murmurare sf [At: HELIADE, O. I, 71 / Pl: ~rări / E: murmura] 1-3 Murmur (1, 5, 9).

murmurare s. f., g.-d. art. murmurării; pl. murmurări

murmurare s. f., g.-d. art. murmurării; pl. murmurări

murmurare s. f., g.-d. art. murmurării; pl. murmurări

MURMURARE s. f. Acțiunea de a m u r m u r a și rezultatul ei. 1. Cf. m u r m u r a (1). Simt o dulce murmurare; Un suspin poate va fi . . . Vai ! e rîul ce se frînge, Printre stînci lăcrămător. HELIADE, O. I, 71. 2. Cf. m u r m u r a (2). Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare, . . . Ce auzi odată copila-mi murmurare. EMINESCU, O. I, 6. 3. Cf. m u r m u r a (3). Îndată după acea nebunească încercare a iezuiților murmurările sîrbilor încetară. BARIȚIU, P. A. I, 298. – Pl.: murmurări. – V. murmura.