NOTA, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.

nota¹ vt [At: NEGULICI / Pzi: ~tez / E: fr noter, lat notare, it notare] 1 (Fșa) A însemna ceva în scris Si: a consemna, a înregistra, a înscrie, a scrie, (înv) a notifica (2). 2 A indica. 3 A semnala. 4 A sublinia. 5 A remarca. 6 A reține. 7 A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. 8 A clasifica după însușirile dovedite, după capacitate etc. 9 A marca printr-un semn, prin simboluri, cifre, litere etc. 10 (Pex) A memora. 11 A însemna pe cineva undeva, în vederea sancționării lui.

NOTA, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.

NOTA ², notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a înregistra, a înscrie, a consemna în scris. Sadoveanu a notat cu multă precizie limba poporului. VIANU, A. P. 238. Ochiul explicatorului vede tot, notează tot. ARGHEZI, P. T. 124. Trebuie să notăm aici o particularitate. GHEREA, ST. CR. II 171. ♦ A califica cu ajutorul notelor (4) pe un elev sau un student, a aprecia pe cineva sau ceva; a clasifica după calitate. Naum era băiat bun și bine notat de profesori. C. V. 106. ♦ A însemna pe cineva în vederea sancționării lui. ♦ A observa, a băga de seamă. 2. (Cu privire la valori numerice, elemente geometrice etc.) A însemna prin litere, cifre sau alte simboluri. A nota unghiurile unui patrulater.

NOTA vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative. 2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr. noter, lat. notare].^[1]

NOTA vb. tr. 1. a însemna, a consemna. 2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative. 3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc. (< fr. noter, lat. notare)

A NOTA ~ez tranz. 1) (nume, informații) A fixa în scris; a înscrie; a înregistra; a consemna. ~ un număr de telefon. 2) (elevi, studenți etc.) A aprecia cu o notă. 3) (elemente chimice, geometrice, valori numerice etc.) A reprezenta prin semne grafice convenționale. 4) (idei, afirmații etc.) A prevedea cu un semn pentru a reține sau pentru a nu trece cu vederea; a marca; a evidenția. 5) A scoate în evidență (pentru a atrage atenția); a reliefa; a evidenția. /<fr. noter, lat. notare

notà v. 1. a face o notă: notează acest pasaj; 2. a observa: notați bine aceasta; 3. a însemna într’un mod nefavorabil: l’am notat.

* notéz v. tr. (lat. notare, d. notum, noscere, a cunoaște). Însemn, ĭaŭ notă: a nota un vers, un pasagiŭ. Însemn defavorabil: te-a notat. Observ, ĭaŭ sama: notațĭ bine asta!

nota (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. notez, 3 notează; conj. prez. 1 sg. să notez, 3 să noteze

nota (a ~) vb., ind. prez. 3 notează

nota vb., ind. prez. 1 sg. notez, 3 sg. și pl. notează

NOTA vb. 1. v. înregistra. 2. v. semnala.

NOTA vb. 1. a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (A ~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 2. a observa, a releva, a remarca, a reține, a semnala, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...)

Nota bene (lat. „Notează bine”) – Se pare că obiceiul acestor adăugiri a rămas de pe vremea cînd cărțile erau scrise de mînă. Atticus, un prieten al lui Cicero, înființase la Roma un atelier unde lucrau 300 de scribi care copiau, după dictare, în mod simultan, același text. Desigur, în asemenea condiții se săvîrșeau destule greșeli și omisiuni. Prin „nota bene” erau evitate efortul și cheltuiala unor noi transcrieri. Deci, la început: un fel de erată. După ce mai tîrziu s-a introdus erratum, „nota bene” a ajuns ceea ce este și azi: o însemnare, cu inițialele N.B., spre a semnala cititorilor o informație sau o precizare suplimentară.