16 definiții pentru nărui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂRUI, nărui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

NĂRUI, nărui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

nărui [At: URECHE, ap. LET. I, 133/30 / Pzi: nărui, ~esc, 3 și: (reg) năroaie / E: nct] 1-2 vtr A (se) dărâma. 3-4 vtr (Spc; d. construcții) A (se) ruina. 5 vr (D. ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului. 6 vr (Fig) A muri prăbușindu-se. 7 vr (Rar) A se năpusti (4).

NĂRUI, nărui, vb. IV. Refl. A se dărîma, a se surpa, a se prăbuși, a se prăvăli; (despre construcții) a se ruina, a se dărăpăna. Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73. Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223. ◊ Tranz. Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100. ♦ (Despre ființe) A se prăbuși, a cădea; p. ext. a muri. Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257. Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199. – Prez. ind. și: năruiesc (GALACTION, O. I 202).

A NĂRUI năruiesc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.

A SE NĂRUI mă năruiesc intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.

NĂRUI vb. (Mold.) 1. A (se) dărîma, a (se) prăvăli. S-au lovit din toate părțile și năruind copacii cei întinați asupra lor, multă oaste leșească au perit. URECHE. Munții cei nalți și malurile ceale înalte, când să năruiesc ..., durăt fac mare. M. COSTIN. 2. A se prăbuși, a cădea inert. Craiu s-au năruit într-o mlaștină călcat de calul său. URECHE. Etimologie necunoscută. Vezi și năruit, năruitură.

năruì v. Mold. a (se) surpa: pe pământ lor li se pare, că se nărue tot cerul EM. [Origină necunoscută].

nărui și -ĭesc v. tr. (vsl. nyrati, a se scufunda. V. norcă). Surp, prăbușesc. Mă surp: zidurile malurile s’aŭ năruit din pricina apeĭ. – Și înăruĭesc (Șez 30, 199).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

nărui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. nărui, 3 năruie, 1 pl. năruim, imperf. 1 năruiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să nărui, 3 să năruie

nărui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. nărui, 3 năruie, imperf. 3 sg. năruia; conj. prez. 1 și 2 sg. să nărui, 3 să năruie

nărui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie, imperf. 3 sg. năruia

nărui (ind. prez. 1 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NĂRUI vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuși.

NĂRUI vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Casa s-a ~ de tot.) 2. a cădea, a se dărîma, a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, a se surpa, (înv.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nărui (-uesc, năruit), vb.1. A cădea, a se prăbuși. – 2. A se ruina. Origine suspectă. Pare să fie în loc de noroi „a se umple de noroi”, caz în care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruiés „a nivela solul pardosit”. Cf. și fraze ca au murit mulți oameni, cît nu-i puteau îngropa, și-i aruncau prin gropi de-i năruiau (Neculce) sau năruiau munții în mînă de-i făcea țărînă (Creangă), unde sensurile glosate mai sus nu par să se potrivească (în primul ex. se poate înțelege „a nivela” sau „a acoperi cu pămînt”, iar în al doilea, „a fărîmița”). Der. din sl. rinati „a împinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibilă. – Der. năruială, s. f. (prăbușire a unui zid); năruitură, s. f. (ruină).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Das Alte stürzt... (germ. „Ce este vechi se năruie”) Fr. Schiller, Wilhelm Tell (act. IV, sc. 2). Sînt primele cuvinte din versurile pe care le rostește cu limbă de moarte căpitanul Attinghausen: „Das Alte stürzt, es ändert sich die Zeit, Und neues Leben blüht aus den Ruinen” care înseamnă: Ce este vechi se năruie, vremurile se schimbă și o viață nouă înflorește din ruine. Se citează parțial (cele trei cuvinte de la început sau primul vers). LIT.

Intrare: nărui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nărui
  • năruire
  • năruit
  • năruitu‑
  • năruind
  • năruindu‑
singular plural
  • năruie
  • năruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiam
  • năruii
  • năruisem
a II-a (tu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiai
  • năruiși
  • năruiseși
a III-a (el, ea)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruia
  • nărui
  • năruise
plural I (noi)
  • năruim
(să)
  • năruim
  • năruiam
  • năruirăm
  • năruiserăm
  • năruisem
a II-a (voi)
  • năruiți
(să)
  • năruiți
  • năruiați
  • năruirăți
  • năruiserăți
  • năruiseți
a III-a (ei, ele)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruiau
  • nărui
  • năruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

nărui, năruiverb

  • 1. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73. DLRLC
    • format_quote Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223. DLRLC
    • format_quote Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100. DLRLC
    • 1.1. prin specializare A (se) ruina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: ruina
    • 1.2. reflexiv (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257. DLRLC
      • 1.2.1. prin extensiune A muri (prăbușindu-se). DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: muri
        • format_quote Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: năruiesc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.