NECINSTE s. f. Lipsă de cinste, de probitate; ocară, insultă; rușine, dezonorare. – Pref. ne- + cinste.

necinste sf [At: CORESI, EV. 366 / E: ne- + cinste] 1 (Înv) Lipsă de mărire, de glorie. 2 (Înv) Umilință. 3 (Înv) Dispreț. 4 (Pex) Situație, întâmplare dezonorantă Si: dezonoare, rușine. 5 (Înv) Batjocură. 6 (Înv) Insultă. 7 (Înv) Pedeapsă care constă în mustrare aspră, batjocorire etc. a cuiva. 8 (Îlv) A face ~ A dezonora. 9 Lipsă de corectitudine, de onestitate în timpul îndeplinirii funcției.

NECINSTE s. f. Lipsă de cinste, de probitate; ocară, insultă; rușine, dezonoare. – Ne- + cinste.

NECINSTE s. f. Lipsă de cinste; batjocură, ocară, insultă; rușine. Hotărî să ceară dreptate pentru necinstea ce i-a făcut soția lui. ISPIRESCU, L. 27.

necinste f. dezonoare.

necínste f. Dezonoare. Oprobiŭ. Neonestitate.

necinste s. f., g.-d. art. necinstei

necinste s. f., g.-d. art. necinstei

necinste s. f., g.-d. art. necinstei

NECINSTE s. v. afront, batjocură, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

NECINSTE s. 1. incorectitudine, necorectitudine, (înv.) incorecțiune, malonestitate. (~ unui slujbaș.) 2. v. dezonoare.

NECINSTE s. 1. incorectitudine, necorectitudine, (înv.) incorecțiune, malonestitate. (~ unui slujbaș.) 2. dezonoare, rușine, (pop.) ocară, (înv. și reg.) ponos, ponoslu. (Nu poate îndura ~.)

necinste s. v. AFRONT. BATJOCURĂ. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ.

Necinste ≠ cinste, onoare, cinstit, onest

NECINSTE. Subst. Necinste, incorectitudine, necorectitudine, incorecțiune (înv.), corupție, corupere, coruptibilitate, venalitate (livr.). Escrocare, escrocherie, hoție, șarlatanie, șarlatanism (rar), potlogărie (fam.), potlogărit (fam.), pungășie, pungășeală (fam.), borfășie (rar). Înșelare, înșelăciune, înșelătorie, trișare. Infidelitate, nefidelitate, trădare. Ipocrizie, prefăcătorie, fățărnicie, fățărie (înv.), șiretenie, șireție (rar), viclenie, vicleșug, vulpenie. Măsluire, măsluială (rar), mistificare, mistificație (rar), falsificare. Mituială, mituire, șperțuială (fam.). Escroc, hoț, șarlatan, potlogar (fam.), pungaș, borfaș. Înșelător, trișor. Trădător. Ipocrit, fățarnic. Măsluitor, mistificator, falsificator. Mituitor. Șperțar, ciubucar (fig., fam.). Adj. Necinstit, neonest, incorect, corupt, coruptibil, venal (livr.), veros (livr.). Hoțesc, șarlatanesc (rar), potlogăresc (fam.), pungășesc (fam.). Infidel, nefidel, neloial, neleal. Ipocrit, prefăcut, prefăcător (rar), fățarnic, șiret, viclean. Măsluit, falsificat, denaturat. Vb. A fi necinstit, a fi incorect. A escroca, a fura, a hoți (rar), a potlogări (fam.), a pungăși (fam.). A înșela, a duce de nas, a trișa. A trăda. A se preface, a se fățărnici (înv.), a se fățări (înv.). A măslui, a falsifica. A da mită, a mitui, a da șperț, a șperțui. A lua mită, a umbla după șperț (după ciubuc). Adv. (În mod) necinstit, incorect. Hoțește, potlogărește (fam.). V. hoție, imoralitate, înșelătorie, josnicie; minciună, viclenie.