NEUMBLAT, -Ă, neumblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri, locuri) Care este puțin umblat, pe care se trece rareori; pe unde nu au trecut niciodată oamenii; p. ext. care nu este populat; pustiu. 2. (Despre oameni) Care a călătorit puțin sau deloc; neexperimentat. [Pr.: ne-um-] – Pref. ne- + umblat.

neumblat, ~ă a [At: PSALT. 118 / V: (înv) neîm~ / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + umblat] 1 (D. drumuri, locuri etc.) Pe care nimeni nu a umblat încă Si: nestrăbătut (1), necălcat (1). 2 (D. drumuri) Care este foarte puțin circulat, frecventat. 3 (Pex; d. locuri) Care nu este populat Si: pustiu. 4 (Reg; d. terenuri) Care nu este cultivat. 5 (Rar) Care nu este încă folosit Si: nou. 6 (Rar; fig) Imaculat.

NEUMBLAT, -Ă, neumblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri, locuri) Care este puțin umblat, pe care se trece rareori; pe unde nu au trecut niciodată oamenii; p. ext. care nu este populat; pustiu. 2. (Despre oameni) Care a călătorit puțin. [Pr.: ne-um-] – Ne- + umblat.

neumblat a. 1. pe unde nu s’a umblat: drumuri neumblate; 2. fig. inexperimentat: om neumblat.

neumblát, -ă adj. Nestrăbătut, necălcat, pe unde n’au umblat oameniĭ: codri neumblațĭ. Care n’a umblat mult, fără experiență: om neumblat.

neîmblat, ~ă a vz neumblat

UMBLAT, †ÎMBLAT I. adj. 1 p. UMBLA ¶ 2 Care a călătorit mult, care a văzut multe locuri: fiind un om umblat prin streinătate și mai fiind și vînător, știe fel de fel de comedii (BR.-VN.) ¶ 3 Frecuentat, pe unde se umblă mult: drum ~, poarta din față dedea într’o uliță foarte ~ă (DEM.) ¶¶ C. NEUMBLAT. II. sbst. Faptul de a umbla: să nu lași pe popă să sfîrșească cu umblatul la tine, că-i a rău (GOR.).

neumblat (desp. ne-um-) adj. m., pl. neumblați; f. neumblată, pl. neumblate

neumblat (ne-um-) adj. m., pl. neumblați; f. neumblată, pl. neumblate

neumblat adj. m., pl. neumblați; f. sg. neumblată, pl. neumblate

NEUMBLAT adj. 1. gol, necirculat, pustiu. (Șosele ~.) 2. necălcat, nestrăbătut, (înv. și reg.) săcret. (Locuri ~.)

NEUMBLAT adj. 1. gol, necirculat, pustiu. (Șosele ~.) 2. necălcat, nestrăbătut, (înv. și reg.) săcret. (Locuri ~.)

NEUMBLAT, -Ă adj. Negativ al lui umblat. 1. (Despre drumuri, locuri etc.) Pe care nimeni nu a umblat încă, nestrăbătut (1), necălcat (1); care este foarte puțin circulat, frecventat, pe care se umblă foarte puțin; p. ext. care nu este populat; pustiu. În pămîntu pustiniiu și netrecut (neîmbiat h d). psalt. 118. Veseleaște-te, pustie neîmbiată, varlaam, c. 185. Le-au mai dăruit dincolo de munți o țeară neumblată din Comania. șincai, hr. i, 257/30. Într-un loc neumblat ducîndu-să, împreună cu hiarele s-au sălășluit (a. 1809). gcr ii, 203/14. Merse, și merse cale lungă neumblată pînă ce dete de o altă colibă. ispirescu, i. 358. Pornea de dimineață în pădure... pe potecile cele mai neumblate. c. petrescu, î. ii, 242. Ca loc de adăpost stabil își alege păduri mari, dese și neumblate, stoica, vîn. 95. Drumu-i neumblat. beniuc, v. 47. În dreapta, un drum, cel mai părăginit și mai neumblat dintre toate, galan, b. i, 51. Pe cărare neumblată, Pe rouă nescuturată. marian, v. 129. ♦ (Regional; despre terenuri) Care nu este cultivat (Brașov). cf. alr i 915/180. 2. (Rar) Care nu este încă folosit, întrebuințat, uzat; nou. Îi trebuia o sculă mai nouă, neumblată, Ca să doboare codrul întreg și dintr-o dată. arghezi, c. o. 135. Oală neumblată. com. marian. ♦ Fig. Curat, imaculat, pur. Bucură-te ușa Domnului cea neumblată. mineiul (1776), 205^vi/28. – pl.: neumblați, -te. – Și: (învechit) neîmblat, -ă adj. – pref. ne- + umblat.