născocitor, ~oare a [At: MARCOVICI, C. 3/11 / Pl: ~i, ~oare / E: născoci + -tor] (Asr) 1 Care creează ceva nou. 2 Care descoperă ceva nou. 3 Inventiv. 4 Care scornește. 5 (Pex) Mincinos.

NĂSCOCITOR, -OARE, născocitori, -oare, adj. 1. Care născocește, descoperă ceva; inventiv. Fie, că face! că-i meșteră lumea! – sfîrșește el clătinînd din cap și lăsînd mîna în jos, biruit, bucuros de puterea născocitoare a minții omenești. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ (Substantivat) Inventator; creator. Cineva este un născocitor dibaci care scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii. ISPIRESCU, U. 89. 2. Care scornește, plăsmuiește lucruri sau vorbe neadevărate, minciuni. (Substantivat) Să fi ascultat pe acești născocitori... ai fi crezut că Olimpul este pe pămînt. BOLINTINEANU, O. 430. Cel ce nu va să muncească este-n veci născocitor, Spiritu-i în viclenie totdeauna-i creator. BOLLIAC, O. 106.

NĂSCOCITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival pop. 1) Care născocește; care scornește lucruri neadevărate; mincinos. 2) Care creează ceva nou. /a născoci + suf. ~tor

născocitor a. și m. care născocește.

născocitór, -óare adj. și s. Care născocește, inventator. Spirit născocitor, spirit inventator.

născocitor adj. m., pl. născocitori; f. sg. și pl. născocitoare

născocitor adj. m., pl. născocitori; f. sg. și pl. născocitoare

născocitor adj. m., pl. născocitori; f. sg. și pl. născocitoare

NĂSCOCITOR adj., s. 1. adj. v. inventiv. 2. s. v. creator.

NĂSCOCITOR s. v. inventator.

NĂSCOCITOR adj., s. 1. adj. creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, (înv.) scornaci. (Un spirit ~.) 2. s. creator, făuritor, înfăptuitor, plăsmuitor, realizator, (înv.) săvîrșitor, scornitor, (fig.) făurar. (~ al unui procedeu pentru...)

născocitor s. v. INVENTATOR.