nimeri¹ [At: COD. VOR. 58/9 / V: nem~, (îrg) num~ / Pzi: ~resc, (reg) nimer; nimăr, 3 (reg) nimere, nimăre / E: bg намеря] 1 vt A găsi pe cineva sau ceva din întâmplare. 2 vi A da peste... 3 vt A găsi alegând din mai multe posibilități ceea ce corespunde, într-o împrejurare dată, adevărului sau necesității. 4 vt (Fșa) A ghici. 5-6 vi (Îe) A ~ bine (sau ~ rău) A raționa corect (sau incorect). 7-8 (Îae sau, fam, a o ~ ori a o ~ bine sau rău) A proceda (așa cum trebuie sau) cum nu trebuie. 9 vt (Fam; îe) A o ~ (bine) A spune lucrurilor pe nume. 10 vt (Fam; îae) A ghici. 11 vt (Îe) A (o) ~ ca Irimia (sau ca Ivan, ca Stan) cu oiștea-n gard, sau a (o) ~ ca țiganul la împărat, a (o) ~ ca nuca-n perete A proceda exact cum nu trebuie. 12 vt (Îae) A-și face o socoteală greșită, nepotrivită. 13 vt (Îe) A (o) ~ (ca țiganul) miercurea (sau vinerea) la stână A ajunge undeva într-un moment nepotrivit. 14 vr A fi de față întâmplător Si: (nob) a se năpădi (17). 15 vr A se întâmpla ca ceva sau cineva să fie într-un anumit fel Si: a se potrivi, (pop) a se brodi. 16 vrr (Pop) A se potrivi unul cu altul. 17 vru A se întâmpla. 18 vi A sosi undeva sau de undeva pe neașteptate, din întâmplare. 19 vi A izbuti să ajungă la locul dorit. 20 vi A reuși să găsească ținta căutată. 21-22 vtr (Fșa) (A atinge pe cineva sau) a se lovi țintind cu o armă, cu un obiect aruncat, cu un proiectil Si: (pop) a (se) păli. 23 vt (Spc) A lovi în țintă. 24 vt (Pop; îe) Cine nu chitește, nu nimerește Cine nu se gândește bine când face ceva, nu nimerește. 25 vi A izbuti să atingă scopul urmărit Si: a reuși. 26 (Spc) vi A reuși în munca întreprinsă.

NIMERI, nimeresc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge, a lovi (unde trebuie) cu un obiect aruncat sau cu proiectilul unei arme. Se întîmpla să nu nimerească paserile cu săgeata. CREANGĂ, P. 245. Paloșul mi-l învîrtea, În Mogoș îl azvîrlea, Dar nici că mi-l nimerea. ALECSANDRI, P. P. 154. A slobozit un pistol asupră-mi, dar nu m-a nimerit. NEGRUZZI, S. I 24. ◊ Absol. Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. 2. Intranz. A ajunge, a sosi undeva, uneori din întîmplare, a ajunge la... Sosiră în București dimineața și nimeriră tocmai bine spre amiazi în strada Argintari. REBREANU, R. I 268. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. Lîng-a Docolinei vad, Nimerit-au, poposit-au... Zece care mocănești. ALECSANDRI, P. II 104. 3. Tranz. A afla, a găsi, a descoperi pe cineva sau ceva (printr-o întîmplare). Niciodată n-a nimerit-o acasă singură. REBREANU, I. 104. Nu știa ce să facă, ca s-o poată găsi și nimeri. ȘEZ. V. 66. A nimerit orbul Brăila v. orb. ♦ Intranz. A da de... Între-acestea nimeresc peste o urmă de bou, plină cu apă limpede. RETEGANUL, P. I 45. 4. Intranz. (Deseori urmat de determinări calitative) A găsi o cale, o soluție pentru o anumită situație sau împrejurare; a o potrivi. Acordîndu-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III 9. ◊ Tranz. Nu știa cum s-o nimerească mai bine. ISPIRESCU, L. 259. (Expr.) A o nimeri ca Ieremia cu oiștea-n gard v. gard. ♦ A ghici. Poate mărgăritar! – Chiar ai nimerit. DRĂGHICI, R. 98. (Tranz.; atestat în forma nemeri) N-ai nemerit-o: că nu-i gîscă, ci-i gînsac. CREANGĂ, P. 43. 5. Refl. unipers. A se întîmpla ca ceva sau cineva să fie într-un anumit fel sau într-un anumit loc. De data asta se nimerise ca sărbătorile creștinești să le facem și noi după lege, pe loc, în port. BART, S. M. 96. 6. Refl. A se găsi, a se afla (din întîmplare) undeva. Îmi dau drumul jos, prăbușit, și mă nimeresc cu capul în dreptul unui bolovan. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. ♦ A fi (din întîmplare) la îndemînă, a cădea sub mînă. [Țăranii] spărgeau și sfărîmau ce se nemerea. REBREANU, R. II 231. 7. Refl. (Popular) A se potrivi, a se asemăna cu cineva. (Atestat în forma nemeri) Ai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne nemerim. BIBICESCU, P. P. 25. – Variante: nemeri, înnemeri vb. IV.

A NIMERI ~esc 1. tranz. 1) A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat. * A-l ~ pe cineva a-i face cuiva pe plac; a satisface hatârul cuiva. A o ~ bine a) a (nu) da greș; b) a spune ceva potrivit. 2) A găsi pe baza unor informații prealabile. ~ drumul. 2. in-tranz. A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a se trezi; a se pomeni; a cădea; a pica. ~ în încurcătură. ◊ ~ tocmai bine (sau la țanc) a veni la momentul potrivit. /<bulg. nameria

A SE NIMERI mă ~esc intranz. 1) A se întâmpla să fie într-un anumit fel. ◊ Ce se ~ește indiferent ce; orice. Cu ce se ~ește cu orișice. 2) A se afla din întâmplare (undeva); a se întâmpla. 3) pop. A avea trăsături comune; a fi pe potrivă (unul cu altul); a se potrivi. /<bulg. nameria

nimerì v. V. nemerì.

mimeri v vz nimeri

nemeri v vz nimeri

numeri v vz nimeri

SE NON E VERO E BEN TROVATO (Ital.) = Dacă nu e adevărat, e bine nimerit.

ÎNNEMERI vb. IV v. nemeri.

nemerì v. 1. a ajunge la timp: a nemerit în oraș pe înserate; 2. a afla, a găsi: ai nemerit casa; 3. a atinge ținta: a nemeri cu pușca; 4. fig. a ghici: n’ai nemerit; 5. a se potrivi: nu se nemerește; 6. a se întâmpla: se nemerise tata în casă. [Slovean NAMERITI SE, a ajunge, a întâlni].

nemerésc v. tr. (vsl. na-mĭeriti, a măsura, d. mĭera, măsură; sîrb. nameriti se na, a întîlni, a nemeri; bg. namiram, găsesc. V. dumeresc, smeresc, smerin). Lovesc unde am ochit: l-a nimerit c’o peatră în picĭor, cu pușca. Găsesc ceva stabil: a nemeri drumu. Fig. Ghicesc, brodesc: l-aĭ nemerit (saŭ intr. aĭ nemerit) bine cînd ĭ-aĭ zis „hoț”. V. intr. Ajung din întîmplare: am nemerit acasă, an nemerit la el. V. refl. Mă potrivesc: nu se nemerește ce zicĭ tu cu ce zice el. Mă întîmplu, mă brobodesc: se nemerise să fie și el acolo (V. zgodesc). – În vest și îne- saŭ înne-, în est și nim-.

nimerésc V. nemeresc.

nimeri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nimeresc, 3 sg. nimerește, imperf. 1 nimeream; conj. prez. 1 sg. să nimeresc, 3 să nimerească

nimeri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nimeresc, imperf. 3 sg. nimerea; conj. prez. 3 să nimerească

nimeri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nimeresc, imperf. 3 sg. nimerea; conj. prez. 3 sg. și pl. nimerească

nimeri

nemeresc, -ream 1 imp.

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a păli, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (A ~ drept în țintă.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treabă.) 6. (pop. și fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibăci. (Cum de ai ~t-o atât de bine?) 7. a se întâmpla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (înv. și reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a tălăli, (prin Maram.) a se tâlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ să fiu și cu acolo.) 8. a apuca, a se întâmpla, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce a ~.) 9. v. cădea.

NIMERI vb. v. izbuti, reuși.

nimeri vb. v. IZBUTI. REUȘI.

NIMERI vb. 1. a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, o ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul a ~ iepurele.) 2. a ochi, (pop.) a păli, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (A ~ drept în țintă.) 3. a (se) potrivi, (Ban. și Transilv.) a (se) păsăli. (Potcoava nu se ~.) 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treabă.) 6. (pop. și fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibăci. (Cum de ai ~t-o atît de bine?) 7. a se întîmpla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (înv. și reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a tălăli, (prin Maram.) a se tîlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ să fiu și eu acolo.) 8. a apuca, a se întîmpla, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce ~.) 9. a cădea, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sărbătoarea s-a ~ într-o sîmbătă.)

nemeri (nemeresc, nemerit), vb. – 1. A lovi la țintă, a ținti. – 2. A lovi unde trebuie. – 3. A afla, a întîlni. – 4. A veni din întîmplare. – 5. (Refl.) A se petrece, a avea loc. – 6. (Refl.) A coincide, a concorda, a cădea de acord. – Var. nimeri, înimeri. Sl. namĕriti „a măsura” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 193), cf. bg. namiram „a afla”, sb. namjeriti „a nimeri”, sl. namĕrjenije „alb”. – Der. nemerit, adj. (țintit); nemereală, s. f. (întîmplare); nemernic, adj. (înv., străin; vagabond, mizerabil), din nemeri (4) cu suf. -nic, sau din sb. nemenik „persoană sosită din întîmplare”; nemernici, vb. (a hoinări, a trîndăvi, a cerși); nemernicie, s. f. (înv., condiție de străin; hoinăreală, trîndăveală). Pentru semantismul lui nemernic, cf. Șeineanu, Semasiol., 204.

Nimeresc orbii Suceava – Pe vremuri, la biserica Sf. Ioan din Suceava, unde se află moaștele sfîntului Ioan cel Nou, se făceau dese pelerinaje, întrucît dăinuia credința că aceste moaște vindecă orbii. Unii veneau singuri, pe jos, întrebînd din om în om. Expresia constituie deci un îndemn la străduință: dacă nimeresc orbii Suceava, atunci orice țintă, oricît de grea, poate fi atinsă. Se mai folosește și varianta: a nimerit orbul Brăila, adresată celor „ce nimeresc după multă chibzuire” (cum afirmă Iordache Golescu), sau „celor pe care îi conduce mai mult norocul” (cum susține Iuliu Zanne). Ion Creangă, în Amintiri din copilărie, spune: „Nimeresc orbii Suceava și eu era să nu vă nimeresc?”

a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard expr. a face o gafă.

MIMERÍ vb. IV v. nimeri.