24 de definiții pentru obligatoriu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -óare adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.

obligatoriu, ~ie a [At: (a. 1866) URICARIUL, X, 366 / V: (reg) obligator, ~gătoriu, ~gător / Pl: ~ii și (nob, af) ~ie / E: lat obligatorius, fr obligatoire] 1 Care trebuie urmat întocmai Si: impus. 2 Care trebuie făcut Si: impus. 3 Care nu poate lipsi Si: indispensabil.

OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.

OBLIGATÓRIU, -ÓRIE, obligatorii, adj. (Și în forma obligator) Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit. V. impus. Adevărurile științelor sînt deopotrivă obligatorii pentru fiecare. GHEREA, ST. CR. III 198. – Variantă: obligatór, -oáre adj.

OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].

OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)

OBLIGATÓRIU ~e (~i) 1) De care este obligat oricine să țină cont; care se impune. Regulă ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecât. Serviciu militar ~. [Sil. -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, fr. obligatoire

obligatoriu a. 1. ce are puterea de a obliga: clauză obligatorie; 2. la care e obligat: instrucțiune obligatorie.

*obligatóriŭ, -ie adj. (lat. obligatorius). Care are puterea legală de a obliga: clauză, instrucțiune obligatorie.

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

obligator2, ~oare a vz obligatoriu

obligător, ~oare a vz obligatoriu

obligătoriu, -ie a vz obligatoriu

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.

*obligatór, -oáre adj. Care obligă. Obligatoriŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obligatoriu [riu pron. rĭu] (desp. o-bli-) adj. m., f. obligatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. obligatorii

obligatoriu [riu pron. rĭu] (o-bli-) adj. m., f. obligatorie (-ri-e); pl. m. și f. obligatorii

obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -rĭu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. obligatórii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morțiș.

OBLIGATORIU adj., adv. 1. adj. neapărat, necesar. (Lucruri de ~ trebuință.) 2. adv. indispensabil, neapărat, (rar) necesarmente. (Este ~ să te duci acolo.) 3. adv. morțiș, musai, neapărat, negreșit, numaidecît, (rar) necesarmente, (înv. și reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ține ~ să...)

Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Impossibilium nulla obligatio est (lat. „Imposibilul nu este obligatoriu” sau, mai precis: „Nimeni nu-i obligat să facă ceea ce nu-i cu putință”) – principiu de drept înscris în „Digeste” (culegere de opinii ale jurisconsulților romani, alcătuită pe vremea împăratului Iustinian). Introdus în mai multe țări, acest precept a devenit, în Franța, o zicală: À limpossible nul nest tenu și combătut apoi prin expresia „Impossible” nest pas un mot francais (vezi loc. citată). Vezi și Ultra posse… ȘT.

Intrare: obligatoriu
obligatoriu adjectiv
  • silabație: o-bli- info
  • pronunție: obligatorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obligatoriu
  • obligatoriul
  • obligatoriu‑
  • obligatorie
  • obligatoria
plural
  • obligatorii
  • obligatoriii
  • obligatorii
  • obligatoriile
genitiv-dativ singular
  • obligatoriu
  • obligatoriului
  • obligatorii
  • obligatoriei
plural
  • obligatorii
  • obligatoriilor
  • obligatorii
  • obligatoriilor
vocativ singular
plural
obligator adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obligator
  • obligatorul
  • obligatoru‑
  • obligatoare
  • obligatoarea
plural
  • obligatori
  • obligatorii
  • obligatoare
  • obligatoarele
genitiv-dativ singular
  • obligator
  • obligatorului
  • obligatoare
  • obligatoarei
plural
  • obligatori
  • obligatorilor
  • obligatoare
  • obligatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obligatoriu, obligatorieadjectiv

  • 1. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Adevărurile științelor sînt deopotrivă obligatorii pentru fiecare. GHEREA, ST. CR. III 198. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.