NECESAR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ♦ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.

necesar, ~ă [At: CALENDARIU (1794), 31/15 / V: ~ariu, ~ser / Pl: ~i, ~e / E: fr nécessaire, lat necessarius] 1 a Care trebuie să fie. 2 a Care trebuie să se îndeplinească. 3 a De care este nevoie. 4 a Care este indispensabil în vederea realizării unui scop. 5 a (Pex) Util. 6 a (Îs) Muncă ~ă Parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea lui și a familiei sale. 7 a (Îlv) A fi ~ A trebui. 8 a Care se produce sau decurge în mod inevitabil, necondiționat din... 9 a Care nu poate fi înlăturat Si: (asr) neapărat. 10 a (Îlav) În mod ~ Obligatoriu. 11 a (Îs) Strictul ~ Cantitate minimă din ceva indispensabilă pentru un anumit scop. 12 a (Spc; îas) Cantitate de alimente, îmbrăcăminte, indispensabile pentru un trai decent. 13 sn (Lsg; udp „de”) Ceea ce este trebuincios într-un anumit scop. 14 sn (Spc) Trusă care cuprinde obiectele trebuitoare pentru executarea anumitor activități. 15 sn (Pex) Obiecte cuprinse într-o astfel de trusă. 16 a Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple în condițiile date. corectat(ă)

NECESAR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ◊ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop. Muncă necesară = parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea sa și a familiei sale. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.

NECESAR, -Ă, necesari, -e, adj. De care este (neapărată) nevoie, de care nu ne putem lipsi; trebuitor, trebuincios, indispensabil. Nu poți cionti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, N. F. 26. Puturăm să cumpărăm cele necesare pentru mîncare, adică pîine, brînză și struguri. BOLINTINEANU, O. 265. Dacă în adevăr concursul meu vă este necesar, vi-l promit din toată inima. ALECSANDRI, S. 33. ◊ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva) indispensabilă pentru un anumit scop. (În economia capitalistă) Muncă necesară (spre deosebire de supramuncă) = munca prin care muncitorul salariat reproduce valoarea forței sale de muncă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. ▭ (În forma necesariu) Veni aici cu mulțime de vesminte... cizme lungi și alte necesarii. BOLINTINEANU, O. 268. – Variantă: necesariu, -ie adj.

NECESAR, -Ă adj. Care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. // s.n. Ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. [Cf. fr. nécessaire, it. necessario, lat. necessarius].

NECESAR, -Ă I. adj. care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. ♦ strictul ~ = cantitatea minimă din ceva, indispensabilă pentru un anumit scop. II. s. n. ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. (< fr. nécessaire, lat. necessarius)

NECESAR ~ă (~i, ~e) și substantival Care este de trebuință; care nu poate lipsi; trebuincios. Mijloace ~e. * Strictul ~ minimum absolut trebuincios. /<fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario

necesar a. 1. trebuincios, de care cineva nu se poate lipsi: respirațiunea e necesară vieții; 2. în filozofie, se zice de ceeace nu poate a nu fi: căldura e efectul necesar al focului. ║ n. 1. ceeace e indispensabil pentru traiu: îi lipsește necesarul; 2. cutie sau lădiță pentru lucruri necesare: un necesar de piele (după fr. nécessaire).

* necesár, -ă adj. (lat. necessarius). Trebuincĭos, de nevoĭe, de care aĭ necesitate: armele-s necesare soldatuluĭ la (saŭ în) luptă, cleĭu e necesar la lipit. Care trebuĭe numaĭ de cît să existe orĭ să se întîmple: adevărurile necesare ale rațiuniĭ, căldura e efectu necesar al foculuĭ. Foarte folositor: acest soldat s’a făcut necesar regimentuluĭ. S.n. Ceĭa ce e indispensabil viețiĭ. Strictu necesar, lucrurĭ absolut necesare viețiĭ saŭ altuĭ scop. S.n., pl. e (după fr. nécessaire). Cutie cu unelte necesare maĭ ales la cusut (V. bisactea). Adv. În mod necesar, numaĭ de cît.

necesariu, ~ie a, sn vz necesar

neceser, ~ă a, sn vz necesar

NECESARIU, -IE adj. v. necesar.

necesar¹ adj. m., pl. necesari; f. necesară, pl. necesare

necesar² s. n., pl. necesaruri

necesar¹ adj. m., pl. necesari; f. necesară, pl. necesare

necesar² s. n.

necesar s. n.

necesar adj. m., pl. necesari; f. sg. necesară, pl. necesare

NECESAR adj. 1. v. indispensabil. 2. v. neapărat. 3. v. trebuincios. 4. v. util.

NECESAR adj. 1. indispensabil, neapărat, nedispensabil, vital. (Condiții ~ pentru viață.) 2. neapărat, obligatoriu. (Lucruri de ~ trebuință.) 3. cerut, cuvenit, trebuincios, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...) 4. folositor, trebuincios, util, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.)

Necesar ≠ inutil, nenecesar, netrebuincios

Malum necessarium (lat. „Rău necesar”) – Expresie folosită de istoricul latin Lampridius în Viața lui Alexandru Severus (46). A împrumutat-o de la greci, și anume de la Menandru (vezi: Rău necesar). IST.

Rău necesar (grec. Αναγκαίο κακό) – Expresia aparține poetului comic grec Menandru (342-292 î.e.n.) care, vorbind despre căsătorie, a spus acest lucru într-un distih ce i-a supraviețuit. Fraza completă, în greaca veche, suna astfel: „Dacă e să spun adevărul, căsătoria e un rău, dar un rău trebuincios”. Se poate extinde și la alte domenii, cînd e cazul. LIT.