NAGÂȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

nagâț¹ sm [At: POLIZU / V: (reg) ~găț, neguiț, neguț, nog~, nogăț, noghiț / Pl: ~i / E: pbl fo] 1 Pasăre migratoare de baltă, de mărimea unui porumbel, de culoare neagră-verzuie pe spate și pe piept, albă pe pântece, cu un moț negru în creștet Si: (reg) biluț, câine-tătăresc, ciovică (Vanellus vanellus). 2 (Orn; reg) Specie de pescăruși nedefinită mai îndeaproape. 3 (Orn; reg) Pescăruș care face parte din specia nagâț (2). 4 (Gmț) Epitet dat în special copiilor.

nagâț² s [At: DLR / Pl: nct / E: nct] (Reg) Lemn plin de noduri, care nu poate fi folosit decât la făcut focul.

NAGÂȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet; bibic² (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Probabil formație onomatopeică.

NAGÂȚ² ~i m. mai ales la pl. reg. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; naz; moft; toană; capriciu. ◊ A-și arăta ~ii. ◊ A avea ~i a fi capricios. /Onomat.

NAGÂȚ¹ ~i m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; bibic. /Onomat.

nagăț sm vz nagâț¹

neguiț sm vz nagâț¹ corectat(ă)

neguț¹ sm vz nagâț¹ corectat(ă)

nogăț sm vz nagâț¹ corectat(ă)

nogâț sm vz nagâț¹ corectat(ă)

noghiț sm vz nagâț¹ corectat(ă)

CIORLICĂ sf. 🐦 = NAGÎȚ.

CIOVICĂ, CIOMVICĂ (pl. -ci) sf. 🐦 1 Cucuvaie ¶ 2 Cucuvaie pitică care trăește prin pădurile de brazi din Carpați (Glaucidium passerinum) ¶ 3 = NAGÎȚ [onom. după strigătul ei: ciovici ciovicl; comp. slov. čuvik, čovink; čeh, čuvik, čujk; ung. csuvik; germ. dial. Kiviwtt!].

CIOVLICĂ (pl. -ci, -ce) sf. 🐦 1 = NAGÎȚ: ciovlice de cele moțate care se tot cletină în aer și pe uscat (ODOB.) ¶ 2 – CIOVICĂ. ¶ 3 ~-DE-MARE, pasăre de 25 cm., de coloare măslinie, cu gușa albă sau gălbuie, cu coada ca de rîndunică; trăește prin lagunele de lîngă mare (Glareola pratincola) (🖼 1207).

CÎINE (Mold. Tr.-Carp. CÎNE sm. 1 🐒 Animal domestic, foarte inteligent, supus și credincios omului; după specii și rase, poartă diferite numiri: ~ ciobănesc (🖼 1249); ~ de vînat; ~ de Teranova (🖼 1248), bernardin, boldeiu brac, buldog, copoiu, coteiu, dulău, fox(terier), mops, mozoc, ogar, prepelicar, zăvod etc.; ~ lup, varietate de cîine care are înfățișarea unui lup; (P): ~le care latră nu mușcă, nu toți aceia cari fac mai multă gură sînt cei mai primejdioși; din coadă de ~, sită de mătase nu se face, dintr’un lucru prost, dintr’un om mojic, nu poți face ceva bun; nu e numai un ~ scurt la coadă, se zice cînd cineva caută să identifice o persoană numai după aparență, după unele trăsături pe care le au și alții; și ~le iese din iarnă, dar numai pielea lui o știe, se zice cînd cineva a izbutit să săvîrșească un lucru, să scape dintr’o nevoie, dar cu multe necazuri și cu pierderi însemnate; vîntul bate, cîinii latră, gura lumii, bîrfelile, înjurăturile, etc. nu mă pot atinge; trăesc ca ~le cu pisica, nu se învoesc de loc unul cu altul, o duc tot cu ceartă și bătaie; a tăia cîinilor frunză, a umbla fără rost, fără a face ceva; a-i mînca cîinii din traistă (CRG.), a fi un netrebnic; sat fără cîini, țară, loc, casă unde fie-care face ce-i place, fără să-i pese de nimeni și de nimic; 👉 ALBIE, APĂ, BRÎNZĂ, LĂTRA, OGAR ¶ 2 Ⓕ Om rău la inimă: atîta am avut, pe Lixandru, și mi l-au mîncat cîinii ăștia (BR.-VN.) ¶ 3 F Porc de ~, om rău din cale afară, cu inima împietrită ¶ 4 💫 CÎINELE-MARE și CÎINELE-MIC, două constelațiuni numite de popor „dulăul” și „cățelul” (OT.) (🖼 1250) ¶ 5 🐦 Bucov. ~ -TĂTĂRESC -NAGÎȚ; după legendă, Tătarii ar fi dresat aceste păsări; slujindu-se de ele spre a se descoperi, în timpul năvălirilor lor, pe Românii ce se ascundeau ¶ 6 🐙 Mold. Bucov. CÎINELE-BABEI¹, larva mai multor specii de fluturi (MAR.) (🖼 1251): --CÎINELE-BABEI², mic crustaceu care trăește prin locurile umede și întunecoase, prin pivniți, etc.; numit și „molie” sau „mîța-popii” (Oniscus asellus) (🖼 1252) ¶ 7 🌿 IARBA-CÎINELUI, plantă ierboasă, cu frunzele păroase, numită și „pir-gros” sau „curcubeu” (Cynodon dactylon) (🖼 1253) ¶ 8 🌿 LAPTELE-CÎINELUI, numele a mai multor specii de Euphorbia, 👉 ALIOR, AIOR, LAPTELE-CUCULUI, LAPTELE-LUPULUI ¶ 9 🌿 LEMNUL-CÎINELUI 👉 LEMN-CÎINESC ¶ 10 🌿 LIMBA-CÎINELUI – ARĂRIEL ¶ 11 Cîine-cîinește, loc. adv. Cu mare greu, mai mult în silă: și d’abia, cîine-cîinește, putu să urnească din loc acea murdărie (ISP.) [lat. canis, canem].

NAGÎȚ, NAGĂȚ sm. 🐦 Pasăre de mărimea unui porumbel, cu capul negru, aripele verzi, negre la capăt, cu pîntecele alb, cu coada roșcată, neagră și albă; are ciocul scurt și subțire; pe cap are o creastă de pene; trăește mai mult pe lîngă bălți; numită și „ciov(l)ică”, „libuț^”, etc. (Vanellus cristatus) (🖼 3301): Și pe deasupra bălții, ~ii se’nvîrtesc (ALECS.).

NAGÎȚ, nagîți, s. m. Pasăre de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele albe și negre, cu un moț negru în creștet alungit și întors spre frunte (Vanellus vanellus); ciovică. Cîte un stol de nagîți se ridica la depărtări mari dintr-un smîrc. SADOVEANU, O. III 369. Se-ngîn pe luciul apei nagîții și cristeii. NECULUȚĂ, Ț. D. 73. Pe deasupra bălții nagîții se-nvîrtesc. ALECSANDRI, O. 173. ♦ Poreclă glumeață dată în special copiilor (din cauza glasului lor pițigăiat). Taci, nagîțule, nu mai striga atîta că m-ai asurzit! MARIAN, O. II 291. Auzi copil!... Coșcoge nagîț! ALECSANDRI, T. I 345.

CIOVICĂ, ciovici, s. f. 1. Cea mai mică dintre speciile de bufnițe (Glaucidium passerinum). 2. Cucuvea. 3. Nagît. 4. Compus: ciovică-de-mare = pasare cu penele măslinii, albe sau gălbui pe gușă, cu coada ca de rîndunică, trăind prin lagunele de lîngă mare (Glareola pratincola). [Var.: ciovlică s. f.]- Onomatopee.

CIOVLICĂ s. f. v. ciovică.

ciovlică f. sau nagăț, pasăre din ordinul picioroangelor, trăiește pe marginile bălților unde se recunoaște repede prin vioiciunea-i și prin strigătul țiuitor ce scoate și care aduce cu al ciovichii (Vanellus Cristatus).

nagăț m. Zool. ciovlică. [Dial. neguiț, neguț, onomatopei ce reproduc strigătul său țiuitor].

nagîț m. (rut. Nogaĭec, Nogaĭ [Tătar], după credința populară că nagîțiĭ arătaŭ Tătarilor năvălitorĭ locu unde se ascundeaŭ Româniĭ. Cp. și cu germ. kiebitz, ung. libuc, libac și bébic, slovac bibic, cr. gibec). Est. Cĭovlică. A țipa ca un nagîț, a țipa continuŭ. (La Berceanu negúĭț, la Cihac și nogîț). V. pasăre.

negúĭț V. nagîț.

nogîț V. nagîț.

nagâț s. m., pl. nagâți

nagâț s. m., pl. nagâți

nagâț s. m., pl. nagâți

nagâț, -ți.

nagîț (nagîți), s. m. – Cionică (Vanellus cristatus). Origine necunoscută, posibil expresivă (Tiktin). Este dificilă der. din mag. libuc (Cihac, II, 517) sau din rut. Nogaiec „tătar” (Scriban).

NAGÂȚ (probabil formație onomatopeică) s. m. Pasăre migratoare din ordinul caradriiformelor, de c. 40 cm, cu penajul negru-verzui cu luciu purpuriu și cu un moț de pene lungi pe cap (Vanellus vanellus); bibic. Trăiește în fânețe umede, cuibărind pe lângă aproape toate bălțile din România; iarna, majoritatea se îndreaptă către țările din jurul M. Mediterane și S Asiei.

nagâț, nagâți s. m. denumire improprie dată de consumatori batoanelor din piept de pui pané, servite în lanțul de restaurante McDonald’s.

NAGÂȚ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuț, câine-tătăresc, (Mold. și Bucov.) pasăre-tătărească.

NAGÎȚ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuț, cîine-tătăresc, (Mold. și Bucov.) pasăre-tătărească.

NAGÎȚ¹ s. m. 1. Pasăre de baltă, de mărimea unui porumbel, de culoare neagră-verzuie pe spate și pe piept, albă pe pîntece, cu un moț negru în creștet; (regional) ciovică, libuț, cîine-tătăresc (Vanellus vanellus). Pe deasupra bălții nagîții se-nvîrtesc. alecsandri, poezii, 27. Apoi nagăți, pescari, rațe, cufundări cîntau, se jucau pe apă. gane, n. ii, 182, cf. marian, o. ii, 288, 293, simionescu, f. r. 81. Peste apa tulbure se roteau stoluri mari de nagîți. sadoveanu, o. vi, 257, cf. 49, iii, 369, viii, 202. Nagîțul, pasăre chinuită de amintiri, plînge și se vaită. v. rom. iunie 1960, 63, cf. h x 152, 187, xII 301, 374. Tătarii se serveau întru aceasta de niște paseri numite nagîți, care zburau pe deasupra bălților. șez. i, 234, cf. a v 15. Sus tună, jos răsună, Nagîții s-adună (Lingura). pamfile, c. 25. 2. (Regional) Numele unor specii de pescăruși. cf. alr i 1 046/536, 600, 677, 679. 3. (Cu referire la strigătul ascuțit al nagîțului¹ 1) Epitet glumeț dat în special copiilor. Auzi copil!... Coșcoge nagîț! alecsandri, t. 950. Taci, nagîțule, nu mafestriga otita, că m-ai asurzit. marian, o. ii, 291. – pl.: nagîți. – Și: (regional) nagăț, neguiț (POLIZU, CIHAC, II, 517, DDRF, GHEȚIE, R. m., alexi, w., tdrg ; accentuat și neguiț, lb, alexi, w.), neguț (lb), nogîț (cihac, ii, 517, marian, o. ii, 293, tdrg), nogăț (barcianu, alexi, w.), noghiț (lb) s. m. – Probabil formație onomatopeică.

NAGÎȚ² subst. (Regional) Lemn plin de noduri, care nu poate fi întrebuințat decît la făcut focul. Com. din straja-rădăuți. – pl.: ? – Etimologia necunoscută.