21 de definiții pentru năduși

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂDUȘI, nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A secreta nădușeală (1); a transpira, a asuda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sufoca, a (se) înăbuși. – Din bg. naduša.

NĂDUȘI, nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A secreta nădușeală (1); a transpira, a asuda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sufoca, a (se) înăbuși. – Din bg. naduša.

năduși [At: PRAV. 85 / Pzi: esc / E: bg надуша] 1 vi (Fșa) A secreta prin pori o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare urinei Si: a asuda, a transpira. 2 vt (Îvp) A sufoca. 3 vr A muri prin sufocare. 4 vt (Reg) A bate pe înfundate. 5 vt (Înv; fig) A asupri. 6 vr (Îvr; fig) A se dezgusta. 7 vt A regreta. 8 vr A se căi.

NĂDUȘI, năduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înăduși vb. IV.

A NĂDUȘI ~esc pop. 1. tranz. v. A ÎNĂDUȘI. 2. intranz. A secreta sudoare; a asuda; a transpira. /<bulg. naduša

A SE NĂDUȘI mă ~esc pop. v. A SE ÎNĂDUȘI. /<bulg. naduša

NĂDUȘI vb. (Mold.) A sugruma, a sufoca. A: Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. PRAV. Gios aprinseră foc cu smoală ... ca să o nădușască. DVS, 5v. ♦ A muri prin sufocare. Craiu s-au năruit într-o mlaștină, călcat de calul său și acolo s-au nădușit. URECHE, s. v. nărui. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. DOSOFTEI, VS. S-au fostu nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugind noaptea. N. COSTIN. // B: Cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: bg. naduša. Cf. scr. nadušiti. Vezi și înăduși. CL f o i t u i, î n ă d u ș i, s u g u ș a.

nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].

ÎNNĂDUȘI vb. IV. v. năduși.

înăduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.

nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, 3 sg. nădușește, imperf. 1 nădușeam; conj. prez. 1 sg. să nădușesc, 3 să nădușească

năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 nădușească

năduși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 sg. și pl. nădușească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NĂDUȘI vb. v. asfixia, gâtui, înăbuși, îneca, strangula, sufoca, sugruma.

NĂDUȘI vb. a asuda, a (se) înnăduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

năduși vb. v. ASFIXIA. GÎTUI. ÎNĂBUȘI. ÎNECA. STRANGULA. SUFOCA. SUGRUMA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

năduși, nădușesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ♦ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” < duhǔ „duh” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).

năduși, nădușesc, vb. intranz. – 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu 1941: 16). – Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).

Intrare: năduși
verb (VT402)
Prezent indicativ și $năduș$.
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năduși
  • nădușire
  • nădușit
  • nădușitu‑
  • nădușind
  • nădușindu‑
singular plural
  • nădușește
  • nădușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nădușesc
(să)
  • nădușesc
  • nădușeam
  • nădușii
  • nădușisem
a II-a (tu)
  • nădușești
(să)
  • nădușești
  • nădușeai
  • nădușiși
  • nădușiseși
a III-a (el, ea)
  • nădușește
(să)
  • nădușească
  • nădușea
  • năduși
  • nădușise
plural I (noi)
  • nădușim
(să)
  • nădușim
  • nădușeam
  • nădușirăm
  • nădușiserăm
  • nădușisem
a II-a (voi)
  • nădușiți
(să)
  • nădușiți
  • nădușeați
  • nădușirăți
  • nădușiserăți
  • nădușiseți
a III-a (ei, ele)
  • nădușesc
(să)
  • nădușească
  • nădușeau
  • năduși
  • nădușiseră
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înăduși
  • ‑năduși
  • înădușire
  • ‑nădușire
  • înădușit
  • ‑nădușit
  • înădușitu‑
  • ‑nădușitu‑
  • înădușind
  • ‑nădușind
  • înădușindu‑
  • ‑nădușindu‑
singular plural
  • înădușește
  • ‑nădușește
  • înădușiți
  • ‑nădușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înădușesc
  • ‑nădușesc
(să)
  • înădușesc
  • ‑nădușesc
  • înădușeam
  • ‑nădușeam
  • înădușii
  • ‑nădușii
  • înădușisem
  • ‑nădușisem
a II-a (tu)
  • înădușești
  • ‑nădușești
(să)
  • înădușești
  • ‑nădușești
  • înădușeai
  • ‑nădușeai
  • înădușiși
  • ‑nădușiși
  • înădușiseși
  • ‑nădușiseși
a III-a (el, ea)
  • înădușește
  • ‑nădușește
(să)
  • înădușească
  • ‑nădușească
  • înădușea
  • ‑nădușea
  • înăduși
  • ‑năduși
  • înădușise
  • ‑nădușise
plural I (noi)
  • înădușim
  • ‑nădușim
(să)
  • înădușim
  • ‑nădușim
  • înădușeam
  • ‑nădușeam
  • înădușirăm
  • ‑nădușirăm
  • înădușiserăm
  • ‑nădușiserăm
  • înădușisem
  • ‑nădușisem
a II-a (voi)
  • înădușiți
  • ‑nădușiți
(să)
  • înădușiți
  • ‑nădușiți
  • înădușeați
  • ‑nădușeați
  • înădușirăți
  • ‑nădușirăți
  • înădușiserăți
  • ‑nădușiserăți
  • înădușiseți
  • ‑nădușiseți
a III-a (ei, ele)
  • înădușesc
  • ‑nădușesc
(să)
  • înădușească
  • ‑nădușească
  • înădușeau
  • ‑nădușeau
  • înăduși
  • ‑năduși
  • înădușiseră
  • ‑nădușiseră
verb (VT402)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnăduși
  • ‑nnăduși
  • înnădușire
  • ‑nnădușire
  • înnădușit
  • ‑nnădușit
  • înnădușitu‑
  • ‑nnădușitu‑
  • înnădușind
  • ‑nnădușind
  • înnădușindu‑
  • ‑nnădușindu‑
singular plural
  • înnădușește
  • ‑nnădușește
  • înnădușiți
  • ‑nnădușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnădușesc
  • ‑nnădușesc
(să)
  • înnădușesc
  • ‑nnădușesc
  • înnădușeam
  • ‑nnădușeam
  • înnădușii
  • ‑nnădușii
  • înnădușisem
  • ‑nnădușisem
a II-a (tu)
  • înnădușești
  • ‑nnădușești
(să)
  • înnădușești
  • ‑nnădușești
  • înnădușeai
  • ‑nnădușeai
  • înnădușiși
  • ‑nnădușiși
  • înnădușiseși
  • ‑nnădușiseși
a III-a (el, ea)
  • înnădușește
  • ‑nnădușește
(să)
  • înnădușească
  • ‑nnădușească
  • înnădușea
  • ‑nnădușea
  • înnăduși
  • ‑nnăduși
  • înnădușise
  • ‑nnădușise
plural I (noi)
  • înnădușim
  • ‑nnădușim
(să)
  • înnădușim
  • ‑nnădușim
  • înnădușeam
  • ‑nnădușeam
  • înnădușirăm
  • ‑nnădușirăm
  • înnădușiserăm
  • ‑nnădușiserăm
  • înnădușisem
  • ‑nnădușisem
a II-a (voi)
  • înnădușiți
  • ‑nnădușiți
(să)
  • înnădușiți
  • ‑nnădușiți
  • înnădușeați
  • ‑nnădușeați
  • înnădușirăți
  • ‑nnădușirăți
  • înnădușiserăți
  • ‑nnădușiserăți
  • înnădușiseți
  • ‑nnădușiseți
a III-a (ei, ele)
  • înnădușesc
  • ‑nnădușesc
(să)
  • înnădușească
  • ‑nnădușească
  • înnădușeau
  • ‑nnădușeau
  • înnăduși
  • ‑nnăduși
  • înnădușiseră
  • ‑nnădușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

năduși, nădușescverb

  • 1. intranzitiv A secreta nădușeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. DLRLC
    • format_quote A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. DLRLC
    • format_quote Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv popular A (se) sufoca, a (se) înăbuși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. DLRLC
    • format_quote Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. DLRLC
    • format_quote Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. DLRLC
    • format_quote Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. DLRLC
    • format_quote figurat Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. DLRLC
    • 2.1. A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit. DLRLC
      sinonime: înăbuși
      • format_quote La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: năduș. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.