele; și cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit, ca mort. CREANGĂ P. 97. Făclii s-aprindeți, căci un suflet Ca mort va fi atuncea pentru voi. DENSUSIANU, L. A. 107. F i g. Să fim morți păcatului și să fim vii lui Hnstos. CORESI, EV. 69. Oameni morți pentru societate și pentru omenie. CONTEMPORANUL, III, 573. Mă uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi ca sufletul meu sterp . . ., ca inima mea moartă. EMINESCU, G. P. 99. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de față. id. O. I, 125. Trecutul mort se deștepta. SADOVEANU, O. I, 64. ◊ E x p r. A cădea (sau a rămîne) mort (pe loc sau, regional, din picioare) = a muri (subit). Va cădea de năprasnă morrtu. COD. VOR. 98/2. O palmă îi trase. . . și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Rămase mort pe loc. id. ib. 31. A căzut moartă din picioare. ȘEZ. IV, 182. (A fi) mai mult mort (decît viu) sau (a fi) (pe) jumătate mort = (a fi) într-o stare de sfîrșeală totală, de epuizare maximă (din cauza fricii, a bolii etc.). Robinson. . . de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10/11, cf. PONTBRIANT, D. Puterile îi slăbiră și sateliții tiranului ducîndu-l pe poarta curții mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I, 156. [Hoțul] își căută de treabă, lăsînd pe bietul Leuștean mai mult mort decît viu. GANE, N. III, 166. Eram amîndouă mai mult moarte decît vii. V. ROM. iunie 1954, 111. A fi mort după . . . (sau fără. . .) = a) a ține foarte mult la . . ., a dori foarte mult să obțină, să aibă . . . E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II, 452; b) a fi foarte îndrăgostit de . . . A umbla (sau a se ține) mort după. . . = a) a depune toate eforturile pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. Răducanu . . . se ținea mort după ea. CAMIL PETRESCU, O. II, 289. A umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morți sau a umbla după (ori a căuta) cai morți, să le iei potcoavele v. p o t c o a v ă. (F a m.) A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic în legătură cu un lucru, cu o întîmplare etc., a face pe prostul. Să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13, cf. PAMFILE, J. II, 161, ZANNE, P. I, 265. A o lăsa moartă (în păpușoi sau, rar, în cînepă) = a renunța la ceva, a abandona ceva, a o lăsa încurcată, baltă. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Biata fată s-a speriat și era sâ-l reclame la minister, dacă directorul liceului n-ar fi rugat-o s-o lase moartă. I. BOTEZ, B. I, 213, cf. ȘEZ. II, 75, PAMFILE, J. II, 409, com. din PIATRA NEAMȚ. A rămíne (sau a ședea) moartă = a rămíne pe loc, a nu progresa, a nu se rezolva, a rămíne baltă. N-or mai ședea lucrurile tot așa moarte, cum sînt. CREANGĂ, P. 230. Afacerea a rămas moartă, SADOVEANU, O. IX, 413. Mort-copt = cu orice preț, neapărat; vrînd-nevrînd, cu chiu cu vai. După cinci zile de chin, mort-copt am sosit la Cahul. ALECSANDRI, T. 113. La crîșmă mort-copt trebuie să steie. CREANGĂ, P. 109. N-am încotro, mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. id. ib. 203. Morți-copți, trebuie să mergem înainte. GANE, N. II, 116. Mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. Mort-copt trebuie să mă duc. PAMFILE, J. II, 155. Nici mort sau (rar) mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un chip, cu nici un preț, în nici un caz. Nu te las nici mort data asta. ap. TDRG. Noi avem poruncă de la Miloradovici, morți-tăieți să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I, 109. N-ați vrea să plecați de aici ? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. O să-mi stai pă cap aci ? – Iaca așa. . . nici moartă nu plec ! CAMIL PETRESCU, O. III, 243. Mort de viu sau mort pe picioare = a) (despre persoane) foarte slăbit; b) (regional; despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) putred; rărit. Stamba asta e moartă de vie. CIAUȘANU, GL., cf. MAT. DIALECT, I, 231. ◊ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, dă sens superlativ unor senzații sau unor stări sufletești) Află boii nepăscuți și morți de foame. VARLAAM, C. 249. Mai morți de frică, au început a-și frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Vrei să mă găsești moartă de frică oare, cînd îi veni ? CREANGĂ, P. 132. Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II, 20. Iau merele, mort de sete cum sînt, și le mănînc. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Sînt mort de foame și trudă ! SADOVEANU, O. III, 162. Eram ostenit mort. PREDA, Î. 20. (E x p r.) Beat-mort sau mort de beat, (rar) mort-beat = foarte beat, Nalați, mort de beat, au îngenunchiat înaintea lui Apafi. ȘINCAI, HR. III, 118/26. Păzitoriul cu toți jurații sînt toți morți de beați. BĂRAC, 11/25, cf. PAMFILE, J. I, 128. Toți creștii zăceau. . . morți-beți pe jos. ȘEZ. VIII, 67. A dormi (sau a adormi) mort = a dormi (sau adormi) profund, adînc. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. Pe loc cade jos și adoarme mort. id. P. 215. Acesta dormea mort. ISPIRESCU, L. 370. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. Amețiți de limbe moarte. . . Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. 140. O limbă care a încetat de a mai fi mijioc de comunicare. . . devine limbă moartă, GRAUR, I. L. 24, cf. 20. Literă moartă v. l i t e r ă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Trecea la „inventarul viu și mort”. GALAN, B. I, 59. Linie moartă = linie de cale ferată care înfundă, servind numai pentru gararea trenurilor. (E x p r.) A fi (sau a se afla, a trece pe linie moartă) = a fi înlăturat (ca necorespunzător) dintr-un post de răspundere, a considerat inutil sau inutilizabil. Unghi mort = loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge.proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Se spune că sistemul a ajuns într-un punct mort. SOARE, MAȘ. 198. (E x p r.) A ajunge Ia un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, a fi în imposibilitate de a găsi o soluție. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui i lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Trebuie dusă lupta pentru întărirea disciplinei în muncă . . . contra timpilor morți, contra risipei timpului de lucru. LEG. EC. PL. 474. (Regional) Fier mort = fier de calitate inferioară. Cf. PAMFILE, j. II, 144, ALR SN II h 579. Colontitlu mort = cifră care cuprinde numărul unei pagini fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. Cf. V. MOLIN, V. T. 29, CV 1949, nr. 3, 34. Apă moartă = a) (regional, în superstiții) „apă ce este adusă din timpul cînd mortul era neîngropat”. MARIAN, Î. 277; b) (în basme; de obicei în corelație cu a p ă v i e) apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părți corpului unui om tăiat în bucăți. Să-mi aducă . . . apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete, CREANGĂ, P. 272. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Mare moartă = mare în care nu trăiesc viețuitoare. Cf. PONTBRIANT, D., LM. (Regional) Mămăligă moartă = fel de mîncare preparat din mămăligă și ulei. V. t o p ș ă. Cf. VICIU, GL. 58. ♦ (Familiar, despre aparate, motoare etc.) Care nu (mai) funcționează. 2. (Despre părți ale corpului; adesea prin exagerare) Cu funcțiile vitale total sau parțial pierdute; lipsit de vigoare; țeapăn, inert. Ea strînge c-o mînă mai de tot moartă La inima sa pe maică. DACIA LIT. 148/1. Capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv. EMINESCU, P. 50. O mînă iese afară – degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II, 88. îți lași mîinile moarte s-atîrne peste pat. COȘBUC, S. 45. Se oprea deseori pierdută, cu brațele moarte, cu ochii aiurea, fără să vadă și fără să audă. REBREANU, I. 378. Ai să rămîi cu o mînă moartă sau cu un picior țeapăn. ARDELEANU, V. P. 187. (Glumeț) Mânușiță moartă cine mi te poartă ? Taica burete Tup de părete, se spune copiilor de către oamenii mai în vîrstă care se joacă cu mîna lor, legănînd-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. Cf. ZANNE, P. III, 289. ◊ (Regional) Os mort = excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor; exostoză. Cf. ENC. AGR., DER II, 324, ȘEZ. IV, 124, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Carne (sau piele) moartă = carne ce se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. Cf. COSTINESCU. 3. (Despre frunze) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. id. O. I, 74. De subt frunze moarte ies în umbră viorele, TOPÎRCEANU, B. 8. 4. F i g. (Despre diverse obiecte, accentuînd sensul de inanimat) Fără viață, neînsuflețit. Ești mîndru pentru că simulezi viața pe pînză moartă. I. NEGRUZZI, S. V, 431. Pămîntul e-o moară deșartă Cu larve cerșind adăpost, Mișcîndu-se-n pulberea moartă Ce-n haos mereu se deșartă, ARGHEZI, V. 29. Construite din materiale moarte,. . . [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, O. 238. ♦ Nemișcat, încremenit. Tot se arată mort. MARCOVICI, C. 8/16. Pustiul tace. . . aerul e mort. EMINESCU, G. P. 24. Aerul camerei era mort și trist. id. ib. 51. în arcane de pădure. . . [este] noapte moartă, cer opac. MACEDONSKI, O. I, 115. Huruitul roatelor se înecă. . . în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, N. 81. Alunecăm încet pe apa moartă a portului. BART, S. M. 39. ◊ Natură moartă = pictură care înfățișează obiecte (flori, fructe, vaze, cărți etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II, 69. Erau două naturi moarte de o absurdă împerechere: un pepene verde tăiat, alături de o mînușe și o pereche de ochelari; trei mere lîngă o pălărie. C. PETRESCU, C. V. 90. Natura moartă nu lipsește din lunga și importanta listă a operelor [lui Theodor Aman]. CONTEMP. 1956, nr. 494, 4/3. Cîteva tablouri în rame masive: un asfinții violet, o natură moartă cu pești, struguri și o pipă. T. POPOVICI, S. 54. (F i g.) Psihologia lui nu e rece, pur-teoreticâ, studiu de „naturâ- moartă” ca a lui Bain. IBRĂILEANU, S. 225. ♦ (Deșpre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în sau pe care nu se întîmplă nimic deosebit. Acum Piatra era moartă; vremea băilor trecuse de mult. XENOPOL, ap. TDRG. ♦ (Despre foc) Lipsit de intensitate, (aproape) stins. Cf. ALRM II/I h 395. ♦ (Despre noțiuni abstracte) Lipsit de (orice) valoare, de importanță. Credința fără fapte moartă iaste. N. TEST. (1648), 177^v/24. Curăți-va știința voastră din faptele moarte ? ib. 297^r/31, cf. HELIADE, O. I, 184. ♦ (Despre culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire, de viață; șters. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecînd cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. II. Subst. 1. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane, așezat în coșciug (pe catafalc) sau înmormîntat. Mîncară cumăndarile morților. PSALT. 225, cf. 52, 180. Și fu ca un mort. CORESI, EV. 81. Veți mearge la murmîntele morților voștri de veți plînge (a. 1600). CUV. D. BĂTR. 49/21. Voi învie morții. N. COSTIN, L. 61. După ce-au slăbit de tot Să lăsă ca un mort (a. 1777). GCR II, 117/10. Ce aveți în car ? – Un mort. NEGRUZZI, S. I, 31. Păgînii nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. Cîmp . . . acoperit cu morți. ALECSANDRI, P. 4. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă. EMINESCU, O. I, 88, cf. 94, 192. Începură . . . a vorbi despre. .. paraua din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Și foarte des. . . Chemînd pe morți ce dorm în pace I-ascult. MACEDONSKI, O. I, 32. Morții nu se mai întorc din cale. VLAHUȚĂ, O. A. I, 34. La miez de noapte morții-n cor își cîntă jalnic imnul lor. COȘBUC, B. 70. El se numea acum Alexandru Comăneșteanu, cum dorise mortul. D. ZAMFIRESCU, R. 282. Ne-am întílnit într-o sară amîndoi: Eu ca un mort întîrziat prin viață, Tu ca un copil în cea dintăi dimineață. D. BOTEZ, P. O. 75. Între mușchi și pulberile morților creșteau colonii de bureți. SADOVEANU, O. IX, 79. Făcu ochi mari privind la mîna moartei care atîrna verzuie, BART, E. 253. Au ridicat o cruce pentru toate moartele. STANCU, D. 11. Cînd bei primul pahar, trebuie să verși jos puțin, ca să beie morții. ȘEZ. III, 46, cf. 45, 123. Abia au scăpat. . . din mînile morților. HODOȘ, P.P. 243. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune cînd nu mai poți îndrepta o faptă, un gest etc. sau cînd pierzi o ocazie. Ce-a făcut, a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. ◊ (În imprecații) Morții tăi de codru des. RETEGANUL, TR. 35, cf. DOINE, 116. Morți tăi d'e om bogat. ALEXICI, L. P. 46. F i g. Sînt mort cu viață. CONACHI, P. 104. ◊ E x p r. Morții cu morții, viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. A mirosi a mort = a) a fi pe moarte, a mirosi a pămînt, v. m i r o s i; b) (argotic, în legătură cu o afacere) a fi lipsit de perspectivă, a fi pe punctul de a eșua. (Regional) A da cu mort peste viu, se spune cînd se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”) în număr mare. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. ◊ Ziua morților = zi anumită în calendarul creștin (a cărei dată variază după regiuni și confesiuni), cînd se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați. V. m o ș¹ (I 5). Cf. COSTINESCU. (Argotic) Locul mortului = locul din mașină situat în față, lîngă șofer. 2. S. m. (Popular) Cortegiu mortuar. Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poarta noastră. CREANGĂ, A. 14. Să nu tai calea mortului. PAMFILE, B. 10. 3. S. n. (Regional) Înmormîntare. Părintele are astăzi două morturi. Com. din BRAȘOV. 4. S. m. art. (Regional) Numele unor jocuri obișnuite la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (I 1). Mortul se joacă pe la priveghiuri. PAMFILE, J. I, 26, cf. ȘEZ. VIII, 123, IX, 75. – Pl.: morți, moarte și (regional, II 3) morturi. – Lat. mortuus.