OBSTACOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstacul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo.

obstacol sn [At: CALENDARIU (1794), 31/10 / V: (înv) ~cul, (Mol, Trs) ostacă sf / Pl: ~e, (înv) ~uri, (rar, sm) ~i / E: fr obstacle, it ostacolo] 1 Lucru care barează trecerea Si: piedică, stavilă. 2 Obiect care împiedică vederea. 3 (Fig) Lucru care împiedică săvârșirea unei acțiuni Si: dificultate, greutate. 4 Obiect peste care trebuie să treacă sau să sară un sportiv care ia parte la anumite probe de cros, hipism etc.

OBSTACOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var.: obstacul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo.

OBSTACOL, obstacole, s. n. Piedică, stavilă care stă în cale, care închide drumul, oprește vederea, trecerea etc.; fig. ceea ce se împotrivește la săvîrșirea unei acțiuni; greutate, dificultate. Întotdeauna i se împotrivea un obstacol neprevăzut. C. PETRESCU, C. V. 41. Proiectul de divorț al lui Grigore i se părea obstacolul cel mai grav, pe care trebuie neapărat și în primul rînd să-l înlăture. REBREANU, R. I 255. Păturică... își luase hotărîrea de a deveni om mare, și nici un obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă. FILIMON, C. 77. ♦ Gard, șanț etc. anume amenajat, peste care trebuie să treacă, să sară cel ce ia parte la anumite competiții sportive (cros, hipism etc.). Cursă de obstacole. – Variantă: (învechit) obstacul (GHICA, S. 132, I. IONESCU, M. 76) s. n.

OBSTACOL s.n. 1. Piedică, stavilă. ♦ (Fig.) Opoziție; dificultate, piedică. 2. Gard, șanț etc. care trebuie trecut în cadrul unei competiții sportive. [Var. obstacul s.n. / < fr. obstacle, cf. lat. bis. obstaculum].

OBSTACOL s. n. 1. piedică, stavilă. ◊ (fig.) opoziție; dificultate, piedică. 2. (pl.) gard, șanț etc. care trebuie trecut în cadrul unei competiții sportive. (< fr. obstacle, lat. obstaculum)

OBSTACOL ~e f. 1) Factor care împiedică sau îngreuiază realizarea unei acțiuni; stavilă; piedică, impediment; baraj; barieră. 2) Obiect material peste care trebuie să se treacă la o întrecere sportivă. Cursă cu ~e. /<fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo

obstacol n. 1. ce stă în cale, piedică; 2. fig. greutate.

obstacul sn vz obstacol

ostacă sf vz obstacol

STEEPLE-CHASSE (stipl-ceiz) (engl.) = Alergări de cai cu fel de fel de obstacole.

OBSTACUL s.n. v. obstacol.

*obstácul n., pl. e (lat. ob-staculum, d. ob-stare, a sta în față). Pedică, lucru care împedecă drumu, ca un șanț, un gard, un rîŭ ș. a. Fig. Dificultate: a învinge toate obstaculele. – Și -ol.

obstacol s. n., pl. obstacole

obstacol s. n., pl. obstacole

obstacol s. n., pl. obstacole

obstacol

obstacol, -le.

OBSTACOL s. 1. v. dificultate. 2. v. piedică.

OBSTACOL s. 1. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, opreliște,piedică, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit un mare ~.) 2. piedică, (înv. și reg.) împiedicare, (fig.) frînă. (~ în dezvoltarea unui proces.) erată

OBSTACOL. Subst. Obstacol, piedică, stîncă (fig.), frînă (fig.), impediment, dificultate; barieră, bară, stavilă, opreliște, opreală (înv. și reg.); baraj, stâvilar, zăgaz, opritoare, dig; stop. Gard, împrejmuire, îngrădire, palancă (reg. ), pălan (reg. ), zăplaz, ulucă. Zid, zidurel (dim., pop.), mur (latinism înv.), perete. Fortificație, întăritură, baricadă. Șanț, tranșee. Baraj de sîrmă ghimpată; baraj de mine, cîmp de mine; baraj de artilerie, baraj de foc; linie fortificată, linie de apărare. Fort, fortăreață, cetate; meterez, redută. Blocadă, împresurare, încercuire, asediu, asediere, izolare. Oprire, stăvilire; zăgăzuire, îndiguire, baricadare, barare, blocare, blocaj (rar); fortificare, întărire; încuiere, zăvorîre, ferecare. Restricție; embargo; prohibiție. Adj. Barat, oprit, închis, zăgăzuit, îndiguit; împiedicat, înțepenit; zidit, închis; fortificat, întărit. Vb. A pune (a ridica) obstacole (în calea cuiva), a împiedica, a pune piedică (piedici); a pune bețe-n roate; a stăvili, a bara, a opri, a zăgăzui, a îndigui, a împrejmui, a îngrădi, a face (a ridica) un gard, a ridica (a construi) un zid, a zidi, a zidui (rar); a baricada, a ridica baricade; a fortifica, a întări; a închide, a zăvorî, a încuia, a fereca. A bloca, a încercui. V. apărare, împotrivire, împrejmuire, opoziție.