necunoștință f. lipsă de cunoștință: în necunoștință de cauză.

necunoștínță f., pl. e. Lipsă de cunoștință: a vorbi în necunoștință de cauză.

CUNOȘTINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Știința pe care o avem despre o persoană sau despre un lucru, idee, noțiune: a avea ~ de ceva, a ști, a fi aflat ceva; a aduce la ~, a face cunoscut, a da de știre ¶ ¶ C. NECUNOȘTINȚĂ ¶ 2 Facultatea de a cunoaște, de a distinge: cunoștința binelui și a răului ¶ 3 † Recunoașterea, faptul de a recunoaște, de a admite un lucru: pe nebunul nu-l aduci la ~ (PANN) ¶ 4 În ~ de cauză, cunoscînd bine ceea ce zice sau face cineva ¶ 5 Relațiuni cu o persoană: a face ~ cu cineva; legase cunoștințe cu neguțători de peste Dunăre (I.-GH.) ¶ 6 Persoană cunoscută, cu care sîntem în relații: e o veche ~ ¶ 7 pl. Știință, învățătură: are cunoștințe vaste.

Necunoștință ≠ cunoștință