muică sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~ici / E: cf mamă, mămucă] (Reg) 1 Mamă (1). 2 (Dov) Mamă (2). 3 Bunică.

MUICĂ s. f. (Regional) Mamă, maică. Bătrîna zîmbi, cu sticla întinsă: păi, i-l umplu, muică. DUMITRIU, N. I. 46.

muică f. maică, în locuțiunea exclamativă: muică, Doamne! [Scurtat din mămuică].

múĭcă f. (din mămuĭcă, dim. d. mamă). Olt. Maĭcă (maĭ mult ca interj. de mirare saŭ de admirațiune: Muĭcă! Muĭcă! Ce ploaĭe!).

máĭcă f., pl. ĭ (bg. maĭka, sîrb. majka și maja, d. vsl. mati, mamă. V. matcă). Mamă (Rar). Titlu onorific dat uneĭ călugărițe: maĭca Eŭdoxia. Maĭca Domnuluĭ, mama luĭ Hristos. Interj. Maĭcă! maĭcă! Da nebun eștĭ! – Și muĭcă.

muică (reg.) s. f., g.-d. art. muichii/muicii; pl. muici corectat(ă)

muică (reg.) s. f., g.-d. art. muicii/muichii; pl. muici

muică s. f., g.-d. art. muicii/muichii; pl. muici

MUICĂ s. v. mamă, mătușă, tanti.

muică s. v. MAMĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

maică s.f. I (relig.) 1 (art.; relig. creștină; nm. pr.) Maica Domnului = Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinovata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodnița. Maica Domnului este venerată de credincioșii creștini. 2 călugăriță, măicuță, mielușa lui Dumnezeu (v. mieluș), mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă), monahă (v. monah), monahie¹, <rar> călugără, <înv.> canonică (v. canonic). Agapia este o mănăstire de maici. II 1 (pop. și fam.) v. Mamă. Mamă bună. 2 (art.; med.; pop.; eufem.) maica-bătrână = maica-boalelor = maica-calea = maica-călătoarea v. Ciumă. Pestă. 3 (reg.) v. Mamă vitregă. 4 (reg.) v. Bunică. Mamă-mare. III fig. 1 (pop.) v. Cauză. Izvor. Obârșie. Origine. Rădăcină. 2 (înv.) v. Ajutor. Apărătoare (v. apărător). Cârjă. Ocrotitoare (v. ocrotitor). Patroană (v. patron²). Protectoare (v. protector). Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susținătoare (v. susținător). Toiag. Tutore.

MUICĂ s. f. (Regional) 1. Mamă (I 1). Cf. ALEXI, W. E prostănac ca taica, dar aprig ca muica. SADOVEANU, M. C. 19, cf. H IX 124. Pe nedrept îl osîndea Și de muică-l suduia. TEODORESCU, P. P. 476. Mă duc la moară la Zorzolinca, Că mi-a bolnăvit muica. MAT. FOLK. 91. Muică, fă-mi o azmă de pîine, că mă duc după frate-meu. RĂDULESCU-CODIN, Î. 179. Lascu muica, că vă scoate ea acum pîinea din țăst, și o să mîncați. PAMFILE, S. T. 199. Mă-ntreabă muica mea: Trăiesc bine ca la ea ? DENSUSIANU, Ț. H. 224, cf. L. COSTIN, M. B. 13. Pîn' fusei la muica fată, Știui floarea cum se poartă. NOVACOVICIU, ap. CADE. Nane-te cu muica, nani, nani. ALR II/I MN 73, 2 658/872. 2. (Mai ales la vocativ) Mamă (I 2). Cf. GRAIUL, I, 86, 89. Cînd se duce acas'la mumă-sa cu atîta bănet, îl întreabă: – Da de unde atîta bănet, muică ? I. CR. III, 203. Hai, muică de mînă boii la plug. ALR I 896/878. 3. (De obicei determinat prin „bătrînă”) Bunică. ALRM I/II h 238. – Pl.: muici. – Cf. m a m ă, m ă m u c ă¹.