numire sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 12/1 / Pl: ~ri / E: numi] 1 Posedare a unui nume (1). 2 (Spc) Fel în care este numit¹ (1) ceva Si: denumire. 3 (Pex; ccr) Nume (1). 4 (Înv; îlav) Cu ~ (sau ~ri) de... sau cu ~ că Cu titlu de... 5 (Înv; pex; îal) Sub pretextul... 6 (Înv; îal) Ca și cum... 7 (Înv; îlav) Cu ~a cuiva Cu invocarea cuiva, în special a unei divinități. 8 (Înv; îe) A întoarce într-o ~ A aduce două sau mai multe fracții la același numitor. 9 (Înv) Substantiv. 10 Punere a cuiva într-o funcție, într-o slujbă. 11 Conferire a unui titlu, a unui grad. 12 Încredințare a unei misiuni cuiva. 13 (Ccr) Act oficial prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție.

NUMIRE, numiri, s. f. Acțiunea de a (se) numi și rezultatul ei. 1. Fixare, dare a unui nume (pentru a individualiza sau a identifica ființele, mai rar lucrurile, faptele etc.); denumire; (concretizat) nume. Cîte numiri ar inventa el... pentru un surîs de pe buzele ei! EMINESCU, N. 74. Mănăstirea Neamțul... luase astă numire de la pîrîul ce curge aproape. NEGRUZZI, S. I 214. Titluri nu erau la început, căci nu se dau deosebit, ci reprezentau numai numirea funcțiilor. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Titlu. Cîți oameni își ascund nimicnicia sub pompoase numiri. NEGRUZZI, S. I 191. 2. Rostire, pomenire, menționare a unui nume. Nu trebuie să se ocolească numirea lucrurilor pe adevăratul lor nume. MACEDONSKI, O. IV 66. 3. Angajare a cuiva într-un post, într-o funcție (v. încadrare); conferire a unui titlu, a unui grad. Numiri în învățămînt. ♦ (Concretizat) Act oficial prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. Căpătasem numirea în noua slujbă de gardian. I. BOTEZ, ȘC. 73.

NUMIRE ~i f. 1) v. A NUMI și A SE NUMI. 2) Act oficial prin care unei persoane i se acordă dreptul să exercite o funcție. /v. a (se) numi

numire f. acțiunea de a numi și rezultatul ei.

numíre f. Acțiunea de a numi într’o funcțiune. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ: numirĭ în corpu didactic.

numire s. f., g.-d. art. numirii; pl. numiri

numire s. f., g.-d. art. numirii; pl. numiri

numire s. f., g.-d. art. numirii; pl. numiri

NUMIRE s. 1. v. nume. 2. v. calificare. 3. v. constituire. 4. (înv.) provivasire. (~ cuiva într-o funcție înaltă.) 5. v. angajare.

NUMIRE s. 1. denumire, nume, (livr.) denominație, (rar) intitulare, (înv.) titlu, titulatură. (Ce ~ poartă?) 2. calificare, (fig.) etichetare, taxare. (~ cuiva drept...) 3. alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înființare, organizare, stabilire. (~ unei comisii speciale.) 4. (înv.) provivasire. (~ cuiva într-o funcție înaltă.) 5. angajare, încadrare, primire. (~ lui în uzină s-a făcut pe loc.)