NECESITATE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filosofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

necesitate sf [At: CALENDARIU (1794), 29/26 / Pl: ~tăți / E: lat necessitas, -atis, fr nécessité] 1 Ceea ce se cere, se impune să se facă Si: nevoie (1), trebuință, (îrg) niștotă (2), (înv) nevoință (19), nevoire (1). 2 Ceea ce este de absolută nevoie Si: (înv) trebuință. 3 (Spc) Chestiune, situație, afacere etc. a cărei rezolvare are caracter urgent. 4 (Spc; lpl) Proces fiziologic de evacuare a materiilor fecale și a urinei. 5-6 (Îljv) Fără (nici o) ~ (Care este) inutil. 7-8 (Îljv) De primă ~ sau de (cea mai) mare ~ (Care este) absolut folositor. 9-10 (Îal) (Care este) indispensabil traiului. 11 Obiect indispensabil, de absolută nevoie. 12-13 (Caracter a) ceea ce este de neînlăturat. 14 (Flz) Totalitate a însușirilor și raporturilor interne dintre fenomene, care decurg inevitabil din esența lucrurilor și din legile lor de dezvoltare. 15 (Îlav) Cu ~ În mod necesar (8). 16 (Îal) Obligatoriu. 17 Obligativitate. 18 Utilitate. 19 Oportunitate.

*NECESITATE sf. 1 Neapărată trebuință, nevoie absolută; lucru neapărat trebuincios ¶ 2 Nevoie urgentă de bani ¶ 3 Lipsa celor de neapărată trebuință traiului [fr.].

NECESITATE, necesități, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie. ◊ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

NECESITATE, necesități, s. f. 1. Trebuință, nevoie; cerință. Prezentarea faptului nud și a vorbei izvorîte din necesitatea situației i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioară. VIANU, A. P. 127. Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45. ◊ Loc. adj. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). 2. (Fil.) Dezvoltare care decurge în mod inevitabil din legătura internă și interacțiunea dintre fenomene, dintr-o anumită înlănțuire reciprocă a cauzelor și efectelor. Nu se poate trata despre morală și drept fără să se ajungă la chestiunea așa-zisului liber-arbitru, a responsabilității omului, a raportului dintre necesitate și libertate. ENGELS, A. 128. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligator, neapărat; inevitabil. Idei și sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. GHEREA, ST. CR. III 402.

NECESITATE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuință. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ◊ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgînd inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ♦ cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării. 2. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)

NECESITATE ~ăți f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerințelor); trebuință; nevoie. * De primă ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofică care reflectă însușirile și raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor și urinei. [G.-D. necesității] /<lat. necessitas, ~atis, fr. nécessité

necesitate f. 1. ceeace este absolut necesar: e o necesitate de a dormi; 2. trebuință neapărată; 3. nevoie de bani; 4. Mit. divinitate antică numită de greci Ananghe.

* necesitáte f. (lat. necéssitas, -átis). Calitatea de a fi necesar: apa e de prima necesitate. Nevoĭe, trebuință cauzată de o lipsă: am mare necesitate de repaus.

necesitate s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități

necesitate s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități

necesitate s. f., g.-d. art. necesității; pl. necesități

NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o largă circulație în forme ușor modificate. Utilizat ca argument suprem în cazuri de forță majoră, dar și pentru a justifica arbitrarul.

NECESITATE s. 1. v. trebuință. 2. v. cerință. 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~țile.) 5. v. utilitate.

NECESITATE s. 1. nevoie, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~țile școlii generale.) 2. cerință, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~țile pieței.) 3. cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~țile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~.) 5. folos, trebuință, utilitate, (pop.) priință, (înv.) polză. (De mare ~.)

NECESITATE. Subst. Necesitate, nevoie, nevoință (înv.), trebuință, cerință, imperativ; obligație, obligativitate. Inevitabilitate, implacabilitate (rar), inexorabilitate (rar), ineluctabilitate (livr.). Adj. Necesar, indispensabil, trebuitor (rar), trebuincios; folositor, util; obligatoriu, imperios. Inevitabil, neevitabil, implacabil, inexorabil, ineluctabil (livr.), neeluctabil (livr.). Vb. A fi necesar, a trebui, a fi musai (pop.), a fi obligatoriu. A fi nevoit, a fi obligat. Adv. (În mod) necesar, cu necesitate, necesarmente (rar), obligatoriu, imperios, forțamente (rar), neapărat, musai (pop.), negreșit, vrînd-nevrînd, volens-nolens. V. cauză, cerere, constrîngere, destin, obligație.

Necessitas non habet legem (lat. „Nevoia nu are lege”, adică: „nu ascultă de nici o lege”). E o maximă ce ne-a rămas din dreptul roman. La Roma, circulau mai multe variante. Una, consemnată de Cicero, în De officiis (II, 21,74): Necessitati parendum est (Trebuie să te pleci nevoii). Alta, menționată de istoricul Curtius Rufus, în Viața lui Alexandru (cartea VII, 7, 10): Necessitas ante rationem est (Nevoia e înaintea rațiunii). În sfîrșit alta lăsată de Publilius Syrus: Necessitas dat legem, non ipsa accipit (Nevoia dă legea, dar nu trebuie s-o accepți prin ea însăși). Englezii spun: Necessity knows no law (Nevoia nu cunoaște lege). Cromwell a folosit această maximă într-un discurs ținut în parlament la 12 septembrie 1654, pentru a combate nevoile false, născocite. Germanii spun cu același sens: Not kennt kein Gebot – vorbe care au căpătat o tristă celebritate, acum vreo cincizeci de ani, prin interpretarea cinică dată de cancelarul german Bethmann-Hollweg, autor al altei expresii celebre: „petic de hîrtie” (vezi). La 4 august 1914, după ce trupele germane au intrat în Belgia, încălcînd neutralitatea acestei țări, cancelarul, spre a justifica violarea tratatului, a declarat la tribuna Reichstagului: „Domnilor, ne aflăm într-o stare de necesitate (Notwehr) și necesitatea (Not) nu cunoaște lege”. Francezii spun: Nécessité fait loi (Nevoia face legea) sau: ne connaît point de loi (nu cunoaște nici o lege). IST

NECESITATE s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă, trebuință, nevoie (1), (învechit și regional) niștotă (2), învechit) nevoire (I); spec. chestiune, afacere, situație a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. Necesitatea de [a] se despărți turbură momenturile aceste delicioase. calendariu (1794), 29/26. Strimtorînd necesitatea adecă lipsa pănă ce se va chiema veterinariul..., următoarele mijlociri să se țină. învățătură, 49/10. O mare necesitate mă silește a mă întîlni cu un amic. lăzărescu, s. 14/22, cf. stamati, d. Are mare necesitate de somn. filimon, o. i, 134. Comisul a trebuit să fie printre cei dintîi dregători ai statului moldovean, deoarece corespundea unei necesități esențiale a curții domnești. bul. com. ist. v, 151. Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. sadoveanu, b. 45. Se întrevedea chiar necesitatea să se repete spectacolul spre a se putea satisface baremi cererile cele mai simandicoase. rebreanu, r. i, 253. Sub imperiul acestor necesități, domnii nu puteau avea altă preocupare, decît aceea de a strînge, cît mai repede, cît mai mulți bani. oțetea, t. v. 33. Elaborarea acestor opere a fost impusă, în primul rînd, de necesitățile imediate ale maselor largi. l. rom. 1959, nr. 4, 4. Îmbină posibilitățile tehnicii înaintate cu necesitățile practice ale vieții. contemp. 1962, nr. 806, 2/1. ◊ expr. Fără (nici o) necesitate = inutil. Mulți din poeții sau scribii moderni fără nici o necesitate se pun a face la fabule. heliade, o. ii, 81. Trebuie să te temi d-a întrista pe oameni fără necesitate. pleșoianu, t. iv, 135/23. De primă necesitate sau de (cea mai) mare necesitate = absolut trebuitor; indispensabil (traiului). Stă la gustul scriitorului de a ști cînd să se ferească de hiatus și cînd este de mare necesitate. heliade, o. ii, 177. Este de cea mai mare necesitate știința naturei. caiet, 97^r/19. Ce circumstanțe sînt de cea mai mare necesitate în științele botanice silvice? barasch, b. 2. O sporire simțitoare în costul celor mai multe lucruri de prima necesitate pentru public. n. a. bogdan, c. m. 139. Sporirea circulației monetare... a produs o bruscă urcare a articolelor de prima necesitate. oțetea, r. 311. ♦ Lucru de absolută trebuință, indispensabil. Să nu facem lux pînă ce sîntem săraci, pînă ce avem d-a suplini multe necesități. f (1880), 353. Presa periodică, care în țerile libere se numește o a patra putere în stat..., au agiuns a fi o necesitate și pentru guverne și pentru popoare. rom. Lit. 522/22. Apa este pentru acvila imperială o absolută necesitate, atît pentru băut, cît și pentru scăldat. linția, p. ii, 175. 2. (Caracterul a) ceea ce este de neînlăturat, obligatoriu; (Filoz.) totalitatea însușirilor și raporturilor interne dintre fenomene, care decurg inevitabil din esența lucrurilor și din legile lor de dezvoltare. Oblăduirea (cîrmuirea) e un lucru măreț și de o mare însemnătate... și nimic din acele omenești nu se poate asămălui cu mărirea ei, fiind statornicită de însăși necesitatea naturei chiar din ceasul zidirei (a. 1817). uricariul, iv, 300/16. Necesitatea universală a legilor naturei. maiorescu, l. 81, cf. id. cr. i, 71. Pacea... este o necesitate istorică. scînteia, 1952, nr. 2 395. Dezvoltarea intensivă și multilaterală a agriculturii este o necesitate obiectivă. lupta de clasă, 1961, nr. 7, 8, cf. der. ◊ loc. adv. Cu necesitate = în mod necesar. v. necesar (I 2). Nu întrevăzură fundamentele istorice mai adinci care au produs cu necesitate acele forme [de civilizație]. maiorescu, cr. i, 264. Idei și sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. gherea, st. cr. iii, 402. Aceasta rezultă din fapte și rezultă cu necesitate, ibrăileanu, s. l. 143. Comte a statornicit șirul în care au trebuit, cu necesitate, să ia naștere științele și să se dezvolte. conta, o. c. 13. Metafora s-a ivit cu necesitate dintr-o anumită indigență a limbii. vianu, m. 10. Sarcinile puse de partid în fața industriei constructoare de mașini implică cu necesitate sporirea exigenței la controlul calității produselor. lupta de clasă, 1962, nr. 1, 17. ♦ Obligativitate, constrîngere. Crearea și dezvoltarea relațiilor de producție socialiste au determinat înfăptuirea unui salt măreț din domeniul necesității în acela al libertății. cf 1960, nr. 3, 78. 3. Utilitate; oportunitate. Necesitatea examenului fizic al elevilor. ygrec, m. n. 156. O problemă din cele mai pasionante este aceea relativă la temeiul și necesitatea unificărilor metaforice. vianu, m. 85. Necesitatea unei arte poetice. v. rom. ianuarie 1954, 153. S-a subliniat... necesitatea grijii pentru cît mai buna organizare a lecțiilor în condițiile școlii serale. gî 1962, nr. 652, 1/4. – pl.: necesități. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.