obligat, ~ă a [At: ȘINCAI, HR. III, 158/10 / Pl: ~ați, ~e / E: obliga] 1 Constrâns. 2-3 (D. oameni) Care (este sau) trebuie să fie recunoscător. 4 (Rar) Obligatoriu.

OBLIGAT, -Ă, obligați, -te, adj. Care simte recunoștință; îndatorat. (Substantivat) Cum vezi, eu sînt obligatul dumitale. C. PETRESCU, R. DR. 109.

OBLIGAT, -Ă adj. 1. Căruia i se impune cu necesitate să facă ceva; care este constrîns să facă ceva. 2. (Liv.) Obligatoriu. 3. Îndatorat, recunoscător. [< obliga].

obligat a. 1. îndatorat; 2. recunoscător: rămân obligatul d-tale.

*obligát, -ă adj. Îndatorat, care a primit serviciĭ: îțĭ rămîn obligat.

OBLIGAT adj. 1. v. dator. 2. îndatorat, recunoscător, (înv.) mulțumitor. (Îți rămân ~ pentru serviciul făcut.)

OBLIGAT adj. 1. dator. (Sînt ~ să fac acest lucru.) 2. îndatorat, recunoscător, (înv.) mulțumitor. (Îți rămîn ~ pentru serviciul făcut.)

obligat (< it. obligato „indispensabil”), indicație ce arată caracterul indispensabil al unei părți dintr-o compoziție (1), al unui instr. sau al unei voci (1-2) dintr-un ansamblu*, contrariul lui ad libitum*. Echiv. it. principale. Abrev. obl. ♦ Instrument o., termen ce desemnează un instr. care, într-un ansamblu, fără a avea un rol concertant* propriu-zis, își păstrează un caracter independent și, deci, nu poate fi omis fără a prejudicia compoziția. ♦ Acompaniament* o. este un termen apărut în epoca de emancipare a instr. cu claviatură*, la sfârșitul epocii basului cifrat* (mijlocul sec. 18). Partea de acomp. începe să fie elaborată integral de compozitor, ca acomp. o. excluzând contribuția improvizatorică* a interpretului, și se deosebește de structura muzicală provenită din cifraj* prin valorificarea mai bogată a vocilor (2) medii în cadrul acordurilor*.

instrument obligat v. obligat.

OBLIGÁT, -Ă (< obliga) adj. 1. Care este constrâns sau îndatorat să facă ceva. 2. (BIOL.) Organism o. = organism limitat fie la un singur mod de viață sau acțiune (parazit obligat), fie cu puține sau fără posibilități de opțiune (bacterii obligat-aerobe).