NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art; pop.) Dracul, diavolul. – Pref. ne- + curat.

necurat, ~ă [At: PSALT. HUR. 10^V/19 / V: (reg) nic~ / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + curat] 1 a Care nu este curat Si: murdar. 2 a (Fig) Necinstit. 3 a (Fig) Dubios. 4 a (Fig) Incorect. 5 a (Îvr) Care nu este încă vindecat de o boală. 6 a (Reg; d. femei) Care se găsește în perioada menstruală sau în stare de lehuzie. 7 a (Pex) Care, potrivit credințelor populare, s-a pângărit prin atingere cu o femeie necurată (6), considerată impură. 8 a (Înv; d. animale) A căror carne nu este permis de către Biserică să fie mâncată Si: spurcat. 9-10 smf, a (Înv) (Persoană) care nu crede în Dumnezeu Si: necredincios (18-19). 11-12 smf, a (Înv) (Om) păcătos. 13 smf Păgân. 14 sn Lipsă de credință. 15 a Blestemat. 16 a Diavolesc. 17 a (Îs) Duh (sau, rar, spirit) ~ Spirit rău. 18 sma (Prc) Diavol. 19 sm (Înv) Dușman.

NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. ◊ Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art.; pop.) Dracul, diavolul. – Ne- + curat.

NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Necinstit, murdar. V. dubios. Afaceri necurate. ▭ De gînduri necurate mi-e simțirea urmărită. MACEDONSKI, O. I 280. El pre nurliu rîdea, Făcînd semne la un alt Judecător necurat. DONICI, F. 63. 2. Blestemat, spurcat; (în concepțiile religioase) închinat diavolului; diavolesc. Mai bine-ți rupeai gîtul decît îmi intrai în casă, ciumă necurată. CONTEMPORANUL, VI_II 19. ◊ (Substantivat) Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ◊ Duh necurat = spirit rău, diavol. Fătu-meu, cum îți mai e? Cum stai la cap? Te-ai mai dezbărat de duhul necurat care te canonește? CARAGIALE, O. III 77. Dare-ar duhul necurat Să fie-n veci fărmecat. ALECSANDRI, P. I 7. ♦ (Substantivat; mai ales în forma articulată) Dracul, diavolul. Așa se învrăjbiră, fără să vrea, ca și cum necuratul și-ar fi vîrît coada. DELAVRANCEA, H. T. 148. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind, cu necuratul treabă. COȘBUC, P. I 242. Boierul acela avea o păreche de case... în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301.

NECURAT ~tă (~ți, ~te) și substantival (negativ de la curat) Care este caracteristic pentru drac; de drac; drăcesc; diavolesc; diabolic. * (Duh) ~ spirit rău; diavol. /ne- + curat

necurat a. 1. care nu e curat, murdar; 2. fig. spurcat: duh necurat. ║ m. nume eufemistic dat diavolului: căzu și crăpă ca necuratul ISP. [Traducere după slav. NEČISTĬI (DUHŬ)].

necurát, -ă adj. Murdar, spurcat. Duh necurat, diavolu. S.m. Diavolu. S.n. Ps. S. Necurățenie.

nicurat, ~ă a, s vz necurat

necurat adj. m., pl. necurați; f. necurată, pl. necurate

necurat adj. m., pl. necurați; f. necurată, pl. necurate

necurat adj. m., pl. necurați; f. sg. necurată, pl. necurate

NECURAT adj. v. ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest.

NECURAT s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

NECURAT adj., s. art. 1. adj. v. impur. 2. adj. v. dubios. 3. adj. v. diabolic. 4. s. art. v. drac.

necurat adj. v. ILEGAL. ILICIT. INCORECT. NECINSTIT. NECORECT. NELEGAL. NEONEST.

NECURAT adj., s. art. 1. adj. impur, murdar, (pop.) spurcat. (Apă potabilă devenită ~.) 2. adj. dubios, echivoc, îndoielnic, suspect. (De o morală ~.) 3. adj. demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, satanic, (livr.) demoniac, mefistofelic, (înv. și pop.) satanesc, (înv.) demonicesc, mamonic, satanicesc. (Planuri ~.) 4. s. art. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

necurat s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.

Necurat ≠ curat

NECURAT, -Ă adj., subst. 1. adj. Negativ al lui curat. cf. coresi, ev. 42, gcr i, 80/9, biblia (1688), 77²/23, cantemir, ist. 81, donici, f. II, 22/16, MACEDONSKI, O. I, 280, GOROVEI, CR. 8, AGlRBICEANU, L. T. 330, SADOVEANU, O. IX, 150, MARIAN, T. 7, ȘEZ. III, 88. 2. adj. (Învechit, rar). Care nu este (încă) vindecat (de o boală). Preuții ispitiia pre aceia, și de la aceia judecată lua, au curați era de stricăciune, au necurați. coresi, ev. 424, cf. 423. 3. adj. (Regional; despre femei) Care se găsește în perioada menstruală sau în stare de lehuzie; p. ext. care, potritiv unor credințe populare, s-a pîngărit prin atingere cu o femeie aflată în această stare (considerată impură). Femeia sau fata „necurată” să nu-și puie flori în cap, că bate cîmpul piatra. candrea, f. 22. Se spală și se șterge de cămeșa lehuzei că să dea necurățenia tot pe dînsa, să nu rămîie necurată și pe cealaltă lume. gorovei, cr. 30. 4. adj. (Învechit; despre animale) A căror carne nu este permis (de biserică) să se mănînce; spurcat. Și Noe intră in corabie și ficiorii lui, muiarea lui și muierile feciorilor lui cu el pentru apele potopului den vite curate și den necurate. palia (1581), 33/14. Cine va mînca lup sau vulpe... și ș-altele... cîte sînt necurate (a. 1640). gcr i, 90/36. A nu mînca vite necurate. văcărescul, ist. 248. 5. adj., s. m. și f. (Învechit) (Persoană) care nu crede în Dumnezeu; necredincios (3), păcătos; păgîn. Se dereptul abia se spăseaște, e necuratul și păcătosul iuo se vor ivi? cod. vor. 162/12. Derept acea nu voru învie necurații la giudeț. psalt. 1, cf. 15. Că blestemul Domnului, zice, spre casele necuraților, iară derepților nu numai casele ce și curțile blagoslovite sînt. coresi, ev. 226, cf. 13, 24, 26. Necurații iară să aibă mînie (a. 1633). gcr i, 83/32. Duceți-vă de la mine..., necuraților (a. 1654). cuv. d. bătr. ii, 458/17. Iară voi necurații ca pleava, De sîrg veți cunoaște-vă isprava. dosoftei, ps. 12/9, cf. 32/3. Aceasta e partea omului necurat. biblia (1688), 372¹/1. Pusăr(ă) mănule pre păcătoș și necuraț (a. 1692). gcr i, 304/4. Făcu necuratul după cearerea lor. mineiul (1776), 145^v2/24. ◊ (Prin sinecdocă) Laudu-te, Doamne... și cîntare nedestoinică-ț’ aduc dentru gură spurcată și de la inimă necurată (a. 1633). gcr i, 80/8. De la necurată limbă... Priimeaște-mi ruga, Hr[i]stoase. dosoftei, ap. gcr i, 241/19. ♦ (Substantivat, n.) Necurăție (2). Tu lăsași necuratul înremiei meale. psalt. 55. 6. adj. (în sintagma) Duh (sau, rar, spirit) necurat = spirit rău; p. restr. diavol. După vindecarea ce vindecă omul de duhul necurat. coresi, ev. 57, cf. 81, 84. Lîcuia într-îns și multe duhure necurate, varlaam, c. 353. Deade lor puteare spre duhurile necurate, ca să le scoață pre iale (cca 1650). gcr i, 194/10. Văzui pe un d[u]h nicurat (a. 1799). id. ib. ii, 171/14. Duhuri necurate... Nu au să-l mai necăjească prin vedenii. conachi, p. 263. Vedeți o biată femeie nevinovată, cu inima simplă și liniștită. O urmăriți, vă țineți ca niște duhuri necurate de ea. negruzzi, s. i, 48. Dare-ar duhul necurat Să fie-n veci fărmecat. alecsandri, p. i, 7. Fătu-meu, cum îți mai e?... Te-ai mai dezbărat de duhul necurat care te canonește? caragiale, o. ii, 274. Un împărat păgîn... avea o fecioară bolnavă rău, „bîntuită de duhul cel necurat”. vlahuță, r. p. 76. Cele mai multe slăbiciuni vin de la spiritele necurate. f (1897), 55, cf. 42. Acel duh necurat a răspuns că are 19 nume. marian, na. 31, cf. id. î. 89, alr ii 4 230. 7. s. m. (Învechit) Dușman, vrăjmaș, prigonitor; spec. (sens curent) unul dintre numele dracului. Fața necuraților ce mă chinuiră. psalt. hur. 10^v/19. Nu las(ă) Dumnezeu șerbii și slugile sale în ponoslul necuraților (cca 1550). gcr i, 3/18. De fața necuraților ce m-au strîstuit, Vrăjmașii miei sufletul mieu ținură. coresi, ps. 34/5. Cine-ș satură mințele lui cugetă cumu-ș ugoda trupul și să facă voia necuratului (a. 1610). gcr i, 44/14. Izbăveaște sufletul mieu de necuratul, cu arma ta. dosoftei, ap. gcr i, 247/17, cf. heliade, o. ii, 28. Babele la noi gonesc pre necuratul afumînd pene prin casă. negruzzi, s. i, 66. Necuratului i mai zic rumâni[i], îl policresc: naiba, aghiuță, dracu. jipescu, o. 114, cf. gane, n. ii, 204. Boieriul acela avea o păreche de case... în care se zice că locuia necuratul. creangă, p. 301, cf. 304. Să nu-l crezi... căci orișice-ar zice, necuratul vorbește printr-însul. slavici, n. ii, 334. Piei necuratule de pe fața pămîntului. ispirescu, l. 48, cf. 26. În suflet necuratul să pătrundă izbutește. macedonski, o. i, 279. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu necuratul treabă. coșbuc, p. i, 242. Așa se învrăjbiră, fără să vrea, ca și cum necuratul și-ar fi vîrît coada. delavrancea, h. t. 148. Ce să fie, bă? se întrebau unul pe altul. – Ucigă-l toaca! – Necuratul. f (1903), 44, cf. pribeagul, p. r. 124. Ochii baciului de mult sticleau ca ai necuratului din rîpă. sadoveanu, o. ix, 26. Doi copii bolnavi de scarlatină... sînt chinuiți urît de „necuratul'”. ulieru, c. 3. Tu, suflet, nu-ntreba, nemîntuit, Care din cei doi semeni te-a mințit. Domnul din ceruri, bun, sau necuratul. arghezi, f. 53. Nu cumva te ai bine cu ăl necurat? tudoran, p. 29. Făcea al doilea drum, de parcă ar fi fost înfrățit cu cel necurat, id. ib. 95. Ion acela e cu necuratul. sbiera, p. 161. Unii curteni își dau cu socoteală că crăiasa e în legătură cu necuratul și acela-i fură copiii. marian, na. 129. Cînd tună și fulgeră să nu ții mîță și cîne în casă că s-ascunde necuratul în ele. șez. i, 126. Dacă strigă cineva noaptea la fereastră, nu e bine... a se răspunde... fiindcă cel ce strigă este necuratul. gorovei, cr. 102. În comoara de la Țețin stăpînește necuratul. pamfile, com. 9, cf. id. dușm. 20, id. văzd. 145, alr i 309, 616, alr ii 4 230. Banu e ochiu necuratului. jipescu, o. 113. ♦ (Neobișnuit, la f.) Parte din rădăcini se păstrează în casă peste tot anul și se aprinde, din cînd în cînd, ca să miroasă frumos și să prigonească pe necurata din casă. marian, s. r. ii, 67. – pl.: necurați, -te. – Și: (regional) nicurat, -ă adj., subst. – pref. ne- + curat. – Sensul 5 traduce slavonul нечистъ „necurat”, prin confuzie cu нечѣстивъ.