mugi vi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79732 / Pzi: 3 ~gește și muge / E: ml mugire] 1 (D. animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice Si: a rage, (reg) a mugăi Vz boncăi, boncălui, zbiera. 2 (Nob; îe) Nici îi (sau le) fuge, nici îi (sau le) ~ge Se spune despre cei pe care nu-i interesează, cărora nu le pasă de cineva sau de ceva. 3 (Pex; reg; d. roiuri de albine) A bâzâi. 4 (Pan; d. oameni) A striga puternic, sfâșietor Si: a zbiera, a urla, a răcni. 5 (Pan; d. elemente ale naturii) A produce zgomote puternice și prelungite Si: a urla, a vui. 6 (Pan; d. unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce prin lovire, frecare etc. sunete puternice. 7 (Pan; d. arme de foc) A bubui.

MUGI, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vite cornute) A rage, a zbiera. Sîmbotina se zbătu în ștreang, mugi înfuriată. MIHALE, O. 509. Boii pășteau liniștiți și în răstimpuri vreunul mugea prelung. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. ♦ (Despre cerb) A scoate un strigăt puternic și melodios în epoca de împreunare; a boncălui, a rage. ♦ Fig. (Despre oameni) A striga puternic, a răcni. Atunci o pînză vînătă se ridică din valuri și un glas fioros mugește. DUNĂREANU, N. 30. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic. CREANGĂ, A. 8. Lăpușneanul mugind ca un taur... voi a se înturna cu fața spre părete. NEGRUZZI, S. I 165. 2. (Despre ape) A vui puternic, a clocoti (1), a hăui. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși te-ai crede într-un codru pe o vijelie cumplită. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II 276. ♦ (Despre vînt, furtună) A vîjîi puternic, a urla, a vui. Vîntul mugește afară, zguduind ferestrele sălii. MACEDONSKI, O. IV 21. ♦ (Despre arme de foc) A bubui. O bubuire de pușcă mugi în tabăra lui Potocki. SADOVEANU, O. VII 11. Bateriile din toate părțile au mugit fără încetare toată ziua. ODOBESCU, S. III 595.- Prez. ind. pers. 3 sg. și: muge (COȘBUC, P. I 249, GOROVEI, c. 178).

A MUGI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi și puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a răcni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigăte violente și prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic și prelung; a urla; a vui; a vâjâi. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi și stridente. /<lat. mugire

mugì v. 1. a striga, vorbind de boi, vaci, tauri; 2. fig. a urla: vântul mugește, valurile mugesc [Lat. MUGIRE].

mugésc v. intr. (lat. mugire; pv. pg. mugir, vfr. muire, sp. mujir). Strig, vorbind de boĭ, vacĭ și leĭ. Fig. Gem răcnind: a mugi de furie, de durere. Se zice despre huĭetu vîntuluĭ și apeĭ: vîntu, valurile mugeaŭ. V. vîjîĭ, pleoscăĭ.

mugi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mugește, 3 pl. mugesc, imperf. 3 sg. mugea; conj. prez. 3 să mugească

mugi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mugește, imperf. 3 sg. mugea; conj. prez. 3 să mugească

mugi vb., ind. prez. 3 sg. mugește, 3 pl. mugesc, imperf. 3 sg. mugea; conj. prez. 3 sg. și pl. mugească

mugesc, -geam 1 imp.

MUGI vb. a rage, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a râncăi, a râncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

MUGI vb. a rage, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

mugi (mugesc, mugit), vb. – A rage, a zbiera, a urla. – Mr. mudzescu, mudzire. Lat. mūgῑre (Pușcariu 1118; Candrea-Dens., 1160; REW 5719), cf. it. muggire, v. fr. muire. – Der. muget, s. n., ca răget, sunet, pocnet etc. (după Pușcariu 1119 și Candrea-Dens., 1161, direct din lat. mūgῑtum), cf. Byck-Graur, I, 20; mugitor, adj. (care mugește).