MÂNGÂIERE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia.

mângâiere sf [At: PSALT. 197 / P: ~gâ-ie~ / V: (îrg) ~găi~, (înv) ~iare, ~găiare, măn~, mângăiere, măngăiare / Pl: ~ri / E: mângâia] 1 (Înv) Încurajare. 2 Consolare. 3 Ceea ce constituie o consolare, un sprijin, un ajutor pentru cineva. 4 Satisfacție. 5 Atingere ușoară cu palma în semn de afecțiune, de dragoste Si: dezmierdare (1), (rar) mângâietură (5). 6 Frecare ușoară cu palma sau cu degetele Si: (rar) mângâietură (6). 7 (Reg; îs) ~a nevestei Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută dansul mângâierea (6) nevestei. 9 (Bot; reg; îc) ~a apelor Silur (Euphrasia stricta).

MÂNGÂIERE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. [Pr.: -gâ-ie-] – V. mângâia.

MÂNGÂIERE ~i f. 1) v. A MÂNGÂIA. 2) Vorbă sau gest plin de dragoste, prin care se mângâie; alinare. [G.-D. mângâierii] /v. a mângâia

mângâiere f. acțiunea de a mângâia, consolațiune.

măngâiere sf vz mângâiere

mângăiare sf vz mângâiere

mângăiere sf vz mângâiere

mângâiare sf vz mângâiere

MÎNGĂIERE s. f. v. mîngîiere.

MÎNGÎIERE, mîngîieri, s. f. Acțiunea de a mîngîia. 1. Dezmierdare, alintare, gest cu care se mîngîie. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mîngîierile de-acum. TOPÎRCEANU, M. 58. ◊ Fig. Pe fereastra deschisă, veneau mîngîierile verii. SADOVEANU, O. I 268. 2. Încurajare, îmbărbătare; consolare. Amintirea zilelor bune e de multe ori o mîngîiere în ceasuri triste. SADOVEANU, O. VI 525. N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, O. 124. ♦ Persoană (sau obiect) care mîngîie, încurajează, sprijină. Numai tu, tată, ești mîngîierea noastră. ISPIRESCU, L. 12. Domnița Manda era singura mîngîiere ce-i lăsase o soție mult iubită. NEGRUZZI, S. I 105. 3. Satisfacție, mulțumire, plăcere. Nu au nici chiar mîngîierea de a-și putea tipări scrierile, din lipsă de mijloace. MACEDONSKI, O. IV 6. Cartea îți aduce și oarecare mîngîiere. CREANGĂ, A. 22. – Variantă: mîngăiere s. f.

mîngîĭére f., pl. ĭ. Consolațiune, alinarea tristețeĭ.

mângâiere s. f., g.-d. art. mângâierii; pl. mângâieri

mângâiere s. f., g.-d. art. mângâierii; pl. mângâieri

mângâiere s. f., g.-d. art. mângâierii; pl. mângâieri

mângâiere.

mîngîiere

MÂNGÂIERE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mângâietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. v. consolare. 3. v. bucurie.

MÎNGÎIERE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mîngîietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, (înv.) consolație, parigorie, (fig.) balsam, refugiu. (Și-a găsit ~ în muncă.) 3. bucurie, desfătare, mulțumire, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

MĂNGĂIÉRE s. f. v. mîngîiere.

MÎNGÎIÉRE s. f. Acțiunea de a (s e) m î n g î i a și rezultatul ei. 1. Încurajare, îmbărbătare; consolare; ajutor, sprijin; alinare, liniște sufletească; ceea ce constituie o consolare, un sprijin, un ajutor pentru cineva. După înmulțirea durerilor meale întru înrema mea, măngăiarea ta veseli sufletul mieu. PSALT. 197. Aceasta grăesc întru lume, spre mîngîiarea acestora. CORESI, EV. 187, cf. 56, 89, 231. Pururea-s biruit, măngăiare n-am fără tine, biruitoarea lumiei. PARACLIS (1639), 247. Și v-ați uitat de mîngîiare, carea grăiaște voao ca fiilor. N. TEST. (1648), 300^v/34. Doamne-n scut de bună vreare Ne-ncununi fără scădeare (cu mîngăiare). DOSOFTEI, PS. 22/22. Grabnică și tare mîngîiare dă . . . robilor . . . tăi, I[su]se. ANTIM, ap. GCR II, 15/24. Mă dăruiaște cu făt. . . să-mi fie măngîiere sufletului mieu (cca 1760). GCR II, 67/35. Dîndu-le domnul tuturor măngăere ca aceea, că vor avea toți o dreptate. GHEORGACHI, LET. III, 289/22, cf. MINEIUL (1776), 144^r2/20. Nice știu prin ce locuri străine Va fi ea petrecînd zile amare Și de are vreo mîngăiare. BUDAI-DELEANU, Ț. 181. Îndreptarea și mîngîierea acelor sate să chibzuim a o face prin sporul de lude a celor împuternicite (a. 1819). DOC. EC. 195. În oricare-a mea faptă eu n-aveam mîngîiere. HELIADE, O. I, 175. În loc de mîngîiere, suspinurile se aprind mai tare. MARCOVICI, C. 20/17, cf. 9/13, 9/18. Asămine cîntighe. . . îi era de mîngîiere la ticăloșiile sale. DRĂGHICI, R. 47/30, cf. 3/16, 54/10, 88/29. Sub povara unor întristate împregiurări, omului este de mîngîiere a-și aminti fericirea trecută. ASACHI, S. L. II, 55. N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot ave mîngîiere, Decît numai în suspinuri, în lacrimi și în durere. CONACHI, P. 100, cf. 27, 83, KOGĂLNICEANU, S. A. 229. Domnița Manda. . . era singura mîngîiere ce-i lăsase o soție mult iubită. NEGRUZZI, S. I, 105, cf. 140. Streini prinți ce ne apăsară au dat lor drept mîngîiere Averi, cinsti, care odată se-mpărțeau drept răsplătiri. ALEXANDRESCU, M. 23, cf. ALECSANDRI, P. I, 16, N, 74, 98, id. T. I, 440. Suspină toate ca trista păsărică Și află mîngîieri. BOLINTINEANU, O. 7. Rămăsesem singura mîngăiere a tatălui meu celui amărît. EMINESCU, G. P. 43. Slavă ție, Doamne ! zise moșneagul, că pot să duc și babei mele o mîngîiere! CREANGĂ, P. 75. Afirmația asta ete un fel de mîngîere ce-și face el a priori pentru eventuala indiferență din partea lumii. CARAGIALE, O. VII, 135. Căci numai tu, tată, ești mîngiierea noastră. ISPIRESCU, L. 12. Nu au nici chiar mîngiierea de a-și putea tipări scrierile. MACEDONSKI, O. IV, 6, cf. GHEREA, ST. CR. II, 303. Dar și-atít e mîngîiere, Cu iubiții tăi să fii La un loc și-ntr-o durere, COȘBUC, P. II, 10. O singură mîngăiere avusese Masinca: La Huși, Domițian va găsi un prieten: pe Ghigu. BASSARABESCU, V. 15, cf. REBREANU, R. i, 192. Atîta mîngîiere și sprijin aveam și eu la bătrînețe. MiRONESCU, S. A. 34. Cartea lui a fost pentru mine mîngîiere în multe ceasuri amare. SADOVEANU, E. 100, cf. ZANNE, P. II, 501, V, 550. 2. Satisfacție, mulțumire, desfătare, plăcere, bucurie, încîntare, (învechit) mîngîietură (4). Aduseră pruncul viu și fu mîngăiare nu puțină. COD. VOR. 18/4. Îi făcea mîngîiere, văzîndu-l la acest hal. PANN, E. II, 109/18, cf. I, 97/3. Iar mie nu mi-i iertată nici atîta mîngîiere. CONACHI, P. 83, cf. 103. Asta-i legea crudei soarte, Lege făr'de mîngăieri ! ALECSANDRI, P. I, 172. Nu-i rău, mâi Ștefane, să știe și băietul tău o leacă de carte, nu numai decît pentru popie . . . Cartea îți aduce și oarecare mîngăiere. CREANGĂ, A. 22, cf. 75, VLAHUțĂ, O. A. 78, AGÎRBICEANU, A. 111. Viața este scurtă și, dacă nu e nici femeie, nici copil, banii nu aduc prea mare mîngîiere. GALACTION, O. 181, cf. 31. Sînt în lumea noastră, soră, mîngîieri necunoscute. EFTiMIU, Î. 110. Mîngîierile căminului Sînt poate mai plăcute Decît veșnica luptă Și rătăcirile fără capăt. BRNIUC, V. 30. Cel ce lucră în durere Va secera cu mîngîiere ! ASACHI, S. L. I, 128. 3. Dezmierdare, alintare, (rar) mîngîietură (5). Ochii ei. . . păreau că cereau o dulce mîngîiere la chinurile ce ea suferea. FILIMON, O. I, 115. Ca mângâierea, pă muiere, nimic alt o supune. ZANNE, P. VIII, 388. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mîngîierile de-acum. TOPÎRCEANU, M. 58, cf. id. B. 101. Îmi trec mîna prin păr, în dorul unei mîngîieri de neajuns. CAMIL PETRESCU, U. N. 287. ◊ F i g. Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri Copilăria mea. IOSIF, PATR. 7. Flori roșii tomnatece . . . rîdeau subt mîngăierea soarelui ieșit brusc din pînzișul de nouri. REBREANU, R. I, 175. Primăvara aducea mîngiierea depărtărilor. SADOVEANU, O. I, 246. Pe fereastra deschisă veneau mîngîierile verii. id. ib. 268. 4. Compus: mîngîierea-nevestei = numele unui dans popular. Cf. MARIAN, H. 17, VARONE, D. 113. 5. Compus: mîngîierea-apelor = silur (Euphrasia stricta). Cf. DDRF, GRECESCU, FL. 446, PANȚU, – Pl. mîngîieri. – Și (învechit și regional) mîngăiere, (învechit) mîngîiáre, mîngăiáre, măngîiére, măngăiére, măngăiáre s. f. - V. mîngîia.