OAREȘICARE adj. pron. nehot. (Pop.) Oarecare (I1). – Oare + și + care.

oareșicare anh [At: GCR II, 106/26 / P: oa-reși~ / Pl: ~ / E: oare¹ + și + care] 1-2 Oarecare (1-2).

OAREȘICARE adj. nehot. (Pop.) Oarecare (I 1). – Oare + și + care.

OARE CARE, OAREȘI-CARE pron. nedef. Vreun, anumit, niște (se pune înaintea sau în urma substantivului): cartea îți aduce și oare-care mîngîiere (CRG.); simții o neliniște oare-care (NEGR.); a primit ~ vești neplăcute [oare² + (și+) care].

oareșicare (pop.) (desp. -reși-) adj. pr. invar. (~ îndoieli)

oareșicare (-reși-) (pop.) adj. pr. invar.

oareșicare adj. m. (sil. -reși-), f. oareșicare; pl. m. și f. oareșicare

OAREȘICARE adj. ceva, câtva, oarecare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecât, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă.)

OAREȘICARE adj. ceva, cîtva, oarecare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecît, oarecîtva, oareșice. (Are ~ treabă.)

OAREȘICARE adj. nehot. Care nu a fost identificat mai îndeaproape, oarecare. A liniști oareșcare neamuri zurbăluite. ist. am. 38^r/11. De-acolea să vede Că toți nemeșii vor ca să rudească Din oareșcare viță împărătească. budai-deleanu, t. v. 33. Ne-am obișnuit să numim poezia poporului, populară, ca și muzica lui, cu oareșcare simț de superioritate încrezută. contemp. 1954, nr. 421, 1/3. ♦ (Învechit, rar) Vreun. Și nu era oareșicarele loc, carele să nu fie plin (a. 1775). gcr ii, 106/26. ♦ (Învechit, rar; la pl.) Cîțiva, niște. Pe lîngă aceastea și altele oareșcare povăți (a. 1780). gcr ii, 124/32. – Pronunțat: oa-reși-. – Pl.: oareșicare. – Oare¹ + și + care.