19 definiții pentru mânios

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNIOS, -OASĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os.

MÂNIOS, -OASĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os.

mânios, ~oa [At: PSALT. HUR. 2v/20 / V: (îvr) măn~, (nob) mainos / Pl: ~oși, ~oase / E: mânie + -os] 1-2 smf, a (Om) plin de mânie1 (1) Si: furios, mâniat (1-2). 4 smf, a (Om) care se înfurie ușor Si: nervos, iritabil. 5-6 av, a (D. glas, privire, fizionomie etc.) (Într-un mod) care exprimă mânie1 (1). 7-8 a, av (Înv) (Care este) înverșunat. 9 a (Înv) Care nu uită supărarea Si: dușmănos. 10-11 a, av (Care este) supărat. 12-13 av, a (D. glas, privire, fizionomie, atitudine etc.) (Într-un mod) care exprimă, trădează ciudă. 14 a (Reg) Țanțoș. 15 sfa (Mun; Olt) Dans popular care se joacă la nunți Si: mușamaua (5). 16 sfa (Mun; Olt) Melodie după care se execută mânioasa (15) Si: mușamaua (6).

MÂNIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care se mânie ușor. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește mânie; care exprimă mânie. 3) Care este foarte supărat. [Sil. ni-os] /mânie + suf. ~os

mânios m. medic care dă ajutor la faceri. [Gr. mod. MAMMOS, din MÁMME, moașă].

mânios a. 1. plin de mânie; 2. care se mânie lesne.

MÎNIOS, -OASĂ, mînioși, -oase, adj. Plin de mînie; furios. Cît era de mînioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot. REBREANU, R. II 31. Atunci fiul craiului, mînios, îi mai trage un frîu. CREANGĂ, P. 195. ◊ Fig. Furtunile primăverii sînt mînioase și repezi, nici nu știi cînd te prind în vîrtejul lor. SADOVEANU, O. IV 285. ◊ Expr. Dunăre de mînios v. dunăre. ♦ Care exprima sau trădează mînie. O armă pocni și-un glas mînios strigă. CAMILAR, N. I 81. ♦ Supărat, necăjit, înciudat (împotriva cuiva). Am gîndit că ești mînioasă pe tătuca și pe mămuca. CREANGĂ, P. 12. – Pronunțat: -ni-os.

mîniós, -oásă adj. (d. mînie saŭ lat. maniosus, furios). Plin de mînie, furios. V. irascibil, cĭudos.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mânios (desp. -ni-os) adj. m., pl. mânioși; f. mânioa, pl. mânioase

mânios (-ni-os) adj. m., pl. mânioși; f. mânioasă, pl. mânioase

mânios adj. m. (sil. -ni-os) pl. mânioși; f. sg. mânioasă, pl. mânioase

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNIOS adj. v. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș.

mînios adj. v. DUȘMĂNOS. INAMIC. NEPRIETENESC. NEPRIETENOS. OSTIL. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

MÎNIOS adj. furios, îndîrjit, înfuriat, întărîtat, înverșunat, mîniat, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~ la culme.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MAINÓS, -OĂSĂ adj. v. mînios.

MĂNIÓS, -OÁSĂ adj. v. mînios.

MÎNlOS, -OÁSĂ adj., s. f. I. Adj. 1. Plin de mînie1 (1), foarte supărat, furios, mîniat (1); care se înfurie ușor, n e r v o s, i r i t a b i l. Fii omenrești, pînră cîndu grei mănioși seți ? PSALTt. HUR. 2v/20. Ceia ce sînt mînioși, să fie blînzi, ceia ce sînt cu puțin suflet, îndelung să fie răbdători. CORESI, EV. 200. Era el datoriu să poarte grijă, căce avea el domn iute și mínios. id. ib. 320, cf. id. L. 56/16. Fiind el om jestoc și mănios, [soția] atunce poate sa ceara de la giudeț sa-i faca bărbatul zapis cu chizeșie. . . să nu o vatăme întru ceva. PRAV. 161. Care giudeț de va fi mânios și va giudeca. . . aceaia giudecată nu să cade să fie desăvârșită, pănă nu vor treace treidzeci de dzile. ib. 256. Să fie blând și linișor, iară nu sureap nice mînios. EUSTRATIE, PRAV. 9/10. Și nici sfetnicii lui nu-i îndrăznie, cîndu era mînios. NECULCE, L. 320. La oamenii iuți, mănioși, să să lase sînge a doao parte a lunei mai (a. 1733). GCR II, 27/17, cf. 26/11. Amfilog împărat cel strașnicu și mănios (a. 1750). id. ib. 56/14, cf. LB. Atunci fiul craiului, mînios, îi mai trage un frîu. CREANGĂ, P. 195, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ea, smucindu-și însă grabnic brațul drept, L-a lovit cu pumnul, mînioasă,-n piept. COȘBUC, P. I, 247, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 287. Primarul Vasile Cornean era mereu mănios. AGÎRBICEANU, A. 270. Trecu înainte și urcă treptele mînioasă. REBREANU, R. I, 231, cf. 64. Sabina trecu mînioasă, fără să privească în urmă. C. PETRESCU, C. V. 330. Repezindu-se, smuci mînioasă găina din mînile soldatului. BRĂESCU, V. 48. Roman Lupu, cunoștință veche, care, cam zburlit, cam mînios, sta la masă alături de un om din Moțca. GALAN, Z. R. 282. Venea cu paltonul pe umeri, mînios, înjurând. VORNIC, P. 17. Se întoarse apoi spre Iancu și continuă tot așa de mînios: – Ce vreți voi nu se poate, bă. PREDA, D. 86. Pe cea vali-ntunecoasî Vini moartea mînioasî. MAT. FOLK. 1426. Porunci mănios slujitorilor să mai caute o dată de-a rândul toate muierile din acele părți de lume. MERA, L. B. 177, cf. DIACONU, VR. 82, ALR I 1334, ALR II 3508, 3677. Muierea mănioasă este marea fără vad. ZANNE, P. II, 295. (F i g.) Cîteodată, mănioasă Spumegând, la cotituri Te azvârli vuind la vale. COȘBUC, P. I, 167, cf. id. AE. 19. Murmură cu privirea spre nourii mînioși. REBREANU, R. I, 44. O pădure bătrînă și o apă mînioasă, în timpul dezghețului, ne despărțeau de Mălinești. GALACTION, O. 327. Furtunile primăverii sînt mînioase și repezi, nici nu știi cînd te prind în vîrtejul lor. SADOVEANU O. III, 635. ◊ E x p r. Dunăre de mînios (sau mînios dunăre) v. d u n ă r e. 4. (Substantivat) Unde-i boierul cel bătrîn? întrebă Petre într-un grup de mînioși. REBREANU, R. iII, 200. ♦ (Despre glas, privire, fizionomie etc.) Care exprimă, trădează mînie1. Vodă se opri din umblet și se întoarse cu ochii mînioși spre căpitan. SADOVEANU, O. V, 653. Auzii dintr-o dată un strigăt întărîtat, apoi o izbucnire de glasuri mînioase. id. o. III, 128. Simion este de vină în toată afacerea astaaruncă Aglae o privire mînioasă spre bătrînul cu broboadă. CĂLINESCU, E. O. I, 92. Boierii tresar și schimbă priviri mînioase. CAMIL PETRESCU, O. III, 113. Vocea lui era muzical mînioasă. id. N. 105. O armă pocni și-un glas mînios strigă: – L-ai ucis ? CAMILAR, N. I, 81. ♦ (Învechit) Înverșunat. Unghiile mici și rătunde însămnează împotrivitoriu mănios și gîndeaște ca să fie toate subt stâpînirea lui (a. 1785) GCR II, 146/3. 2. (Învechit) Care nu uită supărarea, care ține dușmănie; dușmănos. Vrăjmașii miei cei mănioși. PSALT. HUR. 14r/11. Se nu fie ca părinții lor, gintu rău și mănios. PSALT. 155, cf. 30 . Ceia ce sînt cu inimile mînioase. . . dumnezeescul cuvînt nu priimesc. CORESI, EV. 357. Era om mînios și zavisnic asupra unora. NECULCE, PSALT. 336, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 220, CONACHI,. P. 303. 3. Supărat, necăjit, mîniat (2); înciudat. Dacă bărbățelul. . . Va fi mînios. . ., l-oi răspunde-așa: Ha, ha, ha, ha ! ALECSANDRI, T. I, 38. Se face că-i mînioasă ?. . . Dar cine o crede. id. ib. 444. Lasă-mă, Froso, sînt mînieos pe tine ! BOLINTINEANU, O. 382. Am gîndit că ești mînioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. CREANGĂ, P. 12. Cît era de mînioasă, baba tot mai striga după odorul de nepot. REBREANU R. II, 31. Du-te mă, că rîzi de mine, zise acesta cu o bosumflare veselă, nu-s mînios. V. ROM. octombrie 1958, 59. Foaie verde nuc-amară Badea-i mînios de-aseară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 105, cf. 69, 271, 396. Cu dascălu-s mînioasă, Nu-mi scrie carte frumoasă. HODOȘ, P. P. 161 Cînd să bate cineva în ziua de Ciuda, are să fie mînios tot anul. ȘEZ. VI, 26, cf. II, 226. GOROVEI CR. 64, ALR I 1545, 1546, ALR II 3580, 3715, 4410. ♦ (Despre glas, privire, fizionomie, atitudine etc.) Care exprimă, trădează supărare, necaz, ciudă. E o naivitate aerul mînios cu care conservatorii doctrinari privesc așa-numitele „forme nouă”. IBRĂILEANU, SP. CR. 3. Îi apăruse în închipuire figura mînioasă a lui Simion Todericiu. VORNIC, P. 52. 4. (Regional) Mîndru, țanțoș, semeț (Fundeni-Rîmnicu Sărat), H. II 64. Nu vezi ce mînios îmblă și el de cînd s-a îmbrăcat în țoale negre ? II S. f. (De obicei art., Munt., Olt.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans; mușamaua. Cf. PÎRVESCU, C. 13, MUSCEL, 29, PAMFILE, J. II, 24. VARONE, D. 113. Jocuri vechi populare culese din regiune, jocurile mînioasa, hoina, sîrba lui 22, ungureasca. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4833, cf. H II 205, IV 159, VII 393, IX 128, 205, 498, BOCEANU, GL., COMAN, GL. - Pl.: mînioși, -oase. - Și: (învechit și regional) măniós, -oăsă, (neobișnuit) mainós, -oásă. (RF I, 169) adj. – Mînie + suf. -os.

Intrare: mânios
mânios adjectiv
  • silabație: mâ-ni-os info
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânios
  • mâniosul
  • mâniosu‑
  • mânioa
  • mânioasa
plural
  • mânioși
  • mânioșii
  • mânioase
  • mânioasele
genitiv-dativ singular
  • mânios
  • mâniosului
  • mânioase
  • mânioasei
plural
  • mânioși
  • mânioșilor
  • mânioase
  • mânioaselor
vocativ singular
plural
mainos
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mănios
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânios, mânioaadjectiv

  • 1. Plin de mânie; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: furios
    • format_quote Cît era de mînioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot. REBREANU, R. II 31. DLRLC
    • format_quote Atunci fiul craiului, mînios, îi mai trage un frîu. CREANGĂ, P. 195. DLRLC
    • format_quote figurat Furtunile primăverii sînt mînioase și repezi, nici nu știi cînd te prind în vîrtejul lor. SADOVEANU, O. IV 285. DLRLC
    • format_quote O armă pocni și-un glas mînios strigă. CAMILAR, N. I 81. DLRLC
    • 1.1. Supărat, necăjit, înciudat (împotriva cuiva). DLRLC
      • format_quote Am gîndit că ești mînioasă pe tătuca și pe mămuca. CREANGĂ, P. 12. DLRLC
etimologie:
  • Mânie + sufix -os. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.