NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în sintagma) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + avenit (< fr. avenu).

neavenit, ~ă a [At: DDRF / P: ne-a~ / Pl: ~iți, ~e / E: fr non avenu (prin apropiere de venit)] (Îs) Nul și ~ Care este considerat fără valabilitate.

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în sintagma) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + avenit (< fr. avenu).

NEAVENIT, -Ă, neaveniți, -te, adj. (Jur.; în expr.) Nul și neavenit = lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent.

NEAVENIT, -Ă adj. Fără valabilitate; socotit inexistent; nul. [După fr. non avenu].

NEAVENIT, -Ă adj. fără valabilitate; considerat ca inexistent. (după fr. non avenu)

NEAVENIT ~tă (~ți, ~te): Nul și ~ lipsit de valabilitate; considerat ca fiind fără valoare. [Sil. ne-a-] /<fr. nonavenue

neavenit a. Jur. fără valoare: nul și neavenit.

* neavenít, -ă (ea 2 sil.) adj. (fr. non avenu). Jur. Care nu e bine venit, nul, fără valoare: cerere neavenită.

!neavenit (desp. ne-a-) adj. m., s. m., pl. neaveniți; adj. f., s. f. neavenită, pl. neavenite

neavenit (ne-a-) adj. m., pl. neaveniți; f. neavenită, pl. neavenite

neavenit adj. m. (sil. ne-a-), pl. neaveniți; f. sg. neavenită, pl. neavenite

neavenit.