mătușă sf [At: MOXA, 366/19 / V: (pop) tușă, (reg) mătu / Pl: ~și, (îrg) ~șe / E: ml amita] 1 Soră a unuia dintre părinți. 2 (Înv; îs ~ mică) Verișoară a unuia dintre părinți sau soția unchiului Si: tanti. 3 (Reg; îs) ~ mare Soră a unuia dintre bunici. 4 (îrg) Bunică. 5 (Reg) Mamă vitregă. 6 (Pop) Termen de respect pentru o femeie mai în vârstă Si: lele. 7 (Pgn) Femeie în vârstă. 8 (Trs; gmț) Sticlă mare. 9 (Pop; euf; lpl) Malarie. 10 (Ban; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătușa (10).

MĂTUȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei, în raport cu copiii acestora, mai rar în raport cu copiii verilor și verișoarelor ei. Mătușa-mea... mi-a spus plîngînd și sărutîndu-mă: nu se poate, Nicolachi! GALACTION, O. I 76. Nu-i acasă Ion, zise mătușa Mărioara. CREANGĂ, A. 47. E-un congres de rubedenii, vre un unchi, vre o mătușă. EMINESCU, O. I 155. 2. (Popular) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vîrstă. Mătușă, de mi-i face acest bine, atunci să știi că ai să ai mai mult de la mine. CREANGĂ, P. 171. Să venim acum la copila d-tale, mătușă. NEGRUZZI, S. I 298.

MĂTUȘĂ ~i f. 1) Soră (sau verișoară) a unuia dintre părinți, luată în raport cu copiii acestora. 2) pop. (folosit și ca termen de adresare) Femeie în vârstă. [G.-D. mătușii] /<lat. amita + suf. ~ușa

mătușă f. 1. sora mamei sau a tatălui; 2. femeie în vârstă: mătușa preoteasă. [Lat. AMITA, cu sufixul ușă (cf. cătușă)].

mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

mătu sf vz mătușă

tișă sf vz mătușă

mătușă s. f., art. mătușa, g.-d. art. mătușii; pl. mătuși

mătușă s. f., art. mătușa, g.-d. art. mătușii; pl. mătuși

mătușă s. f., art. mătușa, g.-d. art. mătușii; pl. mătuși

mătușă, pl. mătuși

mătușă, -și.

*mătușă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătușă-mii (-tii, -sii)

MĂTUȘĂ s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. v. lele.

MĂTUȘĂ s. v. bunică, mamă-mare.

MĂTUȘĂ s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. lele, leliță, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

mătușă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

mătușă (-e), s. f. – 1. Tanti,țață, tușă. – 2. Adresare populară respectuoasă față de o femeie. – Var. (fam.) tușe. Lat. mĭta în loc de amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu suf. -ușe, ca auș, cf. comel. amdä, engad. amda, ticinezul anda, v. fr. ante, alb. emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru forma redusă mita, cf. Castro 160. Der. din sl. mati „mamă”, prin mijlocirea rus. mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de uz general (ALR, I, 167). Rut. matuša, pe care Pascu, Beiträge, 8, îl consideră greșit ca etimon al rom., provine din acesta (Candrea, Elemente, 408). – Der. mătușo(n)iu, s. m. (Banat, unchi).

la spate păpușă, la față mătușă expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.

MĂTUȘĂ s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane ; (și, învechit, în sintagma mătușă mică, TDRG) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti. Ea se sculă cu o mătușe a ei, soră tătíne-său, de se duse în Țarigrad. MOXA, 366/19. Al șasele sînge mestecat ce am zis mai nainte, fiind cela ce va spurca patul tătîni-său, ce se zice: maștehă-sa sau soacră-sa sau mătușă-sa (a. 1640). GCR I, 90/27. De să va împreună trupeaște cu fata mătușe-sa. . . să va certa după voia giudețului. PRAV. 214. Ieșit-au înaintea craiului muma lui Roman Vod, mătușea craiului, aflîndu-să și ea acolo (a. 1 650- 1675). GCR I, 190/35. Deci Costantin Vodă au mersu de s-au împreonat cu mătușe-sa, cu doamna Rucsandra. NECULCE, L. 318, cf. MAN. GÖTT. 13. BUDAI-DELEANU, LEX., I. GOLESCU, C. Au venit sluga mătușăi noastre și luîndu-mă m-au dus ca să o văd. DRĂGHICI, R. 35/21. E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo mătușă. EMINESCU, O. I, 155. D-apoi nu știți că mâtușa-i moartă. . . și s-o făcut oale și urcioare, sermana? CREANGĂ, P. 23. Îl pofti a doua zi să-l ia la masă în familia Predeleanu (pe care i-a și vestit pe cînd se întorcea de la mătușa Mariuca). REBREANU, R. I, 53. Frusina a înțeles de ce e vorba. . . și a dat fuga la mătușă-sa. GALACTION, O.125. Mătușa mea își întoarse privirile cătră uncheș. SADOVEANU, N. F. 174. În convorbirea lui expresiile „unchiu-meu”, „mătușă-mea”, „moșu-meu”, „sorâ-mea” apăreau cu nota fanatismului. CĂLINESCU, E. O. II, 79. Tușa Finica n-a mai vrut să locuiască la sat; l-a adus pe unchiu-meu la oraș. STANCU, D. 338. Tușa Lica, sora mai mare a tatei, venind la voi acasă, continua să v-aducâ stafide și covrigi. PAS, Z. I, 29. La mătușa Adela. . . vreau să merg cu mama. DEMETRIUS, A. 176, cf. H IV 12, XIV 210, ALR I/II h 168, ALRM I/II h 236, 286. ◊ (Regional) Mătușă mare = sora bunicului sau a bunicii. Cf. CADE. ♦ (Învechit și regional) Bunică. Izvod de zestre ci dau nepoatei mele, fiica fiiului meu. . . Eu Smaranda Karagioae, mătușa copilei adiverez (a. 1809). URICARIUL, X, 255, cf. ALRM I/II h 238. ♦ (Regional) Mamă (vitregă). ALRM I/II h 217. 2. (Popular) Termen de respect folosit de. cineva cînd se adresează unei femei (mai) în vîrstă sau cînd vorbește despre ea, l e l e ; p. g e n e r. femeie în vîrstă, b a b ă. [Doctorul] rînduiește pe loc, Nalbă, mușețel și soc, Tot acelea și ei scriu Ce mătușele le știu. MUMULEANU, C. 157/22. Bătu în ușa unei casă mici a unei mătuși cu suflet prea bun. GORJAN, H. IV, 211/10. Să venim acum la copila d-tale, pre care vrei s-o dai la pansion. NEGRUZZI S. I, 298. Ia lasă-mă-ncolo mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului. CREANGĂ, P. 189, cf. 171, 175. O mătușe sihastră cum îl văzu îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. Savincă hei: Auzi, mătușă ! Ian fâ-te tu de către ușă! COȘBUC, P. II, 249. Ruxandra își privi feciorul din tălpi în creștet cu milă și durere. C. PETRESCU, R. DR. 17. Ian hai noroc! Viață lungă, mătușelor. CAMILAR, N. I, 216. O fetișcană, ca sute și mii, Din multele țării țesătorii, îi spune vecinei: – Zorește, mătușă! DEȘLIU, G. 47. într-o zî se duce la lemne o afurisită de mătușă. ȘEZ. III, 192. [Cozile] li strînsărî mănuncheli, Li dădu la surățăli, La surati-n alti sati, La mătușî dupî ușî. MAT. FOLK. 1 477, cf. ALRM I/II h 282, 286, 287. În lume păpușă și în casă mătușă. BARONZI, L. 52. Închide ușa Că moare mătușa. ZANNE, P. III, 422. Moșu suie și coboară Cu mătușa subsuoară. [Găleata și cîrligul de la fîntînă]. GOROVEI, C. 97. Ilincuță, tușă, Strînge-n nas cenușă (Luleaua). id. ib. 205. 3. (Prin Transilv., glumeț) Sticlă mare. Cf. VICIU, COL. 202. 4. (La pl.) Termen eufemistic pentru malarie. CANDREA, F. 222. 5. (Prin Ban. ; mai ales art.) Numele unui dans popular. VARONE, D. – Pl.: mătuși și (învechit și regional) mătușe. – Și: (popular) túșă, (regional) mătu ALRM I/II h 286) s. f. – Lat. amita. Pentru explicarea formei, cf. CDDE. – Tușă, prin afereză. – Mătu prin apocopă.

MĂTU s. f. v. mătușă.